m-am dus sa-l ascult vorbind despre ceva ce mintea lui framanta de multa vreme. l-am ascultat intorcand-si gandurile pe toate fetele in fata noastra, rasucind elegant si aparent inocent intrebarile care ii trezeau ecouri, batand campii cu bucurie, urmarit de zambetele care ii erau adresate dar pe care n-avea cum sa le inteleaga pe deplin. le intelegeam noi si ne zambeam unii altora pentru ca zambetele noastre sa teasa o plasa densa in care omul drag sa se simta sustinut.
nu ma interesa prea mult ce spunea, desi din cand in cand cate o idee mi se oprea cercel pretios. ma multumeam in celelalte clipe cu vocea pe care o lasam sa ma adoarma si sa-mi trezeasca franturi de vise cu imagini de-ale lui din alta viata, in care, chiar daca nu-l cunoasteam, purtam acelasi model de cercei.
