e dificila o discutie intre imaginea mea din mintea cuiva si imaginea mea despre acea persoana. necunoscuta mie...
partea buna, e ca, desi fiecare intelege altceva, totusi, exista (dupa cum vad eu) bunavointa de ambele parti, ceea ce face ca vorbele de pe fiecare parte a gardului sa creasca si sa infloreasca, chiar daca nu vor fi vazute sau auzite.
o explicatie, nu o justificare, referitoare la moderarea comentariilor. nu o fac din frica, ci din lene. pentru ca trec mai rar pe aici, vreau sa le vad. altfel, exista posibilitatea ca niste comentarii ale cuiva la un post mai vechi de-al meu sa ramana vesnic necitite. asa, datorita moderarii, de cate ori intru, le vad. si raspund.
cum ar putea cineva care nu ma cunoaste sa stie, sa simta masura in care eu ma uit sau ma (re)gasesc?
si sa vada schimbarea in absenta mea?
si in ce masura transformarile din propria-mi (inter)realitate s-ar putea suprapune peste transformarile imaginii mele din mintea celuilalt?
chiar daca simt o picatura de tristete cand cineva se (dez)amageste in relatie cu imaginea mea din mintea sa, ma bucur in speranta apropierii de realitate. aia in care cred eu ca e reala pe bune :)
2 comentarii:
O postare in loc de comentariu ? Ce frumos.
Cine spune ca nu te cunosc ? Cine spune ca nu te urmaresc de ani si ani ?
Orice gard ar fi, poti sa vezi dincolo de el daca esti atent la ce-ti arata crapaturile gardului si, daca nu gasesti crapaturi, poti sa te cocoti pe el si sa privesti cat iti doreste inima si intr-o parte si alta.
Ma uit dupa tine si ma bucur ca incerci, dar, asa cum ziceam si data trecuta, pui inainte modelele si uiti de tine.
Succes la insirat margele Ajnanina. Cine stie, poate intre doua margele mai gasesti o poveste pentru povesti fara sfarsit.
(si acesta este un comentariu doar pentru tine)
oricum, toate comentariile sunt pentru mine:) moderarea e pentru cele mai vechi de cateva zile...
dar pentru ca ai vrut sa fie doar pentru mine, o sa-l sterg pe acesta, sau mai bine te invit sa-l stergi tu.
faptul de a fi urmarita de ani si ani de zile mi s-ar fi parut teribil de romantic cu ani in urma... acum, doar un pic trist: cata atentie si energie irosite...
Trimiteți un comentariu