sursa imaginefocul nu trebuie sa fie mare.
flacarile, fie ele cat niste seminte, sunt suficiente sa ne aduca in lumina. sa ne adune la un loc, sa ne invete sa inmultim binele si sa impartim bucuriile.
semanam impreuna aceste seminte, dandu-le din mana in mana. si mana in mana, cantam cantece de leagan, de trezire, si cantece ale recoltei.
in fiecare samanta sunt multe ganduri si emotii si proiecte, si sperante, si asteptari, si dureri, si impliniri sau neimpliniri. semntele arzande le primesc pe toate sa le transforme in lumina.
flacarile se vad gemene reflectate in ceara lichida. fiecare, crescand si transmutand materia in lumina, si-a gasit dublul.
si privindu-le ne gandim: cum de n-am inteles pana acum? asa cum ne gasim si aducem acasa micile bucati ale marelui intreg, lipindu-le cu lumina, de ce n-am face la fel cu marea parte care a disparut prima, atunci cand invidia zeilor a dat cu barda?
4 comentarii:
focul este viu, noi trebuie doar sa-l vedem.
asa e, suflete, si se mai reflecta si in ochii nostri...
voi ati facut foc afara toamna asta?
În fiecare zi sunt multe evenimente în urma cărora spunem "cum de n-am înţeles până acum?" Câteodată credem că am reuşit să tragem concluzia logică, apoi realizămm că nu este aşa...
Cristi, cate imagini, atatea concluzii logice si, din pacate, tot atatea lumi...
Trimiteți un comentariu