atinse usor corzile si sunetele se aliniază pe lung, alergându-se suplu catre urechile noastre. cădem secerate in jur, sunetele ne răsfiră ca pe ierburi, ne lăsăm înmuiate, străpunse - părem surprinse dar mai vrem o dată și încă o dată...
ce putere are omul ăsta, până acum invizibil, imposibil? la ce putere renunțăm noi încărcându-l cu o mie de stări și cerându-le apoi acut înapoi?
stau puțin mai departe și reușesc să rămân în picioare până când termină toate fragmentele pe care le cerem. îl urmăresc spre ieșire și îl întreb: ce a fost asta? îmi răspunde cu aerul ăla inocent, invizibil, imposibil: mâine s-ar putea să ningă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu