tiptil...

...se apropiau cuvintele.
m-au surprins intr-o seara, in care cautam un drum spre un portal care m-ar fi trecut (intr-o clipa, doream eu, dar a fost o lunga noapte) dintr-un loc in altul, doua locuri, doua gari cu acelasi nume.
si treceam pe langa un parc cu frunze multe care stateau sau cadeau, nu-mi dau seama, ca lumina era alta. si le-am auzit fosnind, si am dat alte ganduri mai incet sa le aud cum se tineau unul de altul, firesc, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. ca si cum n-ar fi fugit de atata vreme, lasandu-ma doar cu desenele si margelele.
le-am lasat sa treaca, facandu-ma ca nu le vad, nu voiam sa le sperii. ca eu, de fapt, cautam gara. si am gasit-o, si ele au mai stat o vreme cu mine.
oare ce le-o fi facut sa se intoarca si sa dispara iar?

vreme de

frunze coapte. 

de ghinde si castane. putine, anul acesta. ghinde nu prea s-au facut, iar castanii de pe Aleea Castanilor au fost taiati. 

printre ei, au fost plantati platani. 

platanii cresc repede. desi imi sunt dragi, mi-as dori sa nu depaseasca in inaltime castanii taiati de la jumatate. n-ar fi drept.

doua colege, stiind ca trec des prin Gradina mi-au cerut sa le aduc ghinde si castane. mi-a fost draga dorinta copilului din fiecare. am sa le caut cateva, asa, macar de pofta.

.

caut zilele alea de echilibru intre toamna-iarna, cand e rece, dar inca nu foarte frig, umed, dar nu inghetat, limpede, fara a fi insorit. o anumita culoare a aerului, o anumita transparenta. ca si cum iarna nu ar putea sa vina decat dupa trecerea constienta a acelui prag. altfel as ramane blocata in spatiu-timpul (de) netrecut.

poate ca nu sunt zile, ci doar clipe. ar merita sa fiu mai atenta :) 

pentru ca? nu.

e dificila o discutie intre imaginea mea din mintea cuiva si imaginea mea despre acea persoana. necunoscuta mie...

partea buna, e ca, desi fiecare intelege altceva, totusi, exista (dupa cum vad eu) bunavointa de ambele parti, ceea ce face ca vorbele de pe fiecare parte a gardului sa creasca si sa infloreasca, chiar daca nu vor fi vazute sau auzite.

o explicatie, nu o justificare, referitoare la moderarea comentariilor. nu o fac din frica, ci din lene. pentru ca trec mai rar pe aici, vreau sa le vad. altfel, exista posibilitatea ca niste comentarii ale cuiva la un post mai vechi de-al meu sa ramana vesnic necitite. asa, datorita moderarii, de cate ori intru, le vad. si raspund.

cum ar putea cineva care nu ma cunoaste sa stie, sa simta masura in care eu ma uit sau ma (re)gasesc?

si sa vada schimbarea in absenta mea? 

si in ce masura transformarile din propria-mi (inter)realitate s-ar putea suprapune peste transformarile imaginii mele din mintea celuilalt?

chiar daca simt o picatura de tristete cand cineva se (dez)amageste in relatie cu imaginea mea din mintea sa, ma bucur in speranta apropierii de realitate. aia in care cred eu ca e reala pe bune :)

cat timp?

am invatat sa evitam cuvintele mari de genul ,,totdeauna", ,,nciodata", pentru ca sensul lor nu incape in promisiuni, angajamente, negocieri. unitatea de masura pentru a ne evalua viata ar trebui sa fie transformarea, saltul evolutiv.

un vis...

am adormit aseara dupa ce am terminat de citit ,,Solutia Schopenhauer" a lui Yalom. 

inainte de a adormi, mi-am dorit un vis pe care sa-l pot analiza dimineata. in ultima vreme nu prea am mai dat atentie viselor.

am visat ca ma intalneam cu un prieten in oras, intr-un loc nou, dupa ce am trecut printr-un cartier demolat.

omul era mai inalt decat in realitate (e inalt si in realitate). l-am privit cu drag, prelungind clipele in care m-am apropiat de el si ne-am imbratisat.

dupa ce m-am desprins din imbratisarea lui, am inceput sa il ung cu albus de ou, pentru ca urma sa il bag in cuptor, ca pe o prajitura.

stiam ca asa o sa devina si mai bun, si mai rezistent.

eu mi-am scos din visul asta ce mi s-a parut semnificativ. da' daca va vine cheful de barfa pe tema visului, sunt curioasa :)

CURCUBEU

Când te opreşti şi priveşti în spate, acolo

Unde ai lăsat soarele după asfinţit

Răsare un altul în faţa ta

Cerându-ţi să alergi după el.

Unde să merg, încotro să mă îndrept?

Bolta se arcuieşte şi se destinde,

Eliberată de povara serii,

Urcând pe cer cei doi sori.

...

Alerg călare pe vânt

După trei femei cu pletele în vânt

Care mi-au zâmbit şi au fugit.

Le ispitesc,

Cu vise colorate, în jurul lor fluturate,

Dar vântul le şopreşte altceva

Şi ele merg mai departe.

Se ţin de mâini,

Puternice în visele lor

În care eu sunt vântul.

Doar că eu nu ştiu asta,

Şi mă umplu de nisipul deşertului,

Lăsându-le lor toate culorile.

aproape-nviere

THE KEY TO THE KINGDOM - 4 de trefla

I am a gold lock.

I am a gold key.

I am a silver lock.

Iam a silver key.

I am a brass lock.

I am a brass key.

I am a lead lock.

I am a lead key.

I am a monk lock.

I am a monkey.

Ei, da, de atatea ori am zis ca pachetul asta e ultimul. Ca ce-am sa fac cu ele. Ei, bine, pachetul asta a meritat. Ca mi-a adus o idee. un proiect nou, din seria ,,cum sa construiesti un univers".

Ce are special acest pachet de carti de joc? Fiecare carte, pe langa desenul adorabil si fantezist (si care da, arata destul de bine cum s-o fi facut trecerea de la Tarot la cartile de joc obisnuite, are cate o poezioara. De incantat si descantat. 4 de trefla are imaginea si poezioara de mai sus.

p.s. daca urmati linkul de mai sus, faceti click pe carti pentru a citi poezioarele lor :)

echinox

marginile

niste zapada. daca va era cumva dor.

albe

sursa imagine

l-am cules pe cand urcam niste trepte. un fulg dintr-o aripa de inger. semn. zambet.

ingerii zgribuliti, subtiri, pe tocuri inalte si cu fuste scurte, se incalzeau in jurul radiatoarelor.

cat se poate de umani, in momentele de pauza dintre plimbarile printre marea de inimioare si plushuri alb-rosii.

.

sub felinare, zapada are o culoare vag roz, oarecum organica. o imensa piele rece-rece. pasii mei apasati, insuficienti sa o trezeasca. e nevoie de o respiratie mai calda. ca dupa un pahar de vin fiert. sau macar de ceai fierbinte.

...

primii turturi