bucuriile zilei

buna dimineata!

...o imbratisare.

,,Un gest la fel de vechi ca si omenirea si care inseamna mult mai mult decat intalnirea a doua corpuri. O imbratisare inseamna: nu ma ameninti, nu mi-e frica sa stau atat de aproape, pot sa ma relaxez, sa ma simt acasa, sunt ocrotit si cineva ma intelege. Traditia spune ca, de cate ori imbratisam pe cineva de bunavoie, castigam o zi de viata." (Paulo Coelho - Aleph)

şapte şoapte

cate un cuvant pe an, nespus, cristalizat, inghetat, tatuat.

acum scos, luminat, curatat, incantat, descantat. si transformat. in lumina.

si de saptezeci de ori cate sapte, iertat.

iedera la soare

FALIMENT DE TOAMNĂ ÎN RAI

imagine

Plutea prin aer umbra lui Adam
Şi merele mă ispiteau din iarbă
Şi-n clipa când din primul măr muşcam
Cu visele prin frunze stând să fiarbă
Cu teama-n fiecare măr rostogolit
Că-i ultimul, că-s ultima făptură vie
La Dumnezeu şi diavol mă rugam
O, fie numai încă unul, numai fie !

Un şarpe mic, uscat şi obosit
Se legăna aiurea pe un ram
Iar merele luceau mai stins în asfinţit
Când eu, mai disperată, culegeam
Crengi, frunze, iarbă, mere tot mai rar
Uitând de raiul de care mă îndepărtam.

miercuri cu cuvinte si ceai cu ceara topita

am vrut sa pun poza, dar nu era prea explicita. asa ca zic.

mi-era frig si am vrut ceai.

am pus o bucata de fagure in ceai, si ceara s-a topit in picaturi mari, ca de grasime.

am vrut sa-l beau asa, dar era chiar prea fierbinte.

ma gandeam ca ma fac stup pe dinauntru si albinele vor intra direct in mine sa-si puna mierile. si ca o sa fiu toata un zumzet, un freamat si un zbor.

ca o sa trebuiasca sa stau tot timpul cu gura deschisa, ca ele sa intre si sa iasa dupa dorinta.

iar la iarna sa ma inconjur cu flori, sa aiba ce manca si ce munci.

uau, ce misto...

intre timp, ceaiul s-a mai racit putin si ceara s-a intarit la suprafata, cerandu-mi sa o scot.

ok, il beau si fara...

multi ani traiasca, multi ani traiasca, laaaaa muuuuulti aaaani!

poate ca maine voi scrie ceva...

...imi spun de mai bine de-o luna, trecand pe aici si mirandu-ma de fiecare data ca n-am facut-o.

poate ca ar trebui pur si simplu sa las aici zilnic cateva cuvinte ca pe niste firimituri pe marginea ferestrei pentru celelalte cuvinte, care s-au dus.

hai sa vedem...

intre timp a venit toamna, dupa cincizeci de zile de august (le-am numarat si pe cele dintr-un asa-zis septembrie, pana la prima unda de racoare). poate ca ar trebui sa las pe margine si niste seminte. sau niste zahar. sau poate ca nu, cine a pornit spre tarile calde nu trebuie deturnat din drum cu astfel de copilaresti ispite...

The river is flowing...

mi-am petrecut o buna parte din weekend pe podul raului care curge spre Nord, dinspre viitor spre trecut, aducandu-mi amintiri din viitor si trimitand trecutul la locul lui, in trecut. si s-a dus vesel si cantand, si viitorul l-a urmat.

si am ramas doar eu pe pod, si cateva pietre. fara timp. si apoi am strans pietrele si am plecat si eu.

raul curge in continuare, iar podul a ramas la locul lui, intre trecut si viitor, marcand momentul prezent.

schimbare si transformare

din schimbare te mai poti intoarce, daca vrei. dupa diverse ture in jurul cozii, cand crezi ca ti-ai regasit capul.
iti reiei vechile fetze si masti, vechile haine din dulap - cele care inca te mai incap.
transformarea e ireversibila.
si de neevitat. cat de dorita ar fi fost, cand se petrece si te ia pe sus, te simti descoperit, dezbracat. lumea arata altfel. vechile margini nu te mai incap, si nici oglinzile. si oricum se clatina.
lumea e alta si tu la fel. si majoritatea relatiilor.
mi-e un pic dor de vechea mea identitate dar si mai dor mi-e de cea noua.
cand noua viata va ajunge la un anumit nivel de stabilitate o sa mi se para ca a fost simplu. nu se petrece in 21 de zile si nici intr-un alt interval previzibil. timpul mitic nu are echivalent exact in timpul comun. clipe-lumina, clipe-curcubeu...

Vorbe despre viaţă. Momentele acelea.

Când cineva vorbeşte despre viaţă, de cele mai multe ori o descrie prin intensitate. Sau nivel de frecvenţă. De fapt, din toată viaţa, vorbeşte despre momentele acelea speciale în care s-a simţit conştient, a luat o decizie, a acţionat diferit sau a sărbătorit ceva – un sfârşit sau un început.
Deci, din toate momentele vieţii, cele mai importante au fost cele în care cursul a deviat, filonul a izbucnit la suprafaţă, fluxul a inundat ţărmurile sub influenţa unei alte stele, cutremurul a rupt nişte limite iar lava fierbinte a netezit colţurile stâncilor.
Momente în care am avut acces, fie şi pentru câteva clipe la portalul prin care Eul privea către Sine.
Momente în care am înţeles sensurile multiple şi sensul unic. Paradoxal, cu privirea simultan spre interior şi în sus, potrivind diamantul cu vârful către Soare.
Apoi, a apărut norul şi am intrat din nou sub incidenţa legilor fizicii şi a legilor sociale. Am redevenit prea grei pentru a călători pe rază. Portalul s-a închis, fluxul s-a retras, lava s-a solidificat.
Ne-am promis că data viitoare ne vom apropia mai mult de viteza luminii. Cu un pas.

Simplitate

Pentru a înţelege, trebuie să ajungem la esenţă.
La esenţă, în nici un caz dincolo de ea. O moleculă e cel mai simplu ansamblu care păstrează calităţile întregului; redusă la atomi, informaţia a dispărut. Un cuvânt redus la literele care-l compun îşi pierde sensul. O relaţie între oameni e formată din oameni, gândurile şi emoţiile care îi leagă. Dacă emoţiile dispar, relaţia în sine a dispărut.
Legăturile chimice, fizice, semantice, emoţionale dau sensul; ele transformă un grup de elemente oarecare într-un sistem cu structură unică.
Nu vom înţelege niciodată un cuvânt după ce l-am analizat, o relaţie interumană după ce legăturile au fost rupte sau fluxul după ce ne-am urcat pe porţiunea cea mai uscată a malului.
Simplitatea nu se află la un capăt, ci într-un punct de echilibru, instabil şi efemer de pe drum. Şi, oricum, am pus prea multe cuvinte pe lângă. Cică pentru sprijin ...

iluzia

inapoi din acasa

sursa imagine

cand m-am intors, atarnam in gura jaguarului ca si cum as fi fost unul din puii sai. ma tinea cu multa grija, dar asta am inteles abia dupa ce mi-am domolit spaima ca as fi putut fi mancata. de jaguar, de jungla, de intuneric, de marele nimic, cel care ar fi putut sa-mi deschida nasturii de tot. si iti multumesc tie, dragoste, ca mi i-ai inchis bine-bine la loc.

intre timp, pe piele imi infloreau umed petale roz de trandafiri uscati, inmuiati de ploaie. prin buzunare imi incolteau boabe de porumb si pietre colorate, ma impiedicam de crengi uscate care imi torceau fuioarele de vata de zahar de pe piele si imi trimiteam stramosii la locurile lor dupa ce dansaseram impreuna la petrecerea dintre doua lumi. da, chiar in seara in care in care a nins printre flori pana cand am facut focul sa oprim ninsoarea nemaipomenita. si am iubit si focul si zapada pentru ca ne-am pus in ele dorurile si ne-am luat din ele darurile.

n-as sti sa va spun altfel despre ce si cum a fost. nu sunt metafore, ci descrieri simple ale spatiului dintre realitati, atunci cand corpul meu, corpurile mele faceau puntea.

nefiind obisnuita cu conditia de arc, m-am intors pentru o vreme in realitatea ordinara. multumesc, mama jaguar, lasa-ma pe pamant. ma voi intoarce.