negru sub unghii. 4 si gata

ok, am terminat modulul de modelat in lut din perioada nebun-intensiv-artistica actuala. vasul-peste a fost nr. 3 si bufnita-masca-suport de lumanare nr. 4.

deci am mai recuperat din cele nefacute sau neterminate din perioada gradinitei.
a fost bine, mi-a fost drag sa simt lutul intarindu-mi-se in palme si luand forme mai mult sau mai putin congruente cu cele din mintea mea. am avut, in cea mai mare parte a timpului bunul simt sa nu ma astept la mari realizari si proastele maniere sa refuz ajutorul profesoarei (v-am mai spus oare ca sunt teribil de nesuferita ca si cursant?).

m-a suportat cu rabdare in cele patru sedinte si uneori chiar m-a convins sa o las sa contribuie la solidificarea capodoperelor mele, cat sa nu se faca bucati pana la cuptor.

acum i le-am lasat in grija, sa le usuce si sa le coaca. pamantul are ritmul lui, caldura si uscaciunea il cuprind treptat. doar ca atunci cand vor fi coapte, din viata din ele pe care o simteam intre palme nu va mai ramane mare lucru...

geografie onirica

dintre spatiile deschise, naturale, cel mai des vizitez in visele mele dealuri, de o anume forma si cu un anume desen al potecilor de urcat si tarmuri de mare cu faleze abrupte.

si o varianta aparte a Gradinii Botanice, diferita de cea prin care ma plimb aproape zilnic, dar constanta in reprezentarile ei nocturne.

din spatiile inchise, cel mai des ma regasesc in biblioteci, anticariate, sali de conferinte si magazine de bijuterii.

voi pe unde bantuiti noaptea in vis?

.

later edit: in imagine, gradina de la Verde Cafe, seara. eu, oarecum treaza, dar in drum spre povesti.

light cat

s-a ratacit printre vrajitoare, maturi, lilieci si dovleci si s-a adapostit la mine. e un pic diferita de alta pisici de vrajitoare, pare o fiinta diurna. inca nu i-am dibuit puterile, mai are nevoie de un pic de timp sa se adune toata. pe urma o sa-mi spuna cum sa le chem alaturi pe cele ca ea si cum sa le transform in aliati pentru cele care vor dori sa le poarte ca podoabe.

negru sub unghii 3. acte magice

am terminat mai devreme tema de azi (nu pun poza cu ce-am lucrat, nu e relevant) si am mai ramas o vreme sa framant lutul intre palme. marea placere, motivul real si un pic pervers pentru care m-am inscris la curs.

am observat la ceilalti ca incep framantatul doar dupa ce ideea a capatat forma in mintea lor, iar framantatul aduce ideea in maini. eu incep framantatul cu mintea goala. imaginea a ceea ce as putea lucra apare doar daca am lutul in mana. e aproape ca scrisul. ideile nu ies din cap, ci intra prin degete.

dupa impotriviri minunate, lutul dintre palmele mele capata forma lor. cu finele detalii ale unor nervuri ca de frunze, in care unii ar mi-ar putea citi simboluri ale destinului.

presez bulgarele de pamant framantat de lemnul mesei. puternic, pana cand il simt cu fiecare linie.

ridic palma si mi-o privesc, apoi privesc amprenta filigranata in lut. iau cutitul si intervin, corectand cateva detalii. unesc doua linii mari, independente. imi lipesc apoi din nou palma de ele. frisonul care ma strabate poate fi semnul ca liniile palmei mele stangi au citit noul mesaj, au semnat noul contract.

noul meu prieten

ieri, pe Facebook, cine credeti voi ca mi-a cerut prietenia?

chiar Mos Craciun!

in prima clipa m-am simtit amuzata si am acceptat. apoi, am intrat sa il cunosc mai bine.

am citit mesajele pe care le primea si cu care nu prea stia ce sa faca (deh, are si el mica lui afacere, si de fapt ar vrea si el, ca tot omu, sa vanda ceva)...

ar trebui ca pentru a deveni Mos Craciun, aspirantii sa aiba o pregatire mai serioasa. sa isi inteleaga rolul pana la identificare. altfel, barba dezlipita arata urat...

negru sub unghii. partea a doua

ploua rotund

prajitura de cuvinte

cand trec cu privirea peste lista de articole noi pe care le gasesc dimineata, scrise de oamenii dragi pe care ii citesc imi place sa derulez lent si sa ma bucur intai de titlu. de cele mai multe ori ghicesc autorul dupa titlu. pentru ca deja fiecare din dragii mei are un stil personal inconfundabil. sau si pentru ca, citindu-i aproape zilnic, am incepu sa simt pulsul fiecaruia dupa cuvintele puse in fruntea declaratiei de iubire pe care o zic lumii in acea zi. chiar daca textul e necajit sau furios, frustrat sau neutru, chiar daca vorbeste doar despre vreme, chiar daca suna a strigat de ajutor, tot declaratie de iubire este.

negru sub unghii

nu, nu e ciocolata. e lut, desi modelul s-ar fi pretat mai bine la lucrul in ciocolata. doar ca ciocolata nu mi-ar fi oferit nici placerea de a o framanta intre palme, nici tristetea de a o fi oprit-o intr-o forma. si nici pretextul de a umbla o luna cu unghiile murdare.

transFORMAre

ma rog, nu-i chiar asa de simplu sa treci dintr-un corp in altul, nici macar atunci cand te cheama mormoloc sau omida, cu atat mai mult cand ti se pare ca trebuie sa lasi in urma un corp intreg, matur, fixat in obisnuintele supravietuirii de la acel nivel.

doar ca, ajuns la marginea nivelului nu prea ai de ales; cale de intoarcere nu exista.

abia ma obisnuisem cu otrava de pe propria-mi limba bifurcata, pe care mi-o muscam ca sa nu-i musc pe ceilalti, ca de sub pielea solzoasa, din ce in ce mai uscata, mi se rasucesc alti muschi care imi fac saltul diferit. acum ma hranesc cu otrava la un alt nivel, dar e un nivel superior de la care imi cresc perceptii noi. apare gustul, auzul se rafineaza, ochii, desi tot gabeni reflecta diferit realitatea vazuta de deasupra frunzelor. lumea capata incet-incet a treia dimensiune spatiala si temporala, iar rasucirii i se adauga saltul.

voi trece si peste asta... prin asta... si in urma mea vor ramane si aceste umbre si masti.

noul isi va pierde valoarea de nou prin permanentizare, transformandu-se in innoire continua.

jungla, desi veche e permanent noua, iar acum, animalul pe care-l reprezint, din varful lantului trofic, din varful marilor arbori si al celui mai inalt si adanc dintre ei, propriul arbore genealogic, are grija ca metabolismul timpului, spatiului sa se mentina accelerat.

semintele focului sacru

sursa imagine

focul nu trebuie sa fie mare.

flacarile, fie ele cat niste seminte, sunt suficiente sa ne aduca in lumina. sa ne adune la un loc, sa ne invete sa inmultim binele si sa impartim bucuriile.

semanam impreuna aceste seminte, dandu-le din mana in mana. si mana in mana, cantam cantece de leagan, de trezire, si cantece ale recoltei.

in fiecare samanta sunt multe ganduri si emotii si proiecte, si sperante, si asteptari, si dureri, si impliniri sau neimpliniri. semntele arzande le primesc pe toate sa le transforme in lumina.

flacarile se vad gemene reflectate in ceara lichida. fiecare, crescand si transmutand materia in lumina, si-a gasit dublul.

si privindu-le ne gandim: cum de n-am inteles pana acum? asa cum ne gasim si aducem acasa micile bucati ale marelui intreg, lipindu-le cu lumina, de ce n-am face la fel cu marea parte care a disparut prima, atunci cand invidia zeilor a dat cu barda?

la multi ani, Mikka!

doamna si vagabondul

etichete, etichete, in mintile noastre umane, imbibate de prejudecati sociale...

aseara am admirat-o pe ,,doamna" care a fost o gazda perfecta la Verde Cafe, intai alintandu-ne ceaiul, apoi verificand daca salonasul e pregatit pentru cursul de povesti al Monicai, apoi prelingandu-se pe fereastra, afara, in noapte...

iar azi l-am admirat pe ,,vagabond" cu aerul sau de rege al tomberoanelor...

si cred ca sunt perfect capabili sa schimbe rolurile :)

doar intre ei. cu mine in nici un caz.

cine oare iti stie...

...gustul buzelor mai bine decat propria-ti ceasca?

dincolo de aromele tuturor ceaiurilor pe care le torni fierbinti si ajung reci pana la bei (zilele astea rooibos cu vanilie si portocala) , dincolo de enervarea data de frigul care te face sa faci ceai mai des, dincolo de clipele in care o opresti undeva suspendata, in drumul de pe masa pana la gura si inapoi.

acelasi gust, cu sau fara ceremonie. doar ca ceremonia il face mai intens dorit.

aniversari cu fundita

azi, ziua funditei roz. cand sanii sunt priviti si atinsi cu mai multa grija :)