sursa imaginecand mediul din jurul unei celule devine arid si avid de apa ei, o parte din apa o paraseste. miezul ei se strange din ce in ce mai tare si din ce in ce mai spre interior.
peretele ramane drept, si din exterior celula pare intacta.
peretele ramane drept, si din exterior celula pare intacta.
dar membrana se desprinde din ce in ce mai mult de perete si se strange protejand miezul ei de viata pana cand apa va reveni la loc.
cand inca nu s-a ajuns la ultimul stadiu, membrana mai ramane o vreme prinsa de perete, in cateva puncte de care se leaga cu fire subtiri. sunt locurile pe unde se schimbau mesaje cu celulele din jur, zonele de contact intre partile vii. linkuri catre celulele vecine.
patrunzand mai adanc in interior, si stiind ca asa cum este sus asa este si jos, iar Universurile de diferite marimi se reflecta unele in altele, ne putem gandi ca la fel si sufletul se strange cand viata e amenintata de ariditatea mediului. corpul mai ramane o vreme drept, dar membrana subtire care separa sau uneste sufletul de trup se strange, iar partile esentializate de suflet ramase mai raspund in anumite zone. cele legate de simturi, cele prin care se afla in contact cu lumea, cu celelalte fiinte. si pe acolo circula uneori mesaje vitale care vorbesc de apa care s-ar putea intoarce, de ploaia care va veni. sunetul unei voci cunoscute sau al telefonului, o privire ochi-in ochi, o atingere cu inima pot prelungi viata si asteptarea. pana cand, intr-un sfarsit, va ploua si sufletul se poate reintregi, intoarce acasa si anima trupul. sau nu.
mai coerent, aici.
6 comentarii:
Tra la la, ce idei interesante am acum in minte... ia sa aplic un pic ceea ce ai aratat.
Da, eu sunt unul din cei care experimenteaza si aplica (sau macar incearca) ceea ce descopera....
Tra la la.... suflete pierdute zici ? Ia sa ma uit in jur sa vad cum e cu treaba aceasta.
Tra la la, uite-te bine in jur.
si ai grija ca si la apa multa membrana plesneste.
... ma gandesc la imibitie. Cand apa intra frumsel in celule si umple locurile alea arse de sete. Cum e oare cu sufletul? Cand ne dam seama ca ne e sete? Ca e deja e seceta? Cum facem sa dam de apa? Stiu, stiu, se cere sa ne ducem de urgenta la izovr. La sursa. Dar vezi tu, daca nu stim de izvor, poate ajungem sa ne tavalim macar cumva undeva, intr-o apa.
Stiu, stiu, uneori sunt priviri si atingeri si trairi care dau apa si viata, dar stii cum ele... ele vin si trec. Tot izvorul e de baza...
Mikka,
izvor, da.
acele priviri si atingeri si trairi ne tin in viata doar pana ajungem la izvor...
rol de calauza reala, sau Fata Morgana...
si e uneori greu sa faci diferenta...
cum nu stiu daca as face fata in caz ca mi s-ar usca sufletul, acum, cat sunt constienta, beau cat pot :)))
Asa. Asa, cel mai bine!
Sampanieeeeee!
Si vin de cel mai bun (sange... :))
si
La multi aaani!
Urarile sunt la mine, unde dansam pana la ziua. Chiar si in somn...
Drum de poveste in povesti, sa te intorci cu bine din orasul cu masti si cantece si nebunii.
(Vezi ce zice Magul... Daca il vezi, pupa-l si din partea mea.)
Si pe umra sa povesteeesti.
Asta printre marile impliniri ale povestilor. Mai ales alea de dragoste.
O irigare a trupului prin suflet. Frumoasă idee. Gânduri bune!
Trimiteți un comentariu