vreau sa te vad, nu vreau sa te vad.
mi-e dor de tine, dar nu mai stiu ce sa iti spun cand te vad. mi-e dor de mine de cand intalnirile cu tine erau cele mai importante evenimente ale lunii, ale lumii. pentru ca au trecut zile, luni, ani, vietile s-au rostogolit, nu mai suntem aceiasi, poate au trecut mai multe vieti de cand nu ne-am mai spus ceva cu sens.
e un efort prea mare sa iti povestesc, sa inventez sau sa gasesc tonul potrivit, desi nu mi-ar trebui prea mult, pe vremuri imi era usor sa pun o singura scanteie, iar apoi sa te ascult ca si cum am fi vorbit amandoi. vreau sa ma uit la tine si sa imi povestesti fara sa trebuiasca sa iti spun nimic. timpul se scurteaza, in el nu mai incape nimic. de fapt, ar mai fi loc de o poveste, dar spatiul e stramt si uscat.
si mai visez cumva la o reinviere lenta, din povestile tale sa prind un fir care sa imi straluceasca un pic intre degete, sa radem si apoi sa incep sa inot incet spre suprafata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu