duminică, 20 februarie 2011

ascultat si (ad)judecat


de cate trambite e nevoie pentru a da capacul cutiei la o parte?
de multe. prima doar trimite prin pamantul reavan o vibratie de primavara. timpul vorbelor noi. dar in lumea din cutie e inca frig. asa ca El sufla in continuare, in cuvinte si fara, pana cand pamantul pare ca atarna ceva mai greu.
chemarea e acum modulata ca un cantec, si e placut de ascultat. doar ca se aude destul de bine si cu capacul pus.
pana cand, cateva note mai inalte te fac sa simti furnicaturi sub omoplati, acolo unde candva iti cresteai muguri de aripi. le-ai intinde, dar nu le ai. si te-ai intinde intr-un fel spre ceva, doar ca dai de pereti. nedumerire, si sunete in continuare... pana cand, intr-un tarziu, recunosti cantecul. e a desteptare...

2 comentarii:

Mikka spunea...

Teribila trambita asta. Chiar scos din cutie cu dat de pereti... Eii, pana iesi...
Noroc ca, vorba ta, incepi sa recunosti cantecul...
Si pe urma... nu poti decat sa dansezi...

ajnanina spunea...

da...
si o data iesit din cutie, reincep si aripile sa creasca...
pentur dansul le inaltime... :)