În analiza
tranzacţională se vorbeşte despre injoncţiuni. Acestea sunt mesaje pe care părinţii
le transmit în mod inconştient copiilor şi care conţin interdicţii şi
constrângeri. De toate felurile, dar care au la baza cateva interdicţii
fundamentale, de genul: nu exista! nu gândi! nu acţiona!
Copiii le
asimilează şi îşi scriu scenariile de viaţă în jurul lor. Uneori, pentru a-şi
permite să crească în ciuda interdicţiilor, le modifică: e ok să (exist,
gândesc, simt, acţionez, etc.) atâta timp cât... (şi aici completaţi voi cu ce
vreţi. Acestea sunt deciziile compuse. Compromisurile pe care le facem
inconştient cu noi înşine pentru a ne împăca Eul Copil şi Eul Părinte.
Bun, teoretic
ştiam aceste lucruri şi le vedeam efectele la ceilalţi. Practic, azi am experimentat modul în care se
formează o astfel de decizie în propria minte.
Nu am luat
niciodată interdicţiile foarte în serios, indiferent de autoritatea care le
emitea, fie ea parentală, ierarhică sau divina. Dar ele există în mintea mea şi
mă fac să simt un disconfort mai mic sau mai mare de câte ori le încalc. Chiar dacă,
în mod conştient, argumentele logice, ecologice sau etice sunt de partea mea. Vedeţi,
şi acum mă justific cât pot, iar o parte a minţii mele se amuză de asta.
De câteva luni,
preocuparea mea pentru confecţionarea de podoabe handmade a devenit o sursă
importantă de plăcere, bucurie şi modalitate de a îmi hrăni orgoliul. Satisfacţii
pe toată linia, ce mai...
Doar că timpul nu e întotdeauna de partea mea. Pentru cei alături de care trăiesc, posturile şi sărbătorile sunt importante. Din respect pentru ei, le ţin şi eu, cel puţin atâta timp cât stau în casă J. Doar că îmi era din ce în ce mai greu să nu lucrez duminica... aşa că mintea mea a găsit rezolvarea şi a luat următoarea decizie: e ok să lucrez duminica atâta timp cît nu o fac pentru profit, şi cât produsele au semnificaţii spirituale... Aşa că azi am lucrat aproape toată ziua îngeraşi...
Şi m-am amuzat de
modul în care am rezolvat lucrurile între copilul şi părintele meu interior.
Doar că acum, am
terminat îngeraşii şi am alte idei, aş lucra altceva... doar că mintea mea nu a
găsit încă parola potrivită J.
Mai frumos despre ingeri, aici.http://ceai-si-cafea-de-dimineata.blogspot.ro/2012/12/pe-ingeri-ii-dor-aripile-cand-cresc.html
3 comentarii:
Îngerii despre care se povesteşte în ţară apropierii totale sunt povestiţi ca fiind foarte departe la început. Dar chiar şi aşa departe ştiu totul despre tine.
Sunt aşa departe din cauza gândurilor şi a faptelor care i-ar putea jignii. Când aceste elemente încep să fie corectate (tot cu ajutorul lor dacă tu doreşti) se apropie tot mai mult. Nici măcar pe primul lumea nu îl acceptă prea aproape pentru că nu vor să aibă respect (el învaţă cum să devi respectuos) faţă de tot ce îi înconjoară (şi cer).
Inima ta ce spune despre astfel de poveşti ? Ce şti despre lumea lor... şi despre ei ?
lumea lor imi e departe, nu stiu multe... jucandu-ma cu imaginile lor, n-au venit mai aproape. nu inca.
dar nu cred ca sunt asa de usor de jignit, nici cu gandul, nici cu fapta.
cred ca bunavointa si rabdarea lor depaseste puterea noastra de a ne lasa iertati :) indiferent de gandul sau fapta cu care ne ranim pe noi insine...
La multi ani! Un 2013 la maxim!
Trimiteți un comentariu