De-o parte. De-o
parte și de alta. De cealaltă parte. Doar eu. Tu ai trecut cu buzele și cu
vârful cuțitului ai desprins marginile. Una de-o parte, una de cealaltă. Și nu
mai ești, nici înăuntru și nici afară.
Stau pe margini și
trec ușor cu buzele. Aș apropia și buzele rănii, e proaspătă și s-ar prinde
repede. Dar pe margini se simte încă gustul tău și mai aștept un pic. Poate ai
uitat ceva. Poate ai uitat. Ai uitat.
Trec cu degetele,
ca marginile să se prindă mai repede la loc. Și să rămână o urmă. Pentru ca
atunci când, peste o vreme, voi trece cu tot sufletul, să-mi amintesc că tu ai
trecut și ai uitat pe aici. Pentru că dacă uit și eu, ar trebui să mai treci o
dată. Și incă o dată. Până când am să-ți învăț literele, să înțeleg mesajul fără
să trebuiască să-mi pipăi cicatricele. Poate mai treci. Poate îți amintești. Poate
îmi amintesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu