Ritmul creste in cerc si nu stii de unde creste febra. Mainile ard, ca si pielea intinsa care vibreaza sub loviturile lor. Minute in sir, continuu. Barbatul care conduce straluceste ca ciocolata tinuta la soare. Pe cele mai multe fetze se citeste satisfactia, entuziasmul.
Dupa ce preocuparea de a tine ritmul dispare, numaratoarea se face direct cu corpul, iar in caz de deruta, o singura privire repune palmele in ritmul corect.
Sunetele se leaga si se tes unele in altele, uneori aproape ca intelegi ce spun. Oricum, ceea ce spun e sustinut, ritmic, imperios. Dupa prima lovitura nu mai e cale de intoarcere.
La final, avem mainile rosii si fierbinti. Tot corpul rade.
daca va ispiteste experienta, cautati aici.
pentru că e nevoie întotdeauna de un sfârșit...
-
Palatul cu toți mărăcinii lui din jurul gardurilor începea să se trezească.
N-are importanță de unde începea, dacă trezirea respecta ordinea inversă a
ador...
4 comentarii:
"Dupa prima lovitura nu mai e cale de intoarcere"...
Minunat jocul asta si buna calea.
Eh, intr-o joi ajung si eu. Azi am regasit pe cineva, care dupa un accident are macar mainile intregi. Si i-am zis de tobe. Vrea ss vina. Asa ca n-o sa mai ma nici eu drum de intors, ca tre' sa mai aduc un calator... :)
hai, abia astept sa batem din nou toba...
chiar daca nu mai am pic de ura in mine :)))
si calatorie usoara calatorului...
citeste-l putin. o sa-ti placa :)
http://liviu.joacadeamine.ro/
ps: da-i-l (cred ca asa se scrie :P) si Mikăi daca iti place
multumesc, John, mi se pare interesant :)
toate cele bune, cu drag.
Trimiteți un comentariu