marginile

niste zapada. daca va era cumva dor.

albe

sursa imagine

l-am cules pe cand urcam niste trepte. un fulg dintr-o aripa de inger. semn. zambet.

ingerii zgribuliti, subtiri, pe tocuri inalte si cu fuste scurte, se incalzeau in jurul radiatoarelor.

cat se poate de umani, in momentele de pauza dintre plimbarile printre marea de inimioare si plushuri alb-rosii.

.

sub felinare, zapada are o culoare vag roz, oarecum organica. o imensa piele rece-rece. pasii mei apasati, insuficienti sa o trezeasca. e nevoie de o respiratie mai calda. ca dupa un pahar de vin fiert. sau macar de ceai fierbinte.

...

primii turturi

bucuriile zilei

buna dimineata!

...o imbratisare.

,,Un gest la fel de vechi ca si omenirea si care inseamna mult mai mult decat intalnirea a doua corpuri. O imbratisare inseamna: nu ma ameninti, nu mi-e frica sa stau atat de aproape, pot sa ma relaxez, sa ma simt acasa, sunt ocrotit si cineva ma intelege. Traditia spune ca, de cate ori imbratisam pe cineva de bunavoie, castigam o zi de viata." (Paulo Coelho - Aleph)

şapte şoapte

cate un cuvant pe an, nespus, cristalizat, inghetat, tatuat.

acum scos, luminat, curatat, incantat, descantat. si transformat. in lumina.

si de saptezeci de ori cate sapte, iertat.

iedera la soare

FALIMENT DE TOAMNĂ ÎN RAI

imagine

Plutea prin aer umbra lui Adam
Şi merele mă ispiteau din iarbă
Şi-n clipa când din primul măr muşcam
Cu visele prin frunze stând să fiarbă
Cu teama-n fiecare măr rostogolit
Că-i ultimul, că-s ultima făptură vie
La Dumnezeu şi diavol mă rugam
O, fie numai încă unul, numai fie !

Un şarpe mic, uscat şi obosit
Se legăna aiurea pe un ram
Iar merele luceau mai stins în asfinţit
Când eu, mai disperată, culegeam
Crengi, frunze, iarbă, mere tot mai rar
Uitând de raiul de care mă îndepărtam.

miercuri cu cuvinte si ceai cu ceara topita

am vrut sa pun poza, dar nu era prea explicita. asa ca zic.

mi-era frig si am vrut ceai.

am pus o bucata de fagure in ceai, si ceara s-a topit in picaturi mari, ca de grasime.

am vrut sa-l beau asa, dar era chiar prea fierbinte.

ma gandeam ca ma fac stup pe dinauntru si albinele vor intra direct in mine sa-si puna mierile. si ca o sa fiu toata un zumzet, un freamat si un zbor.

ca o sa trebuiasca sa stau tot timpul cu gura deschisa, ca ele sa intre si sa iasa dupa dorinta.

iar la iarna sa ma inconjur cu flori, sa aiba ce manca si ce munci.

uau, ce misto...

intre timp, ceaiul s-a mai racit putin si ceara s-a intarit la suprafata, cerandu-mi sa o scot.

ok, il beau si fara...

multi ani traiasca, multi ani traiasca, laaaaa muuuuulti aaaani!

poate ca maine voi scrie ceva...

...imi spun de mai bine de-o luna, trecand pe aici si mirandu-ma de fiecare data ca n-am facut-o.

poate ca ar trebui pur si simplu sa las aici zilnic cateva cuvinte ca pe niste firimituri pe marginea ferestrei pentru celelalte cuvinte, care s-au dus.

hai sa vedem...

intre timp a venit toamna, dupa cincizeci de zile de august (le-am numarat si pe cele dintr-un asa-zis septembrie, pana la prima unda de racoare). poate ca ar trebui sa las pe margine si niste seminte. sau niste zahar. sau poate ca nu, cine a pornit spre tarile calde nu trebuie deturnat din drum cu astfel de copilaresti ispite...

The river is flowing...

mi-am petrecut o buna parte din weekend pe podul raului care curge spre Nord, dinspre viitor spre trecut, aducandu-mi amintiri din viitor si trimitand trecutul la locul lui, in trecut. si s-a dus vesel si cantand, si viitorul l-a urmat.

si am ramas doar eu pe pod, si cateva pietre. fara timp. si apoi am strans pietrele si am plecat si eu.

raul curge in continuare, iar podul a ramas la locul lui, intre trecut si viitor, marcand momentul prezent.