miercuri, 16 februarie 2011

din vechiul turn

inca mai cad lent pietre-caramizi spre un Pamant tot mai indepartat, care-si retraieste zilnic Marele Fulger.
si in caderea lor prin straturile aspre de aer se slefuiesc din ce in ce mai mult. jumatati cu colturile sfaramate se rotunjesc a intreg, in propriile palme. sunt netede, aproape netede, doar uneori cu mici munti si caligrafice vai si vene.
vantul le inscrie pe o orbita tremurata in jurul marelui punct luminos. rar, se ciocnesc una de alta. cioburi si scantei. iau cate un ciob si il trec de multe ori pe cate o suprafata, cautand cate o scanteie. fiecare ciob are propriul lui centru. in ceatza, lumina pe suprafete sarbatoreste ritualic in mici fulgere.

3 comentarii:

ajnanina spunea...

Bianca draga, nu fac schimb de linkuri...
mult succes!

calator spunea...

cat de frumos ai scris azi! asa de frumos ca in fiecare zi, dar parca azi...
pietrele-caramizi si caderile lor... iar nu imi gasesc cuvinte, decat "cat de frumos!"
iar cioburile fac si ele mici fulgere uitandu-te atent dintr-un colt anume.. nu gasesc cuvinte potrivite acum. multumesc!

ajnanina spunea...

Calatoare draga,
ma bucur ca frumos e spectacolul asta al lumilor mici ale cuvintelor in mintea ta...

sa-ti fie cu zambet :)