Pentru a înţelege, trebuie să ajungem la esenţă.
La esenţă, în nici un caz dincolo de ea. O moleculă e cel mai simplu ansamblu care păstrează calităţile întregului; redusă la atomi, informaţia a dispărut. Un cuvânt redus la literele care-l compun îşi pierde sensul. O relaţie între oameni e formată din oameni, gândurile şi emoţiile care îi leagă. Dacă emoţiile dispar, relaţia în sine a dispărut.
Legăturile chimice, fizice, semantice, emoţionale dau sensul; ele transformă un grup de elemente oarecare într-un sistem cu structură unică.
Nu vom înţelege niciodată un cuvânt după ce l-am analizat, o relaţie interumană după ce legăturile au fost rupte sau fluxul după ce ne-am urcat pe porţiunea cea mai uscată a malului.
Simplitatea nu se află la un capăt, ci într-un punct de echilibru, instabil şi efemer de pe drum. Şi, oricum, am pus prea multe cuvinte pe lângă. Cică pentru sprijin ...

8 comentarii:
bun venit:} am scris un comentariu si a zburat ...nu stiu unde:) ma bucur ce esti aici ,
multumesc de trecere, Petra...
"Simplitatea ... un punct de echilibru"
Frumos spus!
O saptamana buna iti dorim ;)
multumesc mult!
o saptamana buna si voua!
Esti iertata pentru multimea cuvintelor.
oh, Dara :)
multumesc!
intregul nu poate exista fara partile lui, iar partile nu se pot exprima daca nu alcatuiesc un intreg :)
asa e, John, dragule, multumesc pentru intregirea sensului...
Trimiteți un comentariu