cand urmeaza sa intalnesc un om nou, ma focalizez asupra tuturor detaliilor pe care le pot gasi. caut imagini, cuvinte, reflexe și reflecții. e ca un proces de îndrăgostire conștientă și intenționată. fac slalom ușor între dorința ce a afla și tendința de a proiecta.
apoi, câteva clipe înainte de contactul direct, caut să uit tot.
și totuși rămâne ceva, umbra unei istorii personale imaginare. care mă influențează mai mult sau mai puțin. care mă face să fac o jumătate de pas în față sau în spate față de linia de mijloc unde ar trebui să rămân.
îi zâmbesc fără să vreau, buna ziua, știi, te iubesc deja. n-ar trebui, pentru că azi te văd prima dată, dar nu m-am putut abține. în același timp sper ca tu să nu fi aflat nimic despre mine, că deh, așa ar trebui să fie relația.
și dansul începe, pentru o oră, pentru o lună sau pentru un an.
treptat, mi se face dor de persoana aceea, construită inițial. n-ar trebui, pentru că era doar o parte din mine, construită în mintea mea în jurul unui contur pe care ar fi trebuit să-l umplu doar cu lumină. lumina trece prin toate culorile, propriul meu contur se umbrește. acela e, de fapt, declansatorul nostalgiei, de mine mi-e dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu