duminică, 31 mai 2009
de inima verde
se-ntoarse incet, incercand sa zambeasca
si pietre cadeau langa zambetul lui
si crengi il loveau peste ochii de apa
ce ard catre verde, in cerul de apa sa creasca
dar ochii de apa
aluneca verzi si asteapta
ca iarba de apa
sa creasca prin ei
si setea se frange spre ochii de apa, spre cerul de apa, spre iarba de apa
si focul prin verde tresare scantei
ce cad langa apa, ca pietre de apa,
ce-o tulbura-n cercuri
de sete, de verde, de drum de seara si de temei.
LABORATOR DE VARĂ
Întâi, încerc să şterg oglinzile
Şi să mă strâmb cât mai perfect în fiecare pentru a putea să-mi număr toţi stereoizomerii
Apoi, clasific iluziile după obiect şi le aşez în sertare separate.
Un sertar pentru iluzia binelui şi a răului, a utilităţii existenţei şi a posibilităţii de a nu mai fi,
Altul, pentru iluziile: alb, negru, acoperite de realitatea tuturor nuanţelor de cenuşiu...existente ? (cenuşiu, transperent, invizibil, inexistent, imposibil)
Iluzii ocrotite şi iluzii care mă ocrotesc
Care s-ar putea îndeplini şi care ar fi putut să se îndeplinească.
Şi altele.
Le înghesui bine de tot
Să-mi mai rămână un sertar pentru stereoizomerii care nu şi-au găsit oglinzi şi au pierdut speranţa de a mai căuta (de preferinţă sertarul cel mai aproape de fereastră).
După ce totul a fost determinat şi etichetat (o iluzie în plus şi asta)
Mă apropii de geamul rece în spatele căruia frunzele foşnesc în ritmul valurilor Mediteranei
Şi încerc să trec prin el, să ajung la ele
Şi printre lacrimi să fac şi eu fotosinteză (de lacrimi am absolută nevoie ca sursă de apă şi săruri minerale).
Şi dacă frunzele vor înţelege aceasta,
Vor simţi şi că eu vibrez la toate lungimile de undă din invizibil,
Fericită de a fi pătrunsă din nou de fluxul iluziilor.
sâmbătă, 30 mai 2009
calatorie in joaca
jocul e asta:
de scris pe blog, fiecare la el in gara,
- A fost odata… o povestioara - si
- Asa am vopsit, o poezie draga
apoi, de invitat alti doi prieteni sa se alature trenului.
si apoi, de dat de veste la SkyRain ca v-ati legat vagonul....
pentru ca-mi sunt dragi garile si trenurile, imi leg si eu vagonul de al vostru...
A fost odata...
am fost o data cineva. si altadata, altcineva. si am mai fost, si m-am jucat in multe feluri. mi-am schimbat fetzele si mastile pana am obosit.
m-am intrebat cine sunt eu. au venit oglinzile pe rand. fiecare arata cate un pic. la inceput m-am speriat: sunt atat de mare incat nu mai incap toata in nici o privire?
am hotarat sa-mi mai reduc din expresii, sa le simplific. am ramas cu rasul, plansul, furia si dragostea. la un loc, de-a valma. printre ele, momente de liniste, doar ca atunci nu-mi trebuiau oglinzi.
am reinvatat sa respir, privind minuni care mi-au taiat respiratia. aia veche, cu ritmul prea rapid. acum imi tin respiratia pentru lungi perioade de timp, precum delfinii si balanele, inotand printre emotiile mele si ale celorlalti. uneori, ma mai impiedic de cate o corabie scufundata. nu conteaza daca-mi sangereaza un pic inotatoarele, uau, ce de comori...
ma intalnesc din cand in cand cu alte animale marine si cantam impreuna. apoi, ne intoarcem pe uscat si luam trenul mai departe, spre stele.
Asa am vopsit -
-as fi vrut sa pun aici poezia ,,Trenul spre neant" a lui Adrian Paunescu, dar nu mi-o amintesc exact si ma tem ca va trebui sa fac curat in toata biblioteca s-o gasesc...
...aaa, ba uite, ca mare e netul...
am gasit-o... e scrisa cam amestecat, dar se intelege ideea.
cine isi mai agata vagonul ?
inceputuri
vineri, 29 mai 2009
omagiu intarziat nasului lui Cyrano

i-am recitit povestea si i-am dedicat o lacrima celui care nu-si permitea sa-si planga tristetea... altfel decat in versuri...
,,nu, asta niciodata, e prea urat sa las
o lacrima sa curga de-a lungu-acestui nas"
joi, 28 mai 2009
pe marginea somnului
am terminat ceea ce aveam atunci de lucru si am ramas cu obiceiul de a sta treaza pana tarziu. chiar daca nu am de lucru, nu ma culc atunci cand mi se face somn, ci dupa o vreme de stat la limita dintre somn si veghe, dupa o explorare semiconstienta a zonei de margine...
uneori, citesc o carte si imi dau seama ca citesc cuvinte care nu sunt scrise acolo. atunci imi dau seama ca am ajuns, si caut sa mentin starea cat mai mult, sa inteleg cat mai mult din mesajul acela, desi stiu ca nu mi-l voi aminti atunci cand sunt treaza. uneori plec in vis cu el, si mai explorez pe acolo una-alta.
alteori ma joc cu perceptia propriului corp, plimbandu-mi atentia de colo-colo, dupa o harta ce depinde de intentia de moment. si la fel, astept in vis diferentele...
pobabil ca la un moment dat ma voi trezi intr-un univers paralel. sper totusi ca nu.
marți, 26 mai 2009
in asteptarea

later edit:
dupa ce am mai cugetat un pic mi-am dat seama de exagerarea copilareasca din ultima fraza. bieninteles ca am mai asteptat si dupa aceea. bineinteles ca au mai existat oameni in legatura cu care mi-am construit diverse asteptari. doar ca am invatat sa le recunosc ca fiind ale mele si sa mi le retrag inainte de a-mi deforma prea mult perceptiile.
iar partea mai putin buna e ca, daca pana atunci eu nu intarziam decat in caz de forta majora, am inceput sa consider ca a intarzia e omenesc... si o mai fac si eu din cand in cand... desi nu imi place...
luni, 25 mai 2009
efort si supraefort
joi, 21 mai 2009
intrebarea aceea
marți, 19 mai 2009
vrei un pixel langa al meu ?
luni, 18 mai 2009
nevroza
duminică, 17 mai 2009
daca... si ce daca?
Dacă eram o lună, aş fi fost lună nouă.
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost miercuri (a citit cineva ,,Marţi oameni sunt sparţi, miercuri oamenii sunt cercuri?)
Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost partea cea mai bună, momentul între plecarea de la job şi întoarcerea acasă…
Dacă eram un animal marin, aş fi fost un pui de sepie (neapărat cu punguţă cu cerneală).
Dacă eram o direcţie, aş fi arătat spre tine.
Dacă eram o virtute, n-aş fi mai fost…
Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost necunoscută.
Dacă eram o planetă, aş fi fost planeta cu şapte măşti (vezi povestirea lui Gerard Klein)
Dacă eram un lichid, aş fi fost mercur.
Dacă eram o piatră, aş fi fost o bucată se lavă solidificată.
Dacă eram o pasăre, aş fi fost o vrabie.
Dacă eram o plantă, aş fi fost pin... şi eu, pădurea e mare…
Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost vremea de dinaintea ploii.
Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost chitară (pentru modul tandru în care e ţinută în braţe).
Dacă eram o emoţie, aş fi fost surpriză.
Dacă eram un sunet, aş fi fost tic-tac de ceas.
Dacă eram un element, aş fi fost dornică să devin parte a unei molecule…
Dacă eram un cântec, aş fi fost un cântec de leagăn.
Dacă eram un film, aş fi fost un documentar despre viaţa pe alte planete.
Dacă eram un serial, aş fi fost un serial de desene animate.
Dacă eram o carte, aş fi fost ,,o carte foarte subţire / în care încape decât o iubire”
Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost grădinarul din pădurea adormită.
Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost o bucată de pepene galben în care s-a pus miere şi praf de cuişoare (dacă n-aţi gustat până acum… încă nu e totul pierdut… )
Dacă eram un oraş, aş fi fost orăşelul copiilor.
Dacă eram un gust, aş fi fost unul taaare bun…
Dacă eram o aromă, aş fi fost aromă de pădure.
Dacă eram o culoare, aş fi fost vişinie vara şi indigo iarna.
Dacă eram un material, aş fi fost ceară fierbinte.
Dacă eram un cuvânt, aş fi fost ,,intră!”
Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost piele.
Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost o privire complice...
Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost caligrafia.
Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost Mickey Mouse în ,,Ucenicul vrăjitor”
Dacă eram o formă, aş fi fost una cu multe laturi, dar cu colţurile rotunjite.
Dacă eram un număr, aş fi fost unul cu multe zecimale.
Dacă eram o maşină, aş fi fost maşină de scris.
Dacă eram o haină, aş fi fost o mănuşă, ca să te ţin cât mai mult de mână.
vineri, 15 mai 2009
structuri sonore
joi, 14 mai 2009
acasa

marți, 12 mai 2009
sange albastru

mi-am muscat buzele si m-am uitat in oglinda. straniu, picatura de sange din coltul gurii nu era rosie, ci albastra. apoi mi-am vazut chipul colorat intr-o nuanta bleu pal, apoi emotia mi-a adus sangele in obraji care au devenit brusc de culoarea cernelii. si apoi au revenit la nuanta de dinainte.
mi-am adus aminte de placerea cu care in copilarie imi patam mainile cu cerneala. mi-am simtit cerneala curgand prin vene, gata sa se transforme in cuvinte care sa apara si sa dispara pe suprafata pielii, sau in sunete de valuri, in ritmul bataii pleoapelor.
fiecare atingere ar fi lasat pe pielea mea cuvinte, repede sterse, pe jumatate ascunse de haine. privirile ar fi cautat febrile, dorind sa citeasca. si la fiecare privire ar fi aparut cuvinte noi.
as fi purtat numai rochii albastre, asa cum poarta camasi albastre barbatii cu ochii albastri, stiind ca le sta bine.
vise ciudate, date de luna plina si de muzica pe care Mikka o posteaza in ultima vreme si pe care o ascult pe marginea somnului.
linistea din spatiile dintre cuvinte
sâmbătă, 9 mai 2009
cu inima usoara

joi, 7 mai 2009
Despre libertate şi opusul ei. Lanţurile şi bolovanii ataşamentului.
Ataşamentele sunt bolovani de care uneori ne folosim ca puncte de sprijin. Energia necesară pentru a răsturna un astfel de bolovan poate fi foarte mare; fiind legaţi de el riscăm să ne răsturnăm o dată cu el.
E posibil ca, o dată înlăturat, un bolovan să lase în urma lui un gol în care să se proptească un altul, de aceeaşi formă.
O grămadă de justificări, nu?
marți, 5 mai 2009
traditia Soarelui, traditia Lunii
am hoatarat ca mi-a placut mai mult pe (sub) luna. dar oare asta e calea ?
transcriu din Brida lui Paulo Coelho: Cateodata o apucam pe un drum doar pentru ca nu credem in el. E mai usor: nu trebuie decat sa demonstram ca nu este drumul nostru. Dar, cand incep sa se intample tot soiul de lucruri, si drumul ni se dezvaluie ne e teama sa mergem mai departe.
luni, 4 mai 2009
camera de asteptare a emotilor

asa imi imaginez eu emotiile...
nu vad direct conexiunea de la declansator la aparitia lor, dar le simt cum cresc si isi fac loc treptat spre suprafata, pentru constientizare.
uneori se unesc si urca impreuna cu viteza mai mare. alteori se lipesc pentru un timp nedefinit de peretii paharului. atunci e ca si cum ar sta in camera de asteptare, cu cererea in mana, fara sa stie cand pot sa ajunga sa si-o exprime. unele dispar fara sa iti dai seama.
din cand in cand o mana ia paharul si il scutura putin, apoi il ridica si bea. simt efectul usor intepator, fara sa se ganseasca de unde. daca efectul e deranjant, mai scutura putin paharul. apoi se gandeste: era mai bine daca-mi luam apa plata...
duminică, 3 mai 2009
bucuria continua: hai la joaca!


daca ziua, ca adulti trecem in graba pe langa ele, poate cu o usoara nostalgie, noaptea leaganele si toboganele sunt libere.
asa ca putem merge nu in pelerinaj printre amintiri, ci chiar pentru a ne juca.
am iesit din cafenea, dupa miezul noptii, impreuna cu Mugur, Kami si Mikka. bucurosi de a ne fi vorbit si de a ne fi ascultat mult. si pentru ca tot era tarziu, de ce nu?
am trecut pe langa ele si am fost irezistibil atrasi. si ne-am lasat prada atractiei :)
vineri, 1 mai 2009
sensurile cuvintelor
_jpgl.jpg)