am terminat mai devreme tema de azi (nu pun poza cu ce-am lucrat, nu e relevant) si am mai ramas o vreme sa framant lutul intre palme. marea placere, motivul real si un pic pervers pentru care m-am inscris la curs.
am observat la ceilalti ca incep framantatul doar dupa ce ideea a capatat forma in mintea lor, iar framantatul aduce ideea in maini. eu incep framantatul cu mintea goala. imaginea a ceea ce as putea lucra apare doar daca am lutul in mana. e aproape ca scrisul. ideile nu ies din cap, ci intra prin degete.
dupa impotriviri minunate, lutul dintre palmele mele capata forma lor. cu finele detalii ale unor nervuri ca de frunze, in care unii ar mi-ar putea citi simboluri ale destinului.
presez bulgarele de pamant framantat de lemnul mesei. puternic, pana cand il simt cu fiecare linie.
ridic palma si mi-o privesc, apoi privesc amprenta filigranata in lut. iau cutitul si intervin, corectand cateva detalii. unesc doua linii mari, independente. imi lipesc apoi din nou palma de ele. frisonul care ma strabate poate fi semnul ca liniile palmei mele stangi au citit noul mesaj, au semnat noul contract.
11 comentarii:
Ne place mult cum descoperi forma ascunsa in lut!
Si ne plac si celelalte postari de pe acest blog, aparut in timp ce framantam blogosfera ;) Drept e si ca vizita ta ne-a aratat calea.
onorata de vizita si de apreciere :)
si e um-am bucurat nespus (re)intalnindu-va - v-am cunoscut candva, trecator, in viata reala, cu mai mult de jumatate de viata de-a mea in urma, invatand chimia :)
Iti inteleg placerea de a framanta lutul in maini, e o senzatie ce creste in intensitate ca un bulgare de zapada in drumul lui, pe masura ce mainile freamata sub rezistenta lui.
Poate fi, poate fi semnul acela...
Sa fie cu implinire si binecuvnatare.
Cand vine din lut, din pamant si apa, prin degete... inspirul face o noua forma.
Minunat! Pe masura ce vezi si tu, vedem si noi.
Gracias!
April, da, si e specific pamantului...
coca de cozonac, de exemplu, sau alte lucruri framantabile sunt departe ca senzatii si satisfactie...
noi oamenii de pamant putem face oameni de zapada, dar numai Dumnezeu a putut face omul de pamant asa frumos...
Mikka,
imi ridic ochii catre binecuvantarea ta si ma bucur de darul de lumina...
uneori mi-e clar ce vreau sa comunic si o fac, prin scris, uneori prin desen; alteori ma apuc de scris sau pictat fara sa stiu dinainte directia; e o sete de creatie pe care creatorul suprem a pus-o si in noi, ne-a dat din tot ce era al lui
bine ai venit, tocmai am bagat capul in nori! :)
poate de sete... :)
mie prima varianta mi-e mai grea, de cele mai multe ori iese altceva :) da ma consolez cu ideea ca iese ceva :) tot e bine...
imi place!
apropos de nori, in Clubul cu capul in nori e mobilizare generala, cam tarziu anunt dar asta e!
mobilizare? sa ce? sa unde?
deasupra caror pamanturi?
Trimiteți un comentariu