fire de iarba

am nevoie de fire de iarba proaspete pentru cusut gaurile lumi.

eventual si de petale de flori pentru locurile unde tesatura veche nu mai ajunge de la o margine la alta. si de o pisica, sa sperie soriceii care imi rod in continuare marginile.

si de o ramurica de alun, la capatul caruia sa insir atzele de iarba...

si de un cantec, sa-mi tina ritmul egal, si rabdarea aproape. multe-mi mai trebuie...

pentru ca e mult mai simplu sa arunc tesatura veche... doar ca prin gaurile ei se zareste doar vidul cosmic...

in lumea larga

sursa imagine

cand pleci in lume, sau pleci din lume nu faci decat sa strapungi membrana subtire pe care o credeai capabila sa separe eul de lume, lumea de nelume, eul de non-eu, oul de sfera, pielea de pamant.

e o durere de o clipa, apoi iti dai seama ca o data ce ai plecat, in timpul non-liniar, ai si ajuns.

cand ai inteles primul pas, restul sunt doar pasi ai dansului. iar dansul reuneste eul, lumea, pielea de piele, cerul de pamant. rotund, in spire din ce in ce mai largi.

cu toata dragostea, femeii care naste toate animalele... intru amintirea faptului ca e stapana lumii :)

ascultat si (ad)judecat

de cate trambite e nevoie pentru a da capacul cutiei la o parte?

de multe. prima doar trimite prin pamantul reavan o vibratie de primavara. timpul vorbelor noi. dar in lumea din cutie e inca frig. asa ca El sufla in continuare, in cuvinte si fara, pana cand pamantul pare ca atarna ceva mai greu.
chemarea e acum modulata ca un cantec, si e placut de ascultat. doar ca se aude destul de bine si cu capacul pus.

pana cand, cateva note mai inalte te fac sa simti furnicaturi sub omoplati, acolo unde candva iti cresteai muguri de aripi. le-ai intinde, dar nu le ai. si te-ai intinde intr-un fel spre ceva, doar ca dai de pereti. nedumerire, si sunete in continuare... pana cand, intr-un tarziu, recunosti cantecul. e a desteptare...

chipuri ale soarelui

cartea lunii pline de doruri :)

sursa imagine si inspiratie

sincronicitatile ultimelor zile mi-au adus cartile potrivite in zilele potrivite.

luna, cartea a XVIII-a, azi, 18, de luna plina.

cu lumina multa, cat sa nu te ratacesti pe drumul spre.

si un strop de amuzament, cat sa nu-i ei in serios solemnitatea, din versurile de cantec-descantec ale lui Octavian Goga (textul intreg, aici):

,,Lună, lună, stea vicleană,
Neam de fire de vădană,
De ce dorurile mele
Spusu-le-ai la stele?
Stelele, sus, călătoare,
Fete mari, clevetitoare.
Mi-au dus vântului oftatul
Şi mă ştie satul. "

oamenii-stele

sursa imagine vezi si aici

exista oameni-stele, atat de stralucitori cand ii descoperi, ca privindu-i drumul tau e mai luminos.

exista oameni-stele pe care privindu-i vezi in jurul lor tot cerul. si vezi firele de lumina care ii leaga unii de altii si de tine.

exista oameni-stele prin ochii carora privind vezi dincolo de marginile cerului acestuia, vezi Lumea si pe Creator.

exista sperante incarnate care se plimba printre noi, muncesc printre noi si pe care uneori nu ii vedem pentru ca privim in jos.

exist, existi. cu totii suntem expresie a sperantei.

din vechiul turn

inca mai cad lent pietre-caramizi spre un Pamant tot mai indepartat, care-si retraieste zilnic Marele Fulger.

si in caderea lor prin straturile aspre de aer se slefuiesc din ce in ce mai mult. jumatati cu colturile sfaramate se rotunjesc a intreg, in propriile palme. sunt netede, aproape netede, doar uneori cu mici munti si caligrafice vai si vene.

vantul le inscrie pe o orbita tremurata in jurul marelui punct luminos. rar, se ciocnesc una de alta. cioburi si scantei. iau cate un ciob si il trec de multe ori pe cate o suprafata, cautand cate o scanteie. fiecare ciob are propriul lui centru. in ceatza, lumina pe suprafete sarbatoreste ritualic in mici fulgere.

ok, fie... iata reteta de amor garantat :)

sursa imagine

din gura satului, aka Facebook, aflu ca inca doua relatii din cele pe cere le credeam ca stabile s-au dus pe apa Sfantului Valentin.

inca doo inimi trecute la ... is now single. logic ar fi sa fie patru, dar cand se rupe o relatie, intotdeuna unul ramane mai singur decat celalalt.

ok, ce e val ca valul trece, dar cum valurile astea sunt complet needucate, cand parasesc malurile lasa multa mizerie in jur, iar curatenia se impune ca parte a doliului. sa scuturi de duca-se, sa lasi spatiu pentru nou.

iar pentru nou... unul din nenumaratele ritualuri de amor, de dragoste sau de iubire sau de ce-o fi.

la fel de puternic sau de fragil ca toate celelalte, la fel de dependent de incredere si vointa.

deci, dragilor si dragelor, unicul si adevaratul ritual de amor!

sa nu ziceti ca nu pricepeti, google translate e foarte bun :)

hai noroc chior si dragoste vizionara!

sa alegeti bine :)

12,13 februarie, aniversarea genelor mele

imagine furată de aici.

acum cativa ani, pe 13 februarie, mi-am privit genele.

nu pe toate cele multe care-mi alatuiesc cromozomii care ma exprima ca fiinta, ci doar pe cele doua perechi din fata, de pe fata. care exprima si ele multe :)

sigur, si pana atunci stiusem de existenta lor, dar din clipa aia am devenit altfel constienta de ele. de rolul lor social si de efectele mişcării lor conştiente...

sunt perioade din viata cand raporturile cu corpul nostru se schimba: cum ar fi trecerea de la pozitia stat pe spate cu degetele de la picioare in gura, la stat pe cele doua picioare pe care le privesti mai de sus si mai de departe... pozitia e alta si lumea a alta... si modul de a o privi :))

turnul, ingerasii si inimoarele

imaginea de aici

cand a venit trasnetul, la inceput mi-am acoperit ochii si urechile, apoi m-am bucurat de splendoarea lui. prin gaurile cerului se aude muzica stelelor, caderea e lina, rotita ca intr-un carusel, cadem cate doi, sau cate multi, chiar daca de o parte si de alta, iar in drumul catre pamant se vad in jur ingerasi si inimioare. ne pregatim de renastere, de reintalnire, de activitati noi intr-o lume noua, pe care o descoperim acum.

ei da, poate va dura un pic pana ne scuturam de praf si ne adunam de pe jos, dar cum pamantul e rotund, ne sprijimim tot de el cand pe suprafata lui ne ridicam. ne punem inimioarele la loc, pe ale noastre si pe ale celorlalti si plecam cantand in cele patru zari, plini de cele patru elemente.

si m-am gandit ca putem incepe sa ne cautam unii altora inimile dupa lupta, in joaca, asa cum isi cauta, in legenda vesela, cainii cozile.

si intre timp, citim tarotul, asa cum ne invata Mario, si facem podoabe, asa cum ne invata Lola.

viata e frumoasa!

cine mi-a facut ziua frumoasa :)

stateau la soare, pe zidul rece, incalzindu-se mai mult una de la alta.

grase, pufoase, cu ochii mijiti, privind spre aparatele de fotografiat. le-a mai facut cineva poze, in acelasi timp cu mine. si daca au stat mai mult, poate ca or sa apara pe mai multe bloguri azi :))

portarul blocului era mandru: ,,vedetele mele!"

am intrat cu un mare zambet intr-un loc unde mi s-a zambit... iar zambetele reciproce m-au adus, impreuna cu atentia plina de grija care mi s-a oferit intr-o stare plina de recunostinta la iesire... si desi inca ma mai durea una-alta, ziua mi-a fost plina si frumoasa in continuare!

multumesc, vedete dragi, multumesc, Ana, pentru cea mai blanda si grijulie injectie pe care am primit-o!

la multi ani, iepuras!

sursa imagine

la multi ani. la multi iepuri. sau la multi chinezi.

indiferent ce o insemna asta, de bine sau de rau.