Brainstyling

La exterior, o frizerie ca oricare alta, în care n-aș fi intrat în mod obișnuit.  În vitrină, câteva instrumente barbare și o poză cu imaginea arogantă a unui bărbos care nu-mi spunea nimic. Întotdeauna când vreau să mă tund aleg o femeie, la fel ca pentru orice alte servicii destinate corpului. Și medicul meu e tot femeie, personal trainerul la fel, și chiar și când  m-am gândit să-mi fac un tatuaj, mi-am încredințat pielea tot unei femei.

Doar că acum nu am mai avut de ales, iar cei care mi l-au recomandat, mi-au spus că e singurul care face asta. Pentru majoritatea lumii frizer, pentru câțiva care au avut curiozitatea sau curajul să se dea pe mâna lui, brainstylist.

Așa că, negăsind alt leac pentru migrenele din ce în ce mai dese și mai chinuitoare, mi-am făcut programare la el. Tâmplele îmi pulsează și abia văd locul. Dar nu are cum să fie în altă parte, intru în frizeria care arată destul de dubios și întreb de E. Eu sunt, zice, răsucindu-și scaunul spre mine, dacă ești F, te așteptam.

Intru și mă uit în jur. Salon obișnuit de frizerie, dar E. se ridică și închide ușa, deschide alta, apoi mă conduce prin niște coridoare destul de întortocheate și întunecoase în altă încăpere, care seamănă foarte bine cu cea de la intrare.

Nu pot să mă mir și nu îmi pun nici o întrebare, în camera sunt prea multe detalii pentru durerea mea. Mă așez sau mă prăbușesc pe scaunul din fața oglinzii și dau să închid ochii.

E. stă în spatele meu și și-a pus mâinile pe umerii mei să mă linștească sau să mă așeze mai bine în scaun. Mi-a adus un pahar cu apă și îmi pune o compresă rece. Spune că trebuie să îmi explice înainte de a începe, să îmi povestească despre el și despre ce va face și că voi uita tot ce îmi va spune, dar dacă voi dori, va reveni cu detalii după ce termină. Știam asta de la cei care m-au trimis la el, așa că eram pregătit să înregistrez și speram să nu își dea seama.

Oricum, am apucat să înțeleg că eram primul client pe care îl trata în plină criză… și n-am mai apucat să mă îngrijorez pentru că vorbele lui, orice ar fi spus m-au adus pe muchia aceea în care atenția plutește desprinsă de simțuri între exterior și interior, agățată de voce, fără să mai înțeleagă…

Pe măsură ce vorbește îmi devine din ce în ce mai simpatic, durerea scade și pot ține ochii deschiși. Își plimbă liniștitor mâinile prin părul meu, iar când privesc în față, în oglindă îmi văd creierul pâlpâind slab, în ritmul degetelor lui care îmi trec prin păr.

Imaginea e clară și detaliată, probabil o proiecție, mi-ar fi plăcut să am și eu ceva asemănător după care să învăț pentru examelne: vedeam și aproape recunoșteam prin transparență structurile nervoase care păreau că se înfioară sau se zbârlesc la atingere.

Oare asta să fie tot? o transă oarecare și o hologramă a creierului?

E. mă trage ușor și simetric de câteva șuvițe iar în oglindă se vede cum îmi masează direct hipocampul, apoi face câteva cercuri ușoare în jurul amigdalei, iar eu, relaxat și aparent deplin conștient simt impulsul de nestăvilit să-i povestesc o amintire care a țâșnit acum brusc, printre degetele sale. Pe măsură ce povestesc îl văd că adună firele subțiri, le răsucește pe degete și trage ușor. Am uitat ce am spus, dar am senzația clară că are legătură cu firele de păr sau de ce or fi din mâna lui. Îl privesc  un pic îngrijorat și îmi face semn că le ține bine, apoi le pune într-un plic pe ca re scrie câteva cuvinte. Înțeleg că o să îmi dea plicul la plecare, așa că nu insist.

Acum simt  că mi se face somn, așa că închid ochii. Am să-i mai deschid din când în când să văd ce se mai petrece în oglinda din fața mea… dar deocamdată e atât de bine în starea asta de absență a durerii, că nu mă mai interesează nimic.

Începe din nou să îmi spună ceva, cu degetele mari glisând pe marginea girusului postcentral, și mă simt de parcă mi-ar fi masat întregul corp… La un moment dat insistă puțin pe marginea șanțului interemisferic și pare să scoată și de acolo ceva… nu-mi dau seama bine ce, dar locul rămâne mai luminos după aceea.

Am povestit multe, și eu și el în noaptea aceea… pe masa de alături se strânseseră mai multe plicuri, iar holograma din oglindă strălucea aproape festiv…

Când m-a anunțat că a terminat, ferestrele începeau să se lumineze. M-am ridicat amețit, dar bucuros. Voiam să merg acasă și să dorm, iar după aceea să ascult înregistrările… Dar când m-am întors spre el, entuziasmul mi-a scăzut. Într-o mână ținea plicurile cu șuvițele de păr sau, naiba știe, chiar cu amintirile mele, iar în cealaltă reportofonul care îmi căzuse din buzunar în timp ce mă ridicam. Nu părea supărat, dar îmi dădeam seama că am de ales, și că, oricum, ceva am pierdut.

Am ridicat din umeri și I le-am lăsat pe amândouă. Oricum, migrena dispăruse și asta era cel mai important. Aveam amintirea experienței din noaptea asta, cele vechi n-aveau decât să dispară.

Am ieșit din frizerie și m-am îndreptat spre stația de autobuz. Primele autobuze trebuiau să ajungă în scurt timp. După ce dorm, am să merg la o altă frizerie, una normală. Și de data asta mă rad complet.