100? Fără număr, fără număr...

Când am citit la Ioan şi la Camelia titlurile (100 de motive care mă duc înainte), mi-am zis iniţial că eu n-am de unde scoate atâtea... că am avut un an greu, nasol, că am stagnat, am dat înapoi, că mare lucru nu mă trage şi nici nu mă împinge... că abia-abia...  recunoştinţă de unde... şi am respins posibilitatea de a găsi şi eu cateva... dar  citindu-le articolele şi apoi pe celelalte care le-au urmat, cele 100 de motive şi altele pe deasupra încep să se adune frumos, mai în grup, mai de-a valma şi să-mi atragă atenţia discret: ,,vezi că sunt şi eu pe-aproape, mmm, miros frumos, arăt bine şi-ţi mai zic şi vreo doo!” Şi m-am uitat la ele, le-am ascultat un pic şi le-am dat dreptate. Da, mulţumesc, aşa e, mergem înainte.

Deci, fără număr, dar pe categorii, ca sa nu ne pierdem rândul şi răbdarea, mulţumesc pentru că mă duc mai departe*:

Vântul libertăţii din tranşee. Un pas înainte, doi înapoi.  Si apoi din nou unul înainte, redută cucerită.

Propriile mele valori şi momentele când mi se pare mai greu să trăiesc la nivelul lor. Clipele, zilele, eternităţile când mi se pare că nu mai ajung. Clipele de entuziasm în care le conştientizez. Sănătatea la care mă gândesc atunci când părţi din mine cedează sau strigă după atenţie. Durerile şi absenţa lor. Nevoile mele şi ale celor dependenţi de mine. Care strigă şi ele, care mai de care. Depresia şi fericirea - incredibilă până atunci - când ies din ea. Amestecul în proporţii variabile de neîncredere şi speranţă care mă fac să mai fac un pas-doi pe linia timpului acoperită de ceaţă. Disperarea când mi se pare că văd capătul liniei. Fericirea care apare când o văd pierzându-se în zare, urcând ca o cărare de munte. Teama care mă paralizează şi furia care mă face să trec la acţiune. Războiul dintre neuroni şi hormoni. Perioadele de pace. Nesiguranţa legată de locurile de muncă şi banii care, cu toate astea, mi-au venit întotdeauna la timp. Plecările şi reîntoarcerile, cu toate posibilităţile lor.

Îngerii de pe pământ şi Grădina pe care n-am părăsit-o niciodată.

Prietenii vechi şi întâlnirile cu ei. Bucuria de a relua contactul cu acele părţi din mine rămase neschimbate în timp. Copiii lor, noi prieteni ai mei, pentru care eu vin din poveştile părinţilor lor. Prietenii din totdeauna, fraţii şi surorile mele de suflet, alături de care viaţa are gust şi sens, soarta se transformă în destin şi dragostea devine palpabilă, soare şi miere, sarea şi dulceaţa vieţii. Prietenii noi şi bucuria descoperirii de noi lumi în care intru şi mă potrivesc, de noi părţi ale mele care ies la lumină. Oamenii minunaţi alături de care cresc în grupul de formare / dezvoltare personală.  Necunoscuţii care îmi vor deveni prieteni în anul care urmează, cu toate surprizele relaţiilor care vor creşte.

Sărbătorile alături de prieteni, dezvoltarea personală şi evoluţia spirituală, mult mai uşoare şi mai preţioase în grup. Întâlnirile obişnuite care devin sărbători prin prezenţă. Zâmbetele şi râsul împreună. Atingerea, mângâiereile şi masajul.

Cei care încă îmi urmăresc blogurile deşi am scris atât de rar în ultimul an. Anonimii cărora le pasă.

Locurile minunate pe care le ating cu privirea şi cu pasul. Existenţa oamenilor cărora le pot spune: uite, uite cât e de frumos!

Lucrul în Grădină, unelte şi îngrăşăminte.

Profesorii, trainerii, studenţii şi cursanţii mei. Faptul că simt că pot să rotunjesc, ca într-o diagramă yin/yang, 20 de ani de primit şi 20 de ani de dăruit, parţial suprapuşi, în sistemul de învăţământ şi pe marginea lui. Sper, din ce în ce mai mult pe margine J.

Grupurile de lucru, cafeaua şi glumele care fac munca în grup sărbătoare. Sentimentul de solidaritate şi mâinile de ajutor care fac proiectele să meargă înainte în ciuda birocraţiei, absurdului sau stupidităţilor sistemului (indiferent de sistem).

Workshopurile ţinute împreună cu Mikka. Bucuria de a le visa, de a le pregăti şi de a le susţine. Momentele de flux pe care le trăim în comun atunci când lucrăm în ,,birourile noastre” din parcuri şi starea de entuziasm din timp ce şi de după.

Dezvoltare personală – trecut şi prezent.

NLP  - pentru că mi-a intrat în neuroni şi în limbaj în mod organic şi nu ca limbaj de lemn. Pentru că folosesc în mod firesc conceptele şi tehnicile în viaţa de zi cu zi, chiar dacă nu urmăresc excelenţa cu orice preţ (între cinci bani şi preţul sufletului – asta am zis-o pentru mine, e greu de explicat J). Pentru că m-a format şi m-a educat. Pentru că am fost capabilă să trec dincolo de şi (în sfîrşit) să privesc înapoi cu emoţie şi fără resentimente. Pentru că am putut să trec în mod firesc de la NLP la...

Formarea în psihoterapie experienţială. Aici e chiar simplu de recunoscut, am o imensă recunoştinţă pentru ceea ce am experimentat şi experimentez în continuare. De un an şi jumătate, săptămână de săptămână mă bucur de un timp, un spaţiu, atenţie, însoţire şi ghidaj incredibil de hrănitoare în care mă vindec, mă echilibrez, cresc, învăţ, mă îmbogăţesc. Îmi curăţ rădăcinile, le scot la aer şi le hrănesc. Îmi ţin trunchiul drept, îmi îndrept frunzele spre soare, mă îmbăt cu lumină, înfloresc. În curând, sper, primele fructe. Îmi adaug paşi înainte pe linia timpului. Paşi de dans J.

Practicashamanică. Neaşteptata şi minunata potrivire cu tot ceea ce strânsesem până acum. Tratative de pace cu strămoşii. Bucuria de a sta în braţele Mamei Pământ, fără să mă mai gândesc că o dor. Darul focului, al focurilor şi cercurilor (în)cântate din jurul lor. Experienţe incredibile de vindecare şi evoluţie la care sunt martoră. Trecerile şi întoarcerile repetate peste marele prag, din ce în ce mai uşoare. Pietre şi fum, lacrimi şi cuvinte, ritualuri şi dragoste. Mesa, zornăitoarea, aroma lemnului de palo santo. Familie dragă, lume dragă. Uimirea de a simţi energia cu propriile mâini, de a o putea prinde între degete... de a călători dicolo de spaţiu şi de timp în lumile inconştientului personal şi colectiv, indiferent de denumirile pe care le poartă aceste călătorii şi aceste lumi în diferite culturi.

Tarotul şi - prin extensie - orice bucăţică de carton colorat care poate suporta proiecţiile şi reflecta dorinţele. Modul în care oamenii se adună în jurul lor pentru a putea vorbi despre ei înşişi şi a-şi răspunde la întrebări.

Dansul. Chiar dacă acum nu mai sunt în el, urmele lui incă vibrează în mine. Sper să mă reîntorc la un moment dat la el.

Dezvoltare personală – prezent şi viitor. Proiecte.

Jocul cumărgelele de sticlă. Poate să pară ciudat că trec producerea de podoabe handmade la categoria dezvoltare personală, dar pentru mine contactul dintre mâini şi mărgelele, sârma, pasta de modelat şi alte minuni de genul ăsta e profund vindecător. Am reînceput să mă joc cu asta pe 1 iunie şi de atunci e una din sursele majore de bucurie din viaţa mea. Din  acea zi, cu mici pauze, am confecţionat sute de podoabe, am purtat, am dăruit, am vândut. Din septembrie am o pagină pe care postez ceea ce lucrez, iar din decembrie, primele comenzi în provincie şi primele cadouri trimise în afara ţării. Anul acesta am lucrat mult, repede, în ideea de abundenţă şi satisfacţii rapide. Mi-am propus ca de acum înainte, să-mi găsesc timp pentru proiecte la care aspectul artistic să fie mai important decît dorinţa de a vedea un rezultat rapid. Mă bucur că podoabele mele sunt apreciate şi cerute, îmi doresc ca asta sa nu mă limiteze. Vreau să fac din ele opere de artă, chiar dacă pentru început nu voi avea cumpărători.

Poveştile încă nespuse, cărţile încă nescrise. E mai mult decît dorinţă, e ceva ce le datorez. Zac în mine şi aşteaptă să sap până la ele, apoi să construiesc drumul pe care să iasă. Vor afară. Trebuie şi merită. Ca toate proiectele începute şi neterminate. Mă rog, nu toate, da’ multe...

Cursuri, seminarii, workshopuri. Pentru că da, am multe de spus.

Proiectul de lungă durată, cercul de femei care le va uni în timp şi peste timp pe Baba Yaga şi Sfânta Vineri, pe Femeia Schelet şi pe Ileana Cosânzeana, pe Xena şi pe prinţesa cu vânătăi de la bobul de mazăre, pe Cenuşăreasa, Fetiţa cu Chibrituri, pe fetele de împărat plicitisite şi pe fata săracului cea isteaţă. Pentru a creşte împreună şi a se ajuta una pe alta.

Locul sau locurile în care se vor petrece toate astea. Experienţele încă neştiute şi nebănuite care vor urma.

Mărunte (sau mai mari) şi minunate.

Mate de Coca şi ceaiul verde care spală corpul şi mintea şi mă lasă curată. Cafeaua de la muncă şi cafeaua din cafenea. Ciocolata din orice moment şi multe alte dulciuri. Pasta de dinţi şi guma de mestecat mentolată. Parfumurile. Felicitările scrise de mână. Pozele cu prieteni, cu animale şi cu creaţii handmade de pe facebook. Câte un like, tag, comment, replay. Chestii care mă fac să râd de una singură în faţa monitorului. Blogurile pe care le citesc.

Anticariatele şi librăriile. Magazinele de furnituri pentru handmade. Magazinele de bijuterii. Merceriile. Cofetăriile. Timpul savuros petrecut în interiorul lor.

Trenurile. Camerele de hotel, cu cearşafurile apretate. Rafturile şi sertarele care îmi permit să îmi depun extensiile. Telecomanda în mâna mea şi doar a mea J. Posibilitatea de a face fotografii, conserve emoţionale cu valabilitate nelimitată. Listele cu chestii de făcut şi tăiatul de pe liste.

Plimbările prin parc. Unghiile colorate. Creioanele colorate. Câinii şi pisicile care îmi alintă palmele şi privirea. Vitrinele cu poveşti, cu idei, cu suflet.

Şi multe altele, de-o clipă şi de-o viaţă...

Sunt sigură că, dacă am să caut, mai găsesc, dar nu ăsta era scopul. Scopul a fost să-mi retrezesc starea de recunoştinţă şi a fost atins. Mulţumesc pentru provocarea de a conştientiza că sunt susţinută pe drumul pe care merg. Însoţită, ghidată, trasă, împinsă, deturnată, pierdută şi regăsită prin miile de miracole ale vieţii de fiecare zi. Şi bucuroasă să înţeleg şi să simt asta.

Mulţumesc, Ioane, pentru valul pe care l-ai iniţiat.

 La mulţi ani tuturor, şi recunoştinţă.

* n-am trecut în listă Soarele, Luna, aerul, apa, hrana, lumina, muzica, posibilitatea de a vedea şi auzi, electricitatea şi apa caldă, dar asta nu înseamnă că nu le conştientizez importanţa J.