Transparent. Apă
și culoare. Niște contururi, pentru a arăta culorii că e ok, că se poate lăsa
văzută. Un strat de hârtie dedesubt, pentru a arăta apei că e ok, că se poate
simți conținută. Niște umbre, pentru a spune luminii că e ok, că există o
direcție. Doar dacă vrea. Nimic nu pare obligatoriu, și totuși, sensul apare,
iris transparent prin care lumina trece repede prin ochi, apa trece repede pe
lângă ochi, hârtia îi oprește prelingerea tăcută, de dincoace de fereastra
violet.
Apă
-
- Cum să plecăm? De ce?
- Au bătut tobele toată noaptea, focul se întinde din ce în ce mai mult.
Trebuie să plecăm.
- Unde?
- Unde vedem cu ochii. Tu mai...