Ritualul pare sa fi inceput. Ramurile dudului se zbat, grele de dude coapte si de vrabii. Si de cesti, pe care le poarta mandru vara si iarna.O vrabie mananca dintr-o duda mare si grasa, prea mare pentru ciocul ei mic.
Gazda vrea o vraja prin care sa dispara dudele. O inteleg dupa ce dudul ne bombardeaza cu fructele coapte, zemoase si pline de suc violet. Protestam putin, si el opreste bombardamentul, trimitandu-ne apoi cateva omizi pufoase.
Eu vreau o vraja care, in ciuda minunatelor prajituri oferite de gazde, sa ma ajute sa mananc numai cat o vrabiuta... si sa am gratia si precizia ei...
Iata cum se face: se culege o duda mare si grasa de pe ramul de unde tocmai si-a luat zborul vrabia. Se priveste cu admiratie si respect pentru frumusetea ei debordanta si pentru culoarea pe care o lasa pe degete, pe masa si pe servetel. Se degusta lent privind in acelasi timp o vrabie pe sub gene si miscand genele in ritmul aripioarelor ei...
Se constientizeaza intens gustul, culorile, freamatul frunzelor si al vrabiilor... O fi gata?
Apoi mai iau o gura de limonada si astept fetele impreuna cu care voi scrie vrajile si vrajelile.