vineri, 27 februarie 2009

cum, nu ti-am spus ?

aseara, intr-un exercitiu, vorbeam despre ceva cu un prieten real-virtual, l-am intrebat ceva, iar el... ,,nu ti-am spus pana acum despre asta?"
nu, nu-mi spusese, si poate ca nu conta, ceea ce conta era ca deja aveam impresia ca ne cunoastem de multa vreme, vreme in care, in mod obisnuit ne-am fi povestit o serie de detalii depre viata personala, parteneri, job, familie, catel, purcel, pisica, dinozaur si alte.
pentru ca aici, in spatiile virtuale se vorbeste despre aspecte profunde ale realitatii cu o naturalete mai dificil de accesat in lumea reala, accesul fiecaruia la lumea celuilalt se face prin alte porti.
poate ca nu stiu cum arata casa celuilalat, dar stiu ce spune cand intalneste o inima dezgolita si cum sufla asupra ei; nu stiu cum se numeste partenera / partenerul de viata, dar pot sa inteleg fina tesatura de dragoste si bunatate care ii uneste; nu stiu cum se numeste departamentul in care lucreaza, dar pot vedea aproape privirile oamenilor alaturi de care lucreaza, sau carora le vorbeste.
cred ca relatiile virtuale ne ascut simturile pentru a deveni mai buni in relatiile reale; ne ajuta sa ne exersam si sa ne retragem proiectiile si asteptarile. va multumesc tuturor pentru asta.

miercuri, 25 februarie 2009

intimitate

intr-un colt al mintii, un gand sta ghemuit si tensionat ca un arc luminos. o miscare a capului, o privire si a tasnit afara.
a luminat slab pentru o clipa, apoi s-a stins.
gandurile care stateau langa el s-au extins in spatiul acum mai liber, au mai crescut, s-au impletit si s-au rasucit.
la un moment dat, un altul, putin diferit a iesit si el afara. tot prin ochi :))
de data asta, o alta privire a trecut pe acolo si l-a vazut.
,,am ridicat spre ochii tai privirea
si s-a facut lumina
si-am vazut..."
gandul a capatat forta si s-a intins, legand o pereche de ochi cu cealalta, gandul cu cel din spatele fruntii celuilalat. privirile stralucesc acum in arc, gandurile se destind si se leagana usor de gene.
o bataie de gene, o bataie de inima. de parca nu din minte veneau gandurile alea...
in acelasi ritm.
senzatia comunicarii depline.
chiar si pentru o clipa.

ZILE DE VARĂ, CU DRAGOSTE

Din ochii tăi seminţe de lumină s-au desprins
Şi au dansat spre ochii mei, i-au nins
Am vrut ninsoarea s-o opresc cu un sărut
Dar m-am desprins din tine şi-am căzut

Cu gânduri atârnate de stele
Mă ridic dintre ape c-un salt
Şi cad din nou între ele

În frigul din vis
Căldura mai urcă, dar umbra coboară
Sub pleoapa tivită cu-albastru închis

Pleoapele ude închid înăuntru privirea – apus
Mă lupt cu răsăritul
Dar nu mai ştiu unde-i afară, unde-i sus
Ridic spre tine privirea
Deasupra – nimic
Dragostea, la stânga şi la dreapta mea, susţinându-mi plutirea.

marți, 24 februarie 2009

cuvinte...

La început a fost Cuvântul, revărsat peste tot ce s-a creat din el încă din prima clipă.
Noi suntem fărâme şi cioburi din Cuvântul iniţial, şlefuindu-ne continuu.
În efortul de a ne înţelege şi de a ne imita Creatorul, folosim şi noi cuvinte, care să ne exprime sau să ne ascundă.

Am învăţat să le încărcăm şi să le golim de sens, şi avem pentru asta fabrici, magazine şi anticariate. Le producem sub toate formele: structuri solide şi substanţa invizibilă care umple spaţiul dintre ele; unelte, arme, piese de puzzle, cuburi, cărămizi, pietre cu care poţi construi sau de care te poţi împiedica, mărgele înşirate împodobindu-ne orgoliul sau mătănii pe care ne numărăm umilinţa.

Cântec, descântec, vrajă, blestem, jurământ, înjurătură, promisiune, etichetă: ne strigăm intenţia şi o aruncăm în faţa destinului. Ea revine înapoi, însemnându-ne.
Un cuvânt poate fi prăpastia în care să cădem, altul firul de iarbă de care să ne ţinem; un cuvînt ne poate împinge înainte, altul ne poate trage înapoi. Toate sunt la fel de reale ca şi noi înşine.

Ne înconjurăm cu ele şi ne ascundem după ele. Nu ne dăm seama întotdeauna de asta, pentru că suntem făcuţi din aceeaşi substanţă. Confundăm gustul cuvintelor cu gustul buzelor care le rostesc şi le sărutăm sau muşcăm din ele pentru a răspunde.

Cele mai căutate sunt primele produse – prototipuri fundamentale, bine vândute, încă cerute: da, nu, tu, eu, altul, dreptate, dragoste. Aranjate în diverse combinaţii, ambalate cu timbrul vocii, cu căldura sau răceala lui, cu bucăţi rupte sau decupate artistic din sufletul fiecăruia. Exersăm îndelung gesturile de a le oferi, de a le primi, de a le cere, de a le refuza. Asta numim artă. Ne înlănţuim şi ne eliberăm reciproc cu ajutorul lor.

Ne strângem uimiţi în faţa câte unui mare artist care ştie, prin cuvintele pe care le foloseşte, să ne reducă la tăcere. Pe undeva, tăcerea asta ne face să ne reamintim de puterea cuvântului de a ne reinventa.

Într-un permanent efort creator, inventăm nume: punând lucrurilor şi fiinţelor nume create de noi, ne afirmăm stăpânirea asupra lor; dăruind lucrurilor şi fiinţelor adevăratul lor nume le eliberăm, ne eliberăm.
Iar în jurul adevăratului nume al fiecărui lucru şi al fiecărei fiinţe se ordonează o constelaţie întreagă de sensuri şi consensuri ce fac să vibreze armonios corzile care ne leagă de ele, reordonându-ne în armonia Cântecului iniţial.

luni, 23 februarie 2009

si inca o leapsa...

de la Klara - despre lucrurile care ne fac sa zambim...

fetzele prietenilor mei, vocile lor la telefon
zambetele celor din fata mea, mai ales unele complice, de amuzament impartasit...
cozile prietenoase de caine, pisicile care se freaca de mine asa, ,,doar treceam si eu pe aici"
imbratisarile fara motiv
asteptarea sau amintirea unei clipe speciale, sincronicitatile
povestile spuse doar pentru mine si care par scrise anume pentru mine

leapsa merge mai departe la cine isi surprinde macar un zambet citind cele de mai sus...

masca de azi. sper ca doar de azi :)

leapsa de la Mugur
SUNT: mai puţin decât pot, mai mult decât cred. Încă. Rătăcitor.

AS VREA: să-mi recuperez toate părţile pierdute de suflet, să-l spăl bine şi să o iau de la capăt, mergând în acelaşi timp mai departe.

PASTREZ: magia pe care mi-am dorit-o, pe care am văzut-o şi la nivelul căreia încă nu am ajuns. E agăţată cu un capăt de o bucată de suflet pierdut, cu altul de o bucată de suflet rămas. Poate asta e o şansă.

MI-AS FI DORIT: să învăţ mai bine lecţiile viselor. Să nu arunc lecţia o dată cu resturile visului… şi cu schiţele celorlalate vise…

NU-MI PLAC: nopţile de dinaintea unui dead-line. Acum. Cândva, în prima facultate, adoram nopţile de sesiune, îmi plăcea să învăţ. Acum mi-a ajuns, m-a ajuns oboseala şi senzaţia de inutilitate.

MA TEM: de bătrâneţe. Înainte mă temeam că timpul va trece ca în povestirile SF, o să mă trezesc într-o zi şi o să văd că lumea e alta şi eu nu mai am loc în ea. E cam la fel.

AUD: în mod acut. Sunetele înalte mă fac să reacţionez violent; aşa că dacă vrei să mă omori, dă muzica mai tare.

IMI PARE RAU: pentru timpul pierdut. Nu pentru ce n-am făcut. Ci pentru ce nici măcar nu mi-am dorit, iar acum nu mai am putere.

NU SUNT: ceea ce ar fi dorit ceilalţi. Nici ce aş fi vrut eu. Încă. Asta voi fi, totuşi, undeva, cândva, în această existenţă.

DANSEZ: cam după o jumătate de oră după ce au început ceilalţi. Mă încălzesc mai greu, apoi intru pentr uo vreme în ritm şi în raport. Mă opresc repede.

CANT: în gând. Din ce în ce mai rar.

NICIODATA: atitudinea de luptător nu va deveni pentru mine un mod de viaţă.

RAR: ascult muzică. Şi mi se pare şi mie ciudat pentru că, totuşi, îmi place mult. Dar nu mai simt nevoia.

PLANG: când sunt copleşită de absurd. Şi când mi-e foarte dor.

NU SUNT INTOTDEAUNA: pe fază. Şi la timp. Cândva, punctualitatea era unul din punctele mele forte. Până m-am prins că nu era important.

NU IMI PLACE DE MINE: acum, scriind ceea ce scriu. Nu mă recunosc, şi, totuşi nu văd celelalte măşti.

SUNT CONFUZ: atunci când cineva îmi acordă prea multă încredere.

AR TREBUI: să mă trezesc. E mai mult decât vreau, chiar ar trebui.

ne-o facem cu propria mana...








duminică, 22 februarie 2009

dupa EQ vs. IQ, AE vs. AI


am tinut in brate un pui de dinozaur. de jucarie. robot. artificial pana in ,,inima" circuitelor si conexiunilor sale reglabile si programabile.

capabil de reactii si comportamente programate care mimeaza foarte bine o multitudine de emotii. si care mi-a trezit si mie emotii surprinzatoare, cu a sa baby-face meserias realizata.

e doar un robot, mi-am spus. nu am cum sa simt asa ceva. dar mi-era greu sa il las jos din brate.

progresele tehnologiei sunt urmate la mica distanta de capacitatea noastra de a ne minti. si de spaima care ne cuprinde in fatza intrebarilor legate de capacitatea noastra de a ne lasa manipulati.

vineri, 20 februarie 2009

PIERDEREA SIMŢURILOR

Vedere fără ochi călătorind pierdută
În vidul plin şi gol oprindu-se tăcută
Fărâme de lumină sorbindu-le avidă
Şi tremurând pe pleoape sperând să le deschidă.


Din mâna strânsă pumn atingerea căzută
Se varsă peste vasul cu apă începută
Şi stropii ard în aer‚ ochi şi stele
Şi stele cad în apă, rotunde‚ mari şi grele.

miercuri, 18 februarie 2009

sala 1

acum juma de viata, cand eram studenta la biologie, sala 1 era sinonima cu frigul. o sala mare, cu mese acoperite cu plăci de faianta (pe atunci multe sparte, acum intregi).
cu schelete ingalbenite de diverse animale si de oameni, si planse la fel de galbene si prafuite si atunci si acum; cu ferestre mari prin care se vede Dambovita curgand.
cu instrumente metalice pentru disectii... si cu cadavre minuscule de broaste si soareci pe care le intrebam bucata cu bucata despre maruntisurile vietii. si cu un usor miros de formol.
cursuri lungi, amanuntite si detaliate de anatomie, in care proful cu o mana scria, cu una desena, cu una stergea si cu una muta tablele. alea negre. de trebuia dupa aceea sa ne intalnim sa resintetizam cursul din ce a apucat fiecare sa noteze.
oricum, peste toate aceste detalii, frigul, nota definitorie.
mi-am amintit de toate astea azi, dupa multa vreme din nou in sala 1. de data asta, de cealalta parte, ca examinator.
examen scris, am avut timp sa ma uit la oameni si sa-i vad cat sunt de frumosi. ei nu stiau cum ii vad, pentru ei important era stresul examenului. si frigul.
dupa examen si ei s-au vazut la fel si s-au bucurat.
probabil ca si lor le va ramane sala 1 intr-un colt al memoriei. cu frig cu tot.

luni, 16 februarie 2009

chef de joaca

ai doi ani, patru, douazeci sau patruzeci... mai departe nu mai stiu, dar presupun ca e valabil... cand prietenii te cheama la joaca, dorinta devine irezistibila...
stii ca poti sa te joci de-a lumea intreaga, toti au, pe rand sau de-a valma rolul principal...
si lumea se schimba in ritmul jocului :)

pe litere

DREPTATE
DRAGOSTE

aparent asemanatoare, daca le privesti din afara, de la extreme, diferite in miez.

cu cuvintele acestea scrise pe flipchart de catre un maestru modern a inceput una din cele mai frumoase aventuri evolutive prin care am trecut pana acum.

cu pasi in spirala, cu vizite si popasuri pe la extreme si prin miezul fiecaruia. am reusit sa ma pastrez in contact cu amandoua, indiferent de context. sau macar cu una din ele, iar cand simteam acut lipsa celeilalte, mai urcam repede o spira-doua pana in momentul in care le intalneam. imi iesea sufletul pana acolo, dar privelistea merita din plin.
asa probabil se petrece si evolutia biologica; averm nevoie de informatia de pe ambele catene ADN, chiar daca functionala, la un moment dat e doar una. iar cateva litere copiate gresit ne pot duce la mai bine, la mai rau, la minciuna sau la moarte.


duminică, 15 februarie 2009

TIMP PENTRU DURERI DE CREŞTERE

Privesc durerea din mine.
Inima muşcată de secunde o împac
Desprinzând secundele una câte una
Şi privesc cum alunecă pe rând: soarele, luna
Le las să curgă, îmi iau inima în mână şi tac.

Şi când de prea multă tăcere dau în clocot
Mă ridic şi privesc cerul
Fac un salt, îl prind şi mă lovesc de el
Ritmic, cât pot de sonor, ca o limbă de clopot
Şi între o lovitură şi alta plutesc
De la un capăt la altul al cerului, peste pământuri şi ape
Mirându-mă că zgomotul seamănă cu cel produs de dinţii secundelor
Apoi, înţelegând, simt cum cresc
Şi din când în când îmi acopăr înţelegerea cu o bătaie din pleoape.

nerabdare

poza: Looking at the moon_M_fotocommunity

nu stiu ce astept.

cand astept, aparent sunt deschisa la orice se poate intampla; de fapt, orice s-ar intampla, fie ca eram pregatita, fie ca nu, voiam altceva.


cand actionez, fie ca imi urmez obiectivele declarate, fie pe cele ascunse, fie ca mi le indeplinesc, fie ca nu, stiu ca mai era ceva.


nu pot sa-i dau un nume. nu stiu ce parte din mine ar umple. secretul doar se arata cate o clipa si fuge inainte de a-i vedea chipul real. fug si eu in directia aceea, fara sa stiu bine dupa ce.


secretul ma cunoaste mai bine decat il cunosc eu pe el. arata diferit pentru fiecare fatza a mea. fiecarui rol al meu ii arata pentru o clipa imaginea seducatoare, apoi fuge. stiu ca daca l-as prinde, acela ar fi rolul vietii mele.

sâmbătă, 14 februarie 2009

masaj ericksonian II


deh, daca stau acasa... nu ca n-as avea de lucru... da nu ma mananca degetele in directia aia deloc :))


Stai culcat cu faţa în jos, pe nisipul cald,
cu spatele la soare şi te laşi încălzit de razele lui calde…
îţi este foarte bine, eşti din ce în ce mai relaxat
şi un pic somnoros …

Mâinile mele se plimbă pe spatele tău
şi strâng surplusul de căldură între omoplaţi …
Soarele îţi încălzeşte tot corpul
în timp ce mâinile mele se plimbă pe spatele tău…
Iau surplusul de căldură şi îl introduc uşor ,
cât de repede sau de încet vrei tu
în coloana ta vertebrală …
Coloana ta se încălzeşte
şi devine din ce în ce mai flexibilă
pe măsură ce tu te relaxezi din ce în ce mai mult …

Căldura circulă acum prin coloana ta vertebrală
în sus şi în jos, prin tot corpul …
în timp ce mâinile mele se plimbă pe spatele tău…
Poţi să vezi cum circulă căldura prin corpul tău,
prin vasele de sânge
ca prin ţevile unui calorifer …
sau poţi să o vezi ca pe un flux de raze luminoase
alergând sau plutind cu viteza pe care tu o alegi
de-a lungul nervilor tăi …

Simţi căldura soarelui pe suprafaţa pielii tale…
simţi căldura mâinilor mele pe suprafaţa pielii tale…
simţi căldura care circulă prin interiorul corpului tău
şi îţi este cald şi bine…

Mâinile mele fac legătura
dintre căldura soarelui
şi căldura care circulă prin corpul tău…
şi cu fiecare mişcare a mâinilor mele
căldura se răspândeşte din ce în ce mai mult…
în ritmul valurilor pe care le auzi
Valurile de căldură iţi spală oboseala
şi îţi lasă corpul curat, odihnit şi proaspăt…

vineri, 13 februarie 2009

remediu antistress - masaj ericksonian :))

Stai cu capul in poala mea, cu ochii inchisi si te relaxezi. Mainile mele plutesc peste fruntea ta si pe deasupra pleoapelor; simti adierea lor usoara, racorindu-te. Muschii ti se destind incet sub atingerea mea, iar gandurile incep sa ti se rareasca.
Mintea se relaxeaza si se destinde, lasand sa iasa la suprafata resturile zilei.
O urma de ingrijorare – o iau usor si o indepartez cu grija, scuturand mainile – gata, a trecut.
In urma unei discutii neplacute iau iritarea care a ramas si o framant intre palme; suflu deasupra, adaug un zambet si iti intind pe tample ce a mai ramas acum: zambesti pentru ca ceea ce a ramas e o intelegere superioara a situatiei, cand nu mai conteaza cine a inceput sau cine a avut dreptate, ci doar concluzia care iti va folosi mai departe.
O tresarire nostalgica de dorinta iese acum la suprafata ca un abur usor. Prind aburul si suflu rece asupra lui: picaturile aparute ti le intind pe toata suprafata mintii, frecand energic pana cand dorinta se transforma in vointa calma si ferma, anticipand clar bucuria implinirii.
O urma de tristete s-a evaporat lasand o suprafata usor deshidratata. Iau un pic de entuziasm si ung locul, iar apoi mai trec o data cu mainile peste tot pentru ca starea sa iti intre bine in minte.
Capul ti se ridica spontan si zambetul iti devine din ce in ce mai larg zambesc si eu inca o data, multumindu-ti ca mi-ai incredintat mie urmele emotiilor tale.
Te astept si data viitoare.
(text mai vechi; dar daca esti obosit si iti doresti sa te relaxezi, il poti lua personal :)))

joi, 12 februarie 2009

nevoia de continut

nu pot vedea partea plina a paharului daca nu mi se arata macar paharul.
pana acum ma multumeam si cu o schema, din clipa asta nu ma mai multumesc cu asa ceva.
daca vrei sa-mi vorbesti despre deshert, am nevoie de o mana de nisip fierbinte ca sa stii, atunci cand il ating ca iti sunt alaturi, umar langa umar, duna langa duna. desigur ca ti-as putea spune ca te inteleg. nu te-as minti cu mult; doar cu greutatea unui fir de nisip. dar acea diferenta poate fi sub limita de incredere a oricarui ratacitor autentic.

miercuri, 11 februarie 2009

simtul umorului, ca si conditie a evolutiei



din nou, Richard (oamenii care mi-au fost candva nesuferiti tind sa devina repere importante in viata mea; cei care mi-au fost dragi de la inceput, imi raman dragi :)))

,,Fara umor ajungem sa facem din nou aceleasi lucruri. Fara ras, indiferent ce am facut, vom face iar. Cand oamenii se simt vinovati, suspina si ofteaza, vor face aceleasi lucruri din nou. Putem sa ne simtim surprinsi, eliberati si incantati ca observam acest lucru, si sa incepem sa radem. Ce se intampla atunci? deschidem o usa. PUTEM SA EVADAM din toata acea lume.

Oamenii spun: intr-o zi voi privi in urma si vor rade de asta. De ce sa mai asteptati?"
sursa poza: The door and the ET's ship light_roberto nogueira_fotocommunity

luni, 9 februarie 2009

despre dezvoltarea personala



ar fi minunat ca fiecare salt pe care il facem sa fie stabil.
uneori ne umflam in pene si ne desumflam dupa cum bate vantul. avem senzatia ca am depasit cate un mare obstacol, ca apoi sa ne confruntam cu el intr-o alta forma, sau aceeasi, un pic marita, doar-doar.
ne amagim si ne dezamagim. o vreme, mantra mea preferata a fost ,,dezamagirea e iesirea din amagire". e doar un pas, nu e suficient, trebuie sa mai si intri undeva. in realitate sau in MATRIX. sau daca nici acolo nu intri, macar iti bagi picioarele.

dezvoltarea personala reala se masoara greu, in timp si emotii.
din cand in cand, constati ca o anumita emotie a disparut, alta a ramas stabila. ca ceva iti place din ce in ce mai mult. atat de mult incat poti trai si fara? daca nu, inca mai e de lucru.

emotii nesuferite de luna plina. duca-se.

duminică, 8 februarie 2009

ritualuri legate de citit

leapsa de la Klara

am povestit intr-o postare anterioara cum imi aleg cartile in librarie sau cum ma las aleasa de ele...
despre ritualul legat de citit as fi si eu curioasa sa mi-l descopar.
cititul e o activitate pe care o fac la fel de inconstient cum respir sau cum mananc... (asta nu e o chestie de lauda, pentru ca mereu imi propun sa mananc constient). asa ca daca as intelege exact mecanismul care se deruleaza pentru a ma apuca de citit si l-as tranfera altor activitati... uau!

intitdeauna cititul a fost o placere, cu atat mai mare cu cat era alternativa la alte activitati din cele cu ,,trebuie"... asa ca aveam si am si acum carti pe masa, pe sub masa, pe sub pat, in geanta, in sertare... peste tot...

pai sa vad... cand imi cumpar o carte pe care mi-o doream sunt cat se poate de nerabdatoare; daca sunt departe de casa, sigur incep sa o citesc in mijlocul de transport... daca ma fascineaza, cedez si o citesc in acea seara, in acea noapte pana o termin; rareori adorm de oboseala inainte. stiu ca, oricata treaba as avea, nu pot face nimic pana nu o termin. nu conteaza cat e de groasa... apoi, daca mi-a placut si simt nevoia sa mai pastrez contactul o recitesc apoi in zilele urmatoare pe indelete... apoi recitesc doar anumite fragmente.
cartile care imi sunt dragi au fost citite de nenumarate ori. pentru atmosfera, pentru limbaj, pentru mesaj, pentru contactul intim mental si emotional cu autorul sau cu personajele. pentru partea lipsa din mine pe care o banuiesc acolo sau pentru prea-plinul care se revarsa.

de la cursuri, din facultate, am ramas cu obiceiul de a purta markerul galben in geanta.
uneori subliniez pasaje, pentru ca in inconstienta mea pot sa o citesc pe nerasuflate, fara sa savurez. apoi, savurez acele pasaje.
peste o vreme, cand o recitesc sunt mai atenta la partea nesubliniata - oare ce comoara era si aici si poate mi-a scapat?
nu subliniez orice carte. pe unele le prefer neatinse. le subliniez doar pe cele din care mi se pare ca am ceva ,,de invatat" (vezi diversele pasaje postate prin diverse locuri).

le las in momentul in care nu imi mai spun nimic nou.
dar si atunci, le pot pastra pentru momente de relaxare, cand simt nevoia unor mici certitudini agreabile.

ma opresc, nu mai vreau sa stiu nimic despre acest ritual, deja mi se pare o perversiune. nu mai sunt sigura ca as vrea sa transfer mecanismul acesta unor alte activitati...
si s-ar putea sa sterg si postul acesta dupa o vreme... :))

leapsa merge mai departe la Mugur, la Cornel (in ale sale ,,ganduri") si la cine mai vrea sa o ia dintre cititorii mei ocazionali.

de-ale lui Richard



,,Cuvintele au doar impactul pe care acceptam sa-l aiba. (...) daca te simti ranit sau ofensat sau stanjenit cand auzi un cuvant urat, problema o constituie reactia ta la acel cuvant. Cuvintele nu sunt ,,urate". N-au fost niciodata. Atata doar ca am atasat anumitor cuvinte semnificatie negativa."


,,Nici un om nu are cu adevarat putere asupra ta decat daca-i dai voie si indiferent cum incearca sa-ti faca rau, daca refuzi sa-l lasi, esti liber."


,,Rasul ne permite sa evitam durerea si suferinta care vine din a lua lucrurile in serios".


... le zice Richard Bandler in ,,Conversatii". De fapt, nu le zice el direct, ci Owen Fitzpatrick, cel care i-a transcris cuvintele. Si pentru ca omul asta il iubeste enorm si il respecta profund, cuvintele pe care le transmite sunt incarcate suplimentar de forta dragostei. Si suna mult mai bine decat daca le-as fi auzit de la Richard insusi. Pe care, pana am citit cartea asta il consideram un nesuferit, desi ii stiam puterea.

E ceea ce am spus eu un nonsens sau e in consens cu ce am transcris mai sus?

joi, 5 februarie 2009

Telepatie si barfe in blogosfera

Uneori ma mananca limba si degetele si as merge cu vorba de la unul la altul... Stii ca si X a scris despre acelasi lucru cu tine? Sau ca in comentariul lui Y la postul lui Z despre ... ar putea fi o ideea excelenta despre cum s-ar rezolva criza despre care scriai saptamana trecuta... si pe care am citit-o, desi tu nici nu stii ca te citesc de ceva vreme... si, culmea tupeului, mi-am permis (in sinea mea) sa analizez spusele tale intr-un anumit fel, pentru ca...
Nu. Tac si scriu mai departe de ale mele. Pentru ca toate mesajele acelea, in modul pe care eu le-am inteles erau doar pentru mine. Bineinteles, erau pentru cei care le-au scris si pentru cei carora le erau destinate, dar, bineinteles ca nu e vorba de acelasi mesaj... Pentru ca daca le-as da mai departe nu as face decat sa le denaturez sensul. Si totusi, uneori ma intreb daca e ok asa. Prea multe proiectii pe lumea asta, in lumea asta. Prea putina intelegere.

marți, 3 februarie 2009

despre ascultare

Ascultarea este un act primordial de iubire, in care o persoana se daruieste cuvantului alteia, facandu-se accesibila si vulnerabila in fata acelui cuvant.
William Stringfellow

luni, 2 februarie 2009

cuvinte si emotii



intre cuvinte si emotii e o legatura complicata. cuvintele nu o pot exprima. sau poate ca da, dar atunci, emotia e vazuta doar din spate. descriind-o, o vezi din ce in ce mai departe, suficient de neclar ca sa-ti mai dai seama daca ai simtit cu adevarat asa ceva, sau doar ti-ai imaginat.

vreau sa scot unele emotii din minte ca sa le trimit cu duca-se, si vorbesc despre ele, vorbesc, vorbesc... dar nu se duc. oare nu mai stiu despre ce vorbesc?