nonsensuri: despre responsabilitatile seducatorului

generalizari fanteziste despre care am sa vorbesc la persoana intai, sa nu se simta nimeni vizat :))

treptele sunt insesizabile, nici nu iti dai seama daca urci sau cobori.

mai intai, ceva din ceea ce spun sau iti arat, te uimeste. te bucuri si visezi un pic, incantat/a ca cineva pare sa inteleaga atat de bine enigmele cu care te lupti de la inceput.

si ca pare sa fi mers cu un pas-doi mai departe, aruncand cateva sclipiri de inteles asupra acelei farame de realitate.

nu, nu chiar atat de multa lumina cat sa vezi contururi si reliefuri. dar suficient ca o parte din lumina sa cada si asupra mea, ca sa asociezi imaginea mea lucitoare cu visul tau.

iti imaginezi ca eu detin secretul, ca ti-l voi darui si tie si te pregatesti deja sa-ti dedici viata pentru ceea ce ti se pare ca devine o cauza comuna.

atentia ta ma maguleste usor, dar te tin la distanta. pentru ca percep cererea imensa din spatele ofertei tale.

incantarea ta devine fascinatie: imi urmaresti cuvintele, le repeti, incepi sa gandesti ca mine. uneori, chiar si mie mi se pare ca ceea ce spui ar trebui sa poarte ghilimele, atat de mult ai inceput sa-mi semeni. nu vezi asta, ci privesti in continuare la stralucirea mea. in acelasi timp eu nu te vad bine, caci ceea ce proiectezi asupra-mi ma irita oarecum. nu te pot alunga, desi ma simt usor deranjat/a, pentru ca, desi nu-mi dau seama, admiratia ta ma hraneste si compenseaza putin energia pe care o pierd in lupta cu proprii demoni.

iti vad de departe exercitiile; imi imiti propriile miscari de lupta pe care cauti sa le reproduci fidel, incrancenandu-te. nu ma pot abtine si trec pe langa tine sa ti le corectez. fascinatia ta creste, hranita acum de recunostinta. si de speranta ca te voi lua alaturi de mine sa iti impartasesc din secretele cunoasterii mele si sa luptam impreuna.

dar eu te privesc de departe si ma tem ca prezenta ta va ingreuna propria-mi cautare. sunt furios/furioasa si caut sa te alung pentru ca mi se pare ca jocul a ajuns deja prea departe.

tu esti convins/a ca este un test pe calea catre mine (deja ai uitat ceea ce cautai inainte de a ma intalni). acum esti indragostit/a de mine, desi intr-un mod oarecum abstract. eu am devenit scopul tau.

iar acum, nu mai am de ales. voi reteza firele care au inceput sa se teasa intre noi. altfel nici unul dintre noi nu isi poate implini misiunea.

chiar daca intelegi asta, nu ma vei ierta niciodata...

desigur, imi spui, as fi putut sa te accept ca discipol. nu. misiunea ta, chiar daca seamana cu a mea, e alta.

daca deja ma urasti, e foarte probabil sa devii si tu un seducator...

asa ca imi voi scrie povestea pentru tine, ca un dar pentru energia pe care mi-ai daruit-o si pe care nici unul dintre noi n-a stiut sa o foloseasca mai bine...

si ma voi ruga pentru misiunea ta, continuand-o pe a mea.

deci, visul meu a inceput astfel...