marți, 16 martie 2010

cuvintele mele, cuvintele tale...

dupa cursul de scriere creativa, cand m-am intalnit prima data cu fostii cursanti (actuali prieteni), i-am intrebat care au fost pentru ei clipele de care isi aminteau mai puternic decat de altele. in mod firesc, era vorba de clipele in care ajungeau sa citeasca ei insisi ceea ce scrisesera. ceea ce spusesem eu pana atunci pregatea doar cadrul.
a fost o revelatie care m-a scapat de multe emotii si ezitari legate de rolul meu de furnizor de informatie. mi-am dat seama ca desi e important, e nesemnificativ in raport cu rolul de facilitator.
in perioadele mele de reala crestere aveam tendinta sa ma indrept automat, in transa, catre omul care parea ca ma intelege ca nimeni altul. chiar daca nu era acelasi de fiecare data. pana cand am inteles ca, de fapt, la un moment dat nu mai intelegea. ci doar stia sa imi potriveasca oglinda, sa prinda in ea reflexiile cele mai potrivite. si in loc sa-i admir in continuare maiestria, cat l-am mai urat pentru asta... pentru faptul ca desi eu cresteam, pretul cresterii a fost ca el, ca om, disparuse...
la fel, in relatiile noastre il vedem pe celalalt mai clar in momentul in care in noi se aprinde lumina. si totusi, de cat curaj e nevoie pentru a spune ,,te iubesc nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce sunt eu cand sunt alaturi de tine"? cine o poate spune in mod deschis, fara umbra de vinovatie? si fara teama ca celalalt, redus la rolul de oglinda, sa dispara?

15 comentarii:

Darael spunea...

Imi aduci aminte de o zi insorita cand i-am spus: "Te iubesc cu toata fiinta mea, dar Viata o iubesc mai mult decat pe tine...."

Chiar daca "mai mult" nu exista in Iubire tot a trebuit sa spun ceea ce am spus; ce sa fac daca vedeam Viata si dincolo de ea ?

Astazi Iubesc la fel, cu toata fiinta mea, dar nu e de ajuns. Se intampla ca Iubirea sa nu ajunga pentru unii....

Hehehe... ce amintiri are Spiridusul......

Anonim spunea...

Ma simt onorat sa fiu printre prietenii blogului tau!

Imediat dupa ce am citit postarea am realizat ca daca vreodata voi avea sentimentul ca nimeni nu mai are nici o revelatie in prezenta mea o sa vin pe blogul tau si o sa-ti scriu ceva. Tu cum esti oricum supra-luminata si experta in iluminari interioare :-) orice as zice va fi urmat de o explozie de culori.
Apoi, cand iti voi citi raspunsul ma voi linisti si-mi voi spune in secret: "...si eu care credeam ca nu mai am nici un efect asupra oamenilor..." :-)

din dragoste de viata jucausa

ajnanina spunea...

spiridus drag,
iubirea nu ajunge nici o data cand e vorba de cea pe care o primim prin ceilalti... pentru ca o vrem pe toata...
asa ca nu te intrista cand fiintele carora le daruiesti iti zic ca nu le-ajunge... pentru ca si ele vor mai mult decat o iubire umana... si chiar una de spiridus...
si nu esti tu cel care trebuie sa le-o dea, ci ele sunt cele care trebuie sa o gaseasca, sa o castige...

tot e bine ca n-ai uitat :))

ajnanina spunea...

anonim drag si rasfatat, prieten al blogului meu si al meu...
te zugravesc cum vrei tu... cu pensula sau cu bidineaua :)

prin simpla ta existenta ai efect asupra celorlalti;doar ca primesti feed-back doar cand te manifesti activ :))

DoarEu spunea...

Minunate cuvinte...
Draga mea, pe mine m-ai ajutat enorm sa cred in mine, sa cred ca pot scrie ceva frumos. Te-am regasit si chiar vorbeam cu Claudia ce dor ni se fac de tine, de o intalnire intre scriitorii formati de tine, suflet vesel si bun.
Adesea am spus "te iubesc pentru ceea ce sunt eu cand sunt alaturi de tine" - caci atunci sunt altfel... sunt aproape sau tind spre perfectiune... si am ramas singura, cat ai clipi.
am ajuns sa pornesc in relatii stiind ca sunt doar un pansament temporar.
Pupici si imbratisari cu recunostinta si doooor nebun!

ajnanina spunea...

draga mea fata frumoasa,
multumesc pentru cuvintele calde...

sper sa ne revedem curand in formatie extinsa... :)

in fiecare relatie, ranile umane sunt cele care, chemand vindecarea, se cheama intre ele. rolul unui pansament e intr-adevar temporar, de protectie. vindecarea e individuala, interna, eventual cu un ajutor din afara.

pansamentul stie ca nu are rost sa stea fixat pe o rana cicatrizata.

nu esti pansament, ci o rana inflorita, aproape de vindecare. dupa care urmeaza relatia cu un om intreg si sanatos... ai incredere!

Adi Vera spunea...

Ai dreptate, nu sunt mulţi cei care îşi asumă adevărul nud. În fond, pe undeva, lucrurile se reduc la "noi": la teama "noastră" de a nu rămâne singuri, la nevoia "noastră" de a ne raporta la alţii şi de a ieşi în avantaj, în cele din urmă, la disperarea de a ne distinge. Cu toate astea, nu suntem destul de responsabili şi, cel mai adesea, rostim jumătăţi de adevăruri pentru a ne asigura o comoditate provizorie... Deşi suntem perfect conştienţi că există totuşi prea puţine păcate rămase în umbră...

ajnanina spunea...

Adi Vera,
bine ai venit!
si bine ai ,,glasuit" :)
din ce in ce mai putine zone de umbra, pentru ca pe masura ce ne acoperim nasul cu patura, spatele ramane vizibil :)

Adi Vera spunea...

Bine te-am găsit! Vorbele tale- un deliciu :)

ajnanina spunea...

:))
vreau si eu sa fiu nesuferita si nu-mi iese :)

Adi Vera spunea...

Nu ştiu ce să zic, poate n-ai ales ziua potrivită :P

John Constantine spunea...

"In mod firesc, era vorba de clipele in care ajungeau sa citeasca ei insisi ceea ce scrisesera."

asa simt si eu. in mod normal scriu si nu mai citesc ce am scris dupa ziua aia. dupa un timp daca recitesc ce am scris, mi se pare altceva, simt ca e scris mai bine, uneori ma intreb daca eu am scris asta. parca are alta vibratie fata de momentul cand am scris (si ma citit) textul. e placut sa citesti ceva ce ai scris mai demult. percepi altfel ptr ca esti detasat de momentul ala, cand ai scris ce ai scris.

ajnanina spunea...

John,
detasare, detasare, da scrii din ce in ce mai bine!

DoarATAT spunea...

Bună Ziua !
Doamnei ajnanina !
~
De ieri frunzăresc şi , deşi-i azi:
HRISTOS s-a Înălţat !
~
Cuvintele noastre ... temă GOALĂ în TOMURI pline ! Frumos glăsuit-ai, rezumând o clipă efemeră, întâlnire fugară, cu propriul eu necunoscut la momentul trăirii, evidenţiat în trecutul aflat undeva în Viitor ...
Cuvintele Iubirii, dăruiesc spre A PRIMI ... facilitând "destine ... noui" !
Cuvintele ... te leagă şi în ură, când neatent, le dai crezare ... acoperindu-ţi orice ZARE ! Murdar sprea fi CURAT e "luptă spre pierzare", impunerii de altădat'~ ce IATĂ, acum dispare !
Cuvânt OGLINDĂ, sunt şi eu, şi tu, şi el ... SE PARE !!!
Şi creştem prin "oglinzi" ÎN SUS, NE Reflectăm ... în Oameni, alegem de la ei, doar ce suntem "vederii", căci "răul lor" al meu e acum, iar binele de asemeni.
Multe ... se sparg, nepotriviri de FALĂ, dar ultimele două sunt, încununări de RANĂ ! De n-ar fi ele, am orbi ... de prea MULTĂ LUMINĂ. Aceste ultimele două, sunt "filtre" tuturora. Ca DOUĂ UŞI, să le deschidem, ne aşteaptă CURAŢI SĂ FIM ... IUBIRII ce ne "cheamă" !
Maica Domnului, Pururea Fecioara MARIA, Slăvită e şi Binecuvântată !
Mântuitorul, Domnul Iisus Hristos, Slăvită-I e MENIREA !
Curaţi de-OM FI ... vom trece, în PRAG ~ IUBIREA !!!
~
"Ceea ce VĂD la altul, ... mănuşă mie îmi este! De-i BUN, de-i rău ! De e sănătos ori bolnav ! Ca într-o OGLINDĂ !"
Dacă eu MĂ Vindec, pe el îl vindec !
... dacă îl cinstesc,
... dacă îl mângâi,
... dacă îl FUR, sau MINT,
... dacă îl Iubesc, dacă îl hrănesc, dacă ...
Toate la mine SUNT !
Ca într-o OGLINDĂ !!!
~
Vă Iubesc !
Vă mulţumesc pentru că EXISTĂM !
~
Cornelius,

ajnanina spunea...

Adevarat S-a inaltat!
minunate cuvintele tale, si adevarate!
Doamne ajuta sa ajunga la urechi potrivite :)