am gasit poza si afirmatia si mi-au placut. pentru ca am fost intotdeauna fascinata de ideea de
metamorfoza. si de orice transformare mai mult sau mai putin completa la care
am fost martora macar o clipa.
doar ca psihoterapia poate sa para ciudata aici,
inserata intr-un proces firesc si natural. toti fluturii se formeaza din omizi
si nimeni nu-i asista in treaba asta, ma rog, cu exceptia fluturilor de matase.
iar fluturii de matase asistati nu mai ajung sa traiasca in starea de fluturi
pentru ca ii crestem pentru firul de matase, si nu pentru zbor.
am vrut sa inteleg
mai bine, sa-mi amintesc ce inseamna si am deschis manualul de zoologie – un manual
vechi de peste o suta de ani, in care descrierea metamorfozei are un pic de
vraja – din culoarea paginii, din limbaj – o vraja care te poate ajuta sa treci
mai usor la metafora. bine, l-am ales si pentru ca intimitatile astea nu le-am
gasit in manuale mai noi,
si am incercat
sa-mi imaginez toate aceste transformari traite constient, sa-mi imaginez ca le
simt in corpul meu - si da, da, sustin
ca psihoterapia e necesara.
o omida are o
existenta de sine statatoare, o viata in care se deplaseaza, se hraneste,
relationeaza, intr-un normal al ei, normalitate care e de fapt a altor specii.
ar putea face asta pe in continuare doar
ca in interiorul ei, la un moment dat ceva incepe sa moara. nu stie ce, cum, de
ce, dar presupun ca simte ceva. si copiii simt dureri de crestere cand cresc
prea brusc si nu inteleg ce se petrece cu corpul lor. in corpul omizii, apoi al crisalidei aproape
totul moare si renaste.
oare cum ar fi
sa traiesti asta constient, simtind cum ceea ce considerai a fi ,,trupul’’ tau
se descompune treptat si in locul lui apare altceva, atat de diferit incat n-ai
idee ce sa faci cu el?
cum e cand,
adult fiind, si considerand ca traiesti o viata normala incepi sa simti ca ceva
ce parea foarte firesc – obisnuinte, convingeri, valori – incepe sa moara
treptat si in loc apare ceva ciudat ce nu se potriveste nici cu trecutul, nici
cu prezentul?
si sunt stari in
care nu te recunosti, pe care nu le poti controla, orice miscare ai face doare
ca naiba. nimic in jur nu ti se mai potriveste, nimic nu mai e suportabil, te
inchizi, te izolezi, doar ca schimbarea continua, moarte devine un proces
indelungat, si nu ai nici cea mai vaga idee cum o poti opri, cum te poti opri.
in aceste
conditii, alegerea starii de inconstienta pare imperios necesara. operatiile se
fac cu anestezie generala. dar ce privilegiu sa poti asista treaz la tot ce ti
se petrece... iar cineva sa fie alaturi, dezinfectand, curatand, regland doza
de anestezic astfel incat sa nu simti durerea, dar sa intelegi ce se petrece...
si povestindu-ti despre zbor, si ajutandu-te treptat sa descoperi regulile de
functionare ale noului trup in aceeasi lume, vazuta acum de sus...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu