La exterior, o frizerie ca oricare alta, în care n-aș fi intrat
în mod obișnuit. În vitrină, câteva instrumente
barbare și o poză cu imaginea arogantă a unui bărbos care nu-mi spunea nimic. Întotdeauna când vreau să mă tund aleg o
femeie, la fel ca pentru orice alte servicii destinate corpului. Și medicul meu
e tot femeie, personal trainerul la fel, și chiar și când m-am gândit să-mi fac un tatuaj, mi-am
încredințat pielea tot unei femei.
Doar că acum nu am mai avut de ales, iar cei care mi l-au recomandat,
mi-au spus că e singurul care face asta. Pentru majoritatea lumii frizer,
pentru câțiva care au avut curiozitatea sau curajul să se dea pe mâna lui,
brainstylist.
Așa că, negăsind alt leac pentru migrenele din ce în ce mai
dese și mai chinuitoare, mi-am făcut programare la el. Tâmplele îmi pulsează și
abia văd locul. Dar nu are cum să fie în altă parte, intru în frizeria care
arată destul de dubios și întreb de E. Eu sunt, zice, răsucindu-și scaunul spre
mine, dacă ești F, te așteptam.
Intru și mă uit în jur. Salon obișnuit de frizerie, dar E.
se ridică și închide ușa, deschide alta, apoi mă conduce prin niște coridoare
destul de întortocheate și întunecoase în altă încăpere, care seamănă foarte
bine cu cea de la intrare.
Nu pot să mă mir și nu îmi pun nici o întrebare, în camera sunt
prea multe detalii pentru durerea mea. Mă așez sau mă prăbușesc pe scaunul din
fața oglinzii și dau să închid ochii.
E. stă în spatele meu și și-a pus mâinile pe umerii mei să
mă linștească sau să mă așeze mai bine în scaun. Mi-a adus un pahar cu apă și
îmi pune o compresă rece. Spune că trebuie să îmi explice înainte de a începe,
să îmi povestească despre el și despre ce va face și că voi uita tot ce îmi va
spune, dar dacă voi dori, va reveni cu detalii după ce termină. Știam asta de
la cei care m-au trimis la el, așa că eram pregătit să înregistrez și speram să
nu își dea seama.
Oricum, am apucat să înțeleg că eram primul client pe care
îl trata în plină criză… și n-am mai apucat să mă îngrijorez pentru că vorbele
lui, orice ar fi spus m-au adus pe muchia aceea în care atenția plutește
desprinsă de simțuri între exterior și interior, agățată de voce, fără să mai
înțeleagă…
Pe măsură ce vorbește îmi devine din ce în ce mai simpatic,
durerea scade și pot ține ochii deschiși. Își plimbă liniștitor mâinile prin
părul meu, iar când privesc în față, în oglindă îmi văd creierul pâlpâind slab,
în ritmul degetelor lui care îmi trec prin păr.
Imaginea e clară și detaliată, probabil o proiecție, mi-ar
fi plăcut să am și eu ceva asemănător după care să învăț pentru examelne:
vedeam și aproape recunoșteam prin transparență structurile nervoase care
păreau că se înfioară sau se zbârlesc la atingere.
Oare asta să fie tot? o transă oarecare și o hologramă a
creierului?
E. mă trage ușor și simetric de câteva șuvițe iar în oglindă
se vede cum îmi masează direct hipocampul, apoi face câteva cercuri ușoare în
jurul amigdalei, iar eu, relaxat și aparent deplin conștient simt impulsul de
nestăvilit să-i povestesc o amintire care a țâșnit acum brusc, printre degetele
sale. Pe măsură ce povestesc îl văd că adună firele subțiri, le răsucește pe degete
și trage ușor. Am uitat ce am spus, dar am senzația clară că are legătură cu
firele de păr sau de ce or fi din mâna lui. Îl privesc un pic îngrijorat și îmi face semn că le ține
bine, apoi le pune într-un plic pe ca re scrie câteva cuvinte. Înțeleg că o să
îmi dea plicul la plecare, așa că nu insist.
Acum simt că mi se
face somn, așa că închid ochii. Am să-i mai deschid din când în când să văd ce
se mai petrece în oglinda din fața mea… dar deocamdată e atât de bine în starea
asta de absență a durerii, că nu mă mai interesează nimic.
Începe din nou să îmi spună ceva, cu degetele mari glisând
pe marginea girusului postcentral, și mă simt de parcă mi-ar fi masat întregul
corp… La un moment dat insistă puțin pe marginea șanțului interemisferic și
pare să scoată și de acolo ceva… nu-mi dau seama bine ce, dar locul rămâne mai luminos
după aceea.
Am povestit multe, și eu și el în noaptea aceea… pe masa de
alături se strânseseră mai multe plicuri, iar holograma din oglindă strălucea
aproape festiv…
Când m-a anunțat că a terminat, ferestrele începeau să se
lumineze. M-am ridicat amețit, dar bucuros. Voiam să merg acasă și să dorm, iar
după aceea să ascult înregistrările… Dar când m-am întors spre el, entuziasmul
mi-a scăzut. Într-o mână ținea plicurile cu șuvițele de păr sau, naiba știe,
chiar cu amintirile mele, iar în cealaltă reportofonul care îmi căzuse din
buzunar în timp ce mă ridicam. Nu părea supărat, dar îmi dădeam seama că am de
ales, și că, oricum, ceva am pierdut.
Am ridicat din umeri și I le-am lăsat pe amândouă. Oricum,
migrena dispăruse și asta era cel mai important. Aveam amintirea experienței
din noaptea asta, cele vechi n-aveau decât să dispară.
Am ieșit din frizerie și m-am îndreptat spre stația de autobuz.
Primele autobuze trebuiau să ajungă în scurt timp. După ce dorm, am să merg la
o altă frizerie, una normală. Și de data asta mă rad complet.
