metEMOrfoze

...

2011-11-27T11:40:00.000+02:00

primii turturi

2011-11-22T01:41:00.002+02:00

bucuriile zilei

2011-11-10T14:53:00.001+02:00

buna dimineata!

2011-11-08T09:40:00.002+02:00

...o imbratisare.

2011-11-07T20:00:00.002+02:00

,,Un gest la fel de vechi ca si omenirea si care inseamna mult mai mult decat intalnirea a doua corpuri. O imbratisare inseamna: nu ma ameninti, nu mi-e frica sa stau atat de aproape, pot sa ma relaxez, sa ma simt acasa, sunt ocrotit si cineva ma intelege. Traditia spune ca, de cate ori imbratisam pe cineva de bunavoie, castigam o zi de viata." (Paulo Coelho - Aleph)

şapte şoapte

2011-10-30T17:05:00.002+02:00

cate un cuvant pe an, nespus, cristalizat, inghetat, tatuat.

acum scos, luminat, curatat, incantat, descantat. si transformat. in lumina.

si de saptezeci de ori cate sapte, iertat.

iedera la soare

2011-10-21T09:54:00.000+03:00

FALIMENT DE TOAMNĂ ÎN RAI

2011-10-16T10:38:00.002+03:00

imagine

Plutea prin aer umbra lui Adam
Şi merele mă ispiteau din iarbă
Şi-n clipa când din primul măr muşcam
Cu visele prin frunze stând să fiarbă
Cu teama-n fiecare măr rostogolit
Că-i ultimul, că-s ultima făptură vie
La Dumnezeu şi diavol mă rugam
O, fie numai încă unul, numai fie !

Un şarpe mic, uscat şi obosit
Se legăna aiurea pe un ram
Iar merele luceau mai stins în asfinţit
Când eu, mai disperată, culegeam
Crengi, frunze, iarbă, mere tot mai rar
Uitând de raiul de care mă îndepărtam.

miercuri cu cuvinte si ceai cu ceara topita

2011-10-12T21:34:00.002+03:00

am vrut sa pun poza, dar nu era prea explicita. asa ca zic.

mi-era frig si am vrut ceai.

am pus o bucata de fagure in ceai, si ceara s-a topit in picaturi mari, ca de grasime.

am vrut sa-l beau asa, dar era chiar prea fierbinte.

ma gandeam ca ma fac stup pe dinauntru si albinele vor intra direct in mine sa-si puna mierile. si ca o sa fiu toata un zumzet, un freamat si un zbor.

ca o sa trebuiasca sa stau tot timpul cu gura deschisa, ca ele sa intre si sa iasa dupa dorinta.

iar la iarna sa ma inconjur cu flori, sa aiba ce manca si ce munci.

uau, ce misto...

intre timp, ceaiul s-a mai racit putin si ceara s-a intarit la suprafata, cerandu-mi sa o scot.

ok, il beau si fara...

multi ani traiasca, multi ani traiasca, laaaaa muuuuulti aaaani!

2011-10-07T22:17:00.002+03:00

poate ca maine voi scrie ceva...

2011-09-22T21:10:00.002+03:00

...imi spun de mai bine de-o luna, trecand pe aici si mirandu-ma de fiecare data ca n-am facut-o.

poate ca ar trebui pur si simplu sa las aici zilnic cateva cuvinte ca pe niste firimituri pe marginea ferestrei pentru celelalte cuvinte, care s-au dus.

hai sa vedem...

intre timp a venit toamna, dupa cincizeci de zile de august (le-am numarat si pe cele dintr-un asa-zis septembrie, pana la prima unda de racoare). poate ca ar trebui sa las pe margine si niste seminte. sau niste zahar. sau poate ca nu, cine a pornit spre tarile calde nu trebuie deturnat din drum cu astfel de copilaresti ispite...

The river is flowing...

2011-08-08T08:48:00.002+03:00

mi-am petrecut o buna parte din weekend pe podul raului care curge spre Nord, dinspre viitor spre trecut, aducandu-mi amintiri din viitor si trimitand trecutul la locul lui, in trecut. si s-a dus vesel si cantand, si viitorul l-a urmat.

si am ramas doar eu pe pod, si cateva pietre. fara timp. si apoi am strans pietrele si am plecat si eu.

raul curge in continuare, iar podul a ramas la locul lui, intre trecut si viitor, marcand momentul prezent.

schimbare si transformare

2011-07-23T19:06:00.002+03:00

din schimbare te mai poti intoarce, daca vrei. dupa diverse ture in jurul cozii, cand crezi ca ti-ai regasit capul.
iti reiei vechile fetze si masti, vechile haine din dulap - cele care inca te mai incap.
transformarea e ireversibila.
si de neevitat. cat de dorita ar fi fost, cand se petrece si te ia pe sus, te simti descoperit, dezbracat. lumea arata altfel. vechile margini nu te mai incap, si nici oglinzile. si oricum se clatina.
lumea e alta si tu la fel. si majoritatea relatiilor.
mi-e un pic dor de vechea mea identitate dar si mai dor mi-e de cea noua.
cand noua viata va ajunge la un anumit nivel de stabilitate o sa mi se para ca a fost simplu. nu se petrece in 21 de zile si nici intr-un alt interval previzibil. timpul mitic nu are echivalent exact in timpul comun. clipe-lumina, clipe-curcubeu...

Vorbe despre viaţă. Momentele acelea.

2011-07-04T15:03:00.001+03:00

Când cineva vorbeşte despre viaţă, de cele mai multe ori o descrie prin intensitate. Sau nivel de frecvenţă. De fapt, din toată viaţa, vorbeşte despre momentele acelea speciale în care s-a simţit conştient, a luat o decizie, a acţionat diferit sau a sărbătorit ceva – un sfârşit sau un început.
Deci, din toate momentele vieţii, cele mai importante au fost cele în care cursul a deviat, filonul a izbucnit la suprafaţă, fluxul a inundat ţărmurile sub influenţa unei alte stele, cutremurul a rupt nişte limite iar lava fierbinte a netezit colţurile stâncilor.
Momente în care am avut acces, fie şi pentru câteva clipe la portalul prin care Eul privea către Sine.
Momente în care am înţeles sensurile multiple şi sensul unic. Paradoxal, cu privirea simultan spre interior şi în sus, potrivind diamantul cu vârful către Soare.
Apoi, a apărut norul şi am intrat din nou sub incidenţa legilor fizicii şi a legilor sociale. Am redevenit prea grei pentru a călători pe rază. Portalul s-a închis, fluxul s-a retras, lava s-a solidificat.
Ne-am promis că data viitoare ne vom apropia mai mult de viteza luminii. Cu un pas.

Simplitate

2011-07-03T19:24:00.000+03:00

Pentru a înţelege, trebuie să ajungem la esenţă.
La esenţă, în nici un caz dincolo de ea. O moleculă e cel mai simplu ansamblu care păstrează calităţile întregului; redusă la atomi, informaţia a dispărut. Un cuvânt redus la literele care-l compun îşi pierde sensul. O relaţie între oameni e formată din oameni, gândurile şi emoţiile care îi leagă. Dacă emoţiile dispar, relaţia în sine a dispărut.
Legăturile chimice, fizice, semantice, emoţionale dau sensul; ele transformă un grup de elemente oarecare într-un sistem cu structură unică.
Nu vom înţelege niciodată un cuvânt după ce l-am analizat, o relaţie interumană după ce legăturile au fost rupte sau fluxul după ce ne-am urcat pe porţiunea cea mai uscată a malului.
Simplitatea nu se află la un capăt, ci într-un punct de echilibru, instabil şi efemer de pe drum. Şi, oricum, am pus prea multe cuvinte pe lângă. Cică pentru sprijin ...

iluzia

2011-06-03T19:51:00.002+03:00

inapoi din acasa

2011-05-12T21:21:00.000+03:00

sursa imagine

cand m-am intors, atarnam in gura jaguarului ca si cum as fi fost unul din puii sai. ma tinea cu multa grija, dar asta am inteles abia dupa ce mi-am domolit spaima ca as fi putut fi mancata. de jaguar, de jungla, de intuneric, de marele nimic, cel care ar fi putut sa-mi deschida nasturii de tot. si iti multumesc tie, dragoste, ca mi i-ai inchis bine-bine la loc.

intre timp, pe piele imi infloreau umed petale roz de trandafiri uscati, inmuiati de ploaie. prin buzunare imi incolteau boabe de porumb si pietre colorate, ma impiedicam de crengi uscate care imi torceau fuioarele de vata de zahar de pe piele si imi trimiteam stramosii la locurile lor dupa ce dansaseram impreuna la petrecerea dintre doua lumi. da, chiar in seara in care in care a nins printre flori pana cand am facut focul sa oprim ninsoarea nemaipomenita. si am iubit si focul si zapada pentru ca ne-am pus in ele dorurile si ne-am luat din ele darurile.

n-as sti sa va spun altfel despre ce si cum a fost. nu sunt metafore, ci descrieri simple ale spatiului dintre realitati, atunci cand corpul meu, corpurile mele faceau puntea.

nefiind obisnuita cu conditia de arc, m-am intors pentru o vreme in realitatea ordinara. multumesc, mama jaguar, lasa-ma pe pamant. ma voi intoarce.

pom ducandu-si crucea

2011-04-27T21:51:00.001+03:00

grija samburelui de lumina

2011-04-23T19:02:00.003+03:00

bate vantul si stinge lumanarile.
le apropiem unele de altele, atingand mainile, rugand, multumind.
ne adapostim pe langa colturile bisericii, intre privirile pictate ale sfintilor.
o batrana isi adaposteste lumanarea in jacheta. de departe, lumina pare ca ii iese direct din inima.
faptul de a avea grija de samburele de lumina ne face trecerile noastre unii pe langa altii un pic mai intense, mai atente. flacara e atat de usor de stins... uneori nici atentia si nici credinta si nici speranta si nici dragostea nu ajung. nici cantecul. e nevoie de flacara celuilalat. trebuie doar sa intinzi mana si credinta, speranta si dragostea se aprind din nou. pana la urmatoarea rafala de vant.
sfintii stiu, au trecut si ei prin asta.

necuvinte colorate

2011-04-22T17:18:00.003+03:00

in ultima vreme cuvintele nu prea mi-au mai fost la indemana. dar am descoperit ca simpla mazgalire a hartiei are efecte asemanatoare scrisului.
ceea ce nu s-ar putea spune despre tastarea aleatorie, asa, ca joc al degetelor.
e vorba de acelasi efort de a scoate ceva la lumina.
am redescoperit placerea de a desena, fara scop artistic, ci doar expresiv.
a lasa urme, ca dupa iesirea din apa, ca dupa ce mananci fructe, ca dupa ce stergi ouale proaspat insangerate, cu sangele intregului curcubeu.
m-au inspirat si unele ca asta. mi-ar fi mai greu sa fac asa ceva pe blog :)

la fereastra

2011-04-14T16:10:00.002+03:00

in fata ferestrei mele e singurul copac de pe strada ramas neinfrunzit pana acum. o singura ramura da semne de muguri. nu il grabesc, incerc sa ii respect ritmul. in schimb e plin de fructe zburatoare: vrabii, pitigoi, mierloi, cate o cotofana, cate o cioara. semne bune.

prea mult negru...

2011-04-09T22:07:00.003+03:00

...zice buna mea prietena, masina de spalat, cea care imi rezolva multe din treburile murdare.

are dreptate, are parte mult mai des de rufe inchise la culoare. privesc spre fereastra vrand sa dau vina pe vremea de afara, inca rece, inca trista. ntzz. nu o pacalesc. stie si ea ce e aia fereastra, desi a ei e mai degraba hublou cu peisaj de furtuna. vrea si ea alb si galben si roz, si verde, si albastru deschis.

promit sa ma gandesc la asta.

invitatie la meditatie :)

2011-04-06T16:31:00.001+03:00

pe malul apei, asezat comod pe o piatra calda, pazit de o pisica de piatra la fel de calda...

in ochiul tau, ma vad pe mine

2011-03-29T12:34:00.004+03:00

sursa imagine

a devenit un gest atat de rar privitul in ochii celuilalt, atat de incarcat de teribile semnificatii ale vietii si mortii, fortei si vulnerabilitatii, dragostei si violentei, incat ne ferim.

ne ferim sa cautam privirea celuilalt, sa ne lasam prinsi de ea.

e visul si spaima patrunderii in intimitate, e oroarea de a nu fi prins cu sufletul in pielea goala.

astfel incat, cand doua fiinte constiente se privesc ochi in ochi, niciuna nu are de fapt acces la cealalta. ci fiecare priveste, ca intr-o oglinda, propria imagine. si se bucura sau se sperie de asemanarea intrezarita.

caci ne multumim sa ne credem asemanatori, si nu indraznim sa ne (re)gasim identitatea. propria identitate, nu prin proiectie, ci prin (re)cunoastere. si recunostinta.

discretie de echinox

2011-03-21T09:58:00.002+02:00

cica a venit primavara. azi-noapte, un pic dupa miezul noptii.
ma tem ca inca sta la usa, vanturile tot mai matura casa. tot nepregatiti suntem.
eu as lasa-o si asa, sa creasca iarba si peste cele inca nematurate.
vreau frunze, vreau oxigen natural. cat se mai poate.

in cautarea chipului fericit

2011-03-12T21:08:00.002+02:00

sursa imagine

Mi-am uitat chipul. Acesta pe care îl am acum nu e neapărat al meu, deşi îl port de multă vreme. L-am acceptat şi mă obişnuiesc continuu cu el, şi totuşi nu suficient cât să mă recunosc. Desigur, de-a lungul vieţii s-a mai schimbat. Şi la fiecare schimbare speram ca de data asta să îl regăsesc...
Uneori, în oglindă sau în ochii cuiva, mi se pare că îmi zăresc pentru o fracţiune de secundă vechiul chip. Cel de dinainte. În oglindă, imaginea luminoasă apare rar şi dispare repede. În ochii altuia... ei, aici depinde de multe...
Mi se întâmplă uneori să rătăcesc printre oameni căutând îndelung, şi să rămân cu privirea pironită în alţi ochi, rugându-mă şi rugându-i să nu-şi retragă prea repede privirea, să nu rupă prea repede contactul fragil. Nu înainte de a vedea... nu înainte ca pe retina mea să se aşeze strat după strat, imagini din chipul meu cel adevărat.
Au fost şi oameni-clipe când am primit mai mult decât am cerut. Alături de priviri, sau în locul lor am primit atingeri. Urme de degete pe obraz, urmărind contururi real-imaginare, degete care îmi inlăturau şi îmi adăugau strat după strat, modelându-mă intru speranţă. În clipa, caldă încă, în care mângâierile s-au oprit, am deschis ochii şi m-am privit în oglindă. Şi oh, chipul pe care l-am văzut atunci...

usi, porti, ferestre...

2011-03-09T08:36:00.005+02:00

imagine: Juni Mond, Windows, fotocommunity.

si noi intre ele, prin ele, dincolo de ele, trecand de limite, de granite, depasindu-le.

cuvinte magice de deschidere, de inchidere, de trecere, de intrecere.

emotii cheie care te fac sa ingheti inaintea lor sau sa zbori prin ele.

bucurii ale atingerii, ale privirii de aceeasi parte, de toate partile.

zboruri, aruncari, trantiri, inchideri gingase, care mangaie aerul de langa noi sau ne trec adanc prin carne.

niste trepte din cand in cand, unele in sus, unele in jos... sau aceleasi, in spirala, in lipsa, in loc de.

drumuri intre ele, sprijin de tocul lor.

durerea trecerii de unele prea stramte sau ramase mici. reintoarcere, cautarea lor prin zidul pe jumatate daramat.

si privrea plina de iubire, de dorinta, de speranta catre un vesnic dincolo.

,,Suferinta este uneori inevitabila, si atunci cand trebuie sa suferim, putem accepta acest lucru, cu compasiune. Optzeci si patru de mii de usi se deschid catre adevarul inter-fiintarii, si suferinta este una dintre acestea. Dar exista si alte usi, printre care bucuria si iubirea-bunatate."

Thich Nhat Hanh, in prefata cartii ,,Fructele intunericului" de Joan Hailfax

observator :)

2011-03-08T14:22:00.001+02:00

prima baba

2011-03-01T11:06:00.002+02:00

prima baba, de 1 Martie. zapacita, abia smulsa din bratele inghetate ale lui mos Februarie, cautandu-le din priviri pe celelalte, ca stia ea cumva ca ar fi 9 sau 12 cu toatele. care aveau de urcat undeva, in primavara, pe muntele pe care s-ar face din nou tinere, primavaratice. inca nu-s, nici muntele.

cu primul cojoc pus pe dos, din care ies inca fulgii. cu mintea ravasita, din care ies ganduri si cuvinte aiurea.

cu snururi alb-rosii si tinichele marunte atarnate de ele, de care se impiedica.

o nebunie blanda, cu urme de speranta.

primavara, unde esti?

fire de iarba

2011-02-24T10:15:00.003+02:00

am nevoie de fire de iarba proaspete pentru cusut gaurile lumi.

eventual si de petale de flori pentru locurile unde tesatura veche nu mai ajunge de la o margine la alta. si de o pisica, sa sperie soriceii care imi rod in continuare marginile.

si de o ramurica de alun, la capatul caruia sa insir atzele de iarba...

si de un cantec, sa-mi tina ritmul egal, si rabdarea aproape. multe-mi mai trebuie...

pentru ca e mult mai simplu sa arunc tesatura veche... doar ca prin gaurile ei se zareste doar vidul cosmic...

in lumea larga

2011-02-21T21:43:00.003+02:00

sursa imagine

cand pleci in lume, sau pleci din lume nu faci decat sa strapungi membrana subtire pe care o credeai capabila sa separe eul de lume, lumea de nelume, eul de non-eu, oul de sfera, pielea de pamant.

e o durere de o clipa, apoi iti dai seama ca o data ce ai plecat, in timpul non-liniar, ai si ajuns.

cand ai inteles primul pas, restul sunt doar pasi ai dansului. iar dansul reuneste eul, lumea, pielea de piele, cerul de pamant. rotund, in spire din ce in ce mai largi.

cu toata dragostea, femeii care naste toate animalele... intru amintirea faptului ca e stapana lumii :)

ascultat si (ad)judecat

2011-02-20T23:03:00.003+02:00

de cate trambite e nevoie pentru a da capacul cutiei la o parte?

de multe. prima doar trimite prin pamantul reavan o vibratie de primavara. timpul vorbelor noi. dar in lumea din cutie e inca frig. asa ca El sufla in continuare, in cuvinte si fara, pana cand pamantul pare ca atarna ceva mai greu.
chemarea e acum modulata ca un cantec, si e placut de ascultat. doar ca se aude destul de bine si cu capacul pus.

pana cand, cateva note mai inalte te fac sa simti furnicaturi sub omoplati, acolo unde candva iti cresteai muguri de aripi. le-ai intinde, dar nu le ai. si te-ai intinde intr-un fel spre ceva, doar ca dai de pereti. nedumerire, si sunete in continuare... pana cand, intr-un tarziu, recunosti cantecul. e a desteptare...

chipuri ale soarelui

2011-02-19T19:19:00.003+02:00

cartea lunii pline de doruri :)

2011-02-18T09:48:00.002+02:00

sursa imagine si inspiratie

sincronicitatile ultimelor zile mi-au adus cartile potrivite in zilele potrivite.

luna, cartea a XVIII-a, azi, 18, de luna plina.

cu lumina multa, cat sa nu te ratacesti pe drumul spre.

si un strop de amuzament, cat sa nu-i ei in serios solemnitatea, din versurile de cantec-descantec ale lui Octavian Goga (textul intreg, aici):

,,Lună, lună, stea vicleană,
Neam de fire de vădană,
De ce dorurile mele
Spusu-le-ai la stele?
Stelele, sus, călătoare,
Fete mari, clevetitoare.
Mi-au dus vântului oftatul
Şi mă ştie satul. "

oamenii-stele

2011-02-17T10:30:00.003+02:00

sursa imagine vezi si aici

exista oameni-stele, atat de stralucitori cand ii descoperi, ca privindu-i drumul tau e mai luminos.

exista oameni-stele pe care privindu-i vezi in jurul lor tot cerul. si vezi firele de lumina care ii leaga unii de altii si de tine.

exista oameni-stele prin ochii carora privind vezi dincolo de marginile cerului acestuia, vezi Lumea si pe Creator.

exista sperante incarnate care se plimba printre noi, muncesc printre noi si pe care uneori nu ii vedem pentru ca privim in jos.

exist, existi. cu totii suntem expresie a sperantei.

din vechiul turn

2011-02-16T16:18:00.002+02:00

inca mai cad lent pietre-caramizi spre un Pamant tot mai indepartat, care-si retraieste zilnic Marele Fulger.

si in caderea lor prin straturile aspre de aer se slefuiesc din ce in ce mai mult. jumatati cu colturile sfaramate se rotunjesc a intreg, in propriile palme. sunt netede, aproape netede, doar uneori cu mici munti si caligrafice vai si vene.

vantul le inscrie pe o orbita tremurata in jurul marelui punct luminos. rar, se ciocnesc una de alta. cioburi si scantei. iau cate un ciob si il trec de multe ori pe cate o suprafata, cautand cate o scanteie. fiecare ciob are propriul lui centru. in ceatza, lumina pe suprafete sarbatoreste ritualic in mici fulgere.

ok, fie... iata reteta de amor garantat :)

2011-02-14T12:22:00.003+02:00

sursa imagine

din gura satului, aka Facebook, aflu ca inca doua relatii din cele pe cere le credeam ca stabile s-au dus pe apa Sfantului Valentin.

inca doo inimi trecute la ... is now single. logic ar fi sa fie patru, dar cand se rupe o relatie, intotdeuna unul ramane mai singur decat celalalt.

ok, ce e val ca valul trece, dar cum valurile astea sunt complet needucate, cand parasesc malurile lasa multa mizerie in jur, iar curatenia se impune ca parte a doliului. sa scuturi de duca-se, sa lasi spatiu pentru nou.

iar pentru nou... unul din nenumaratele ritualuri de amor, de dragoste sau de iubire sau de ce-o fi.

la fel de puternic sau de fragil ca toate celelalte, la fel de dependent de incredere si vointa.

deci, dragilor si dragelor, unicul si adevaratul ritual de amor!

sa nu ziceti ca nu pricepeti, google translate e foarte bun :)

hai noroc chior si dragoste vizionara!

sa alegeti bine :)

12,13 februarie, aniversarea genelor mele

2011-02-13T11:06:00.006+02:00

imagine furată de aici.

acum cativa ani, pe 13 februarie, mi-am privit genele.

nu pe toate cele multe care-mi alatuiesc cromozomii care ma exprima ca fiinta, ci doar pe cele doua perechi din fata, de pe fata. care exprima si ele multe :)

sigur, si pana atunci stiusem de existenta lor, dar din clipa aia am devenit altfel constienta de ele. de rolul lor social si de efectele mişcării lor conştiente...

sunt perioade din viata cand raporturile cu corpul nostru se schimba: cum ar fi trecerea de la pozitia stat pe spate cu degetele de la picioare in gura, la stat pe cele doua picioare pe care le privesti mai de sus si mai de departe... pozitia e alta si lumea a alta... si modul de a o privi :))

turnul, ingerasii si inimoarele

2011-02-10T11:10:00.003+02:00

imaginea de aici

cand a venit trasnetul, la inceput mi-am acoperit ochii si urechile, apoi m-am bucurat de splendoarea lui. prin gaurile cerului se aude muzica stelelor, caderea e lina, rotita ca intr-un carusel, cadem cate doi, sau cate multi, chiar daca de o parte si de alta, iar in drumul catre pamant se vad in jur ingerasi si inimioare. ne pregatim de renastere, de reintalnire, de activitati noi intr-o lume noua, pe care o descoperim acum.

ei da, poate va dura un pic pana ne scuturam de praf si ne adunam de pe jos, dar cum pamantul e rotund, ne sprijimim tot de el cand pe suprafata lui ne ridicam. ne punem inimioarele la loc, pe ale noastre si pe ale celorlalti si plecam cantand in cele patru zari, plini de cele patru elemente.

si m-am gandit ca putem incepe sa ne cautam unii altora inimile dupa lupta, in joaca, asa cum isi cauta, in legenda vesela, cainii cozile.

si intre timp, citim tarotul, asa cum ne invata Mario, si facem podoabe, asa cum ne invata Lola.

viata e frumoasa!

cine mi-a facut ziua frumoasa :)

2011-02-03T16:50:00.003+02:00

stateau la soare, pe zidul rece, incalzindu-se mai mult una de la alta.

grase, pufoase, cu ochii mijiti, privind spre aparatele de fotografiat. le-a mai facut cineva poze, in acelasi timp cu mine. si daca au stat mai mult, poate ca or sa apara pe mai multe bloguri azi :))

portarul blocului era mandru: ,,vedetele mele!"

am intrat cu un mare zambet intr-un loc unde mi s-a zambit... iar zambetele reciproce m-au adus, impreuna cu atentia plina de grija care mi s-a oferit intr-o stare plina de recunostinta la iesire... si desi inca ma mai durea una-alta, ziua mi-a fost plina si frumoasa in continuare!

multumesc, vedete dragi, multumesc, Ana, pentru cea mai blanda si grijulie injectie pe care am primit-o!

la multi ani, iepuras!

2011-02-03T11:31:00.003+02:00

sursa imagine

la multi ani. la multi iepuri. sau la multi chinezi.

indiferent ce o insemna asta, de bine sau de rau.

nu vreau sa ma intorc

2011-01-30T22:42:00.003+02:00

isi scutura bombanind nisipul din felinar si atarna apoi felinarul in cui.

nu voia sa se intoarca, desi cainele slabanog care se tinuse discret dupa el tot drumul il tragea din cand in cand cu dintii de haina intr-o anumita directie.

nu voia sa dea si altora din lumina lui, dobandita cu atata truda. si, de fapt, cui ar fi putut sa o dea? prostimii? ce sa faca cu ea? mai-marilor din uneltirile carora cu greu scapase? ca sa ramana in veci sclavul lor?
cainele scheuna flamand si lui i se facu mila de el. ,,mars, potaie, du-te singur inapoi! eu traiesc doar cu lumina, nu am ce sa-ti dau!"

se aseza, oftand, sub propriul felinar si adormi cu ochii deschisi, de multa vreme orbiti.

(inspirata din meditatia asupra arcanei IX din Tarot, mediatie inspirata de Mario Barangea).

iubire infinita, mare dilema...

2011-01-29T11:37:00.005+02:00

am primit iubirea infinita pe mail, intr-un attach.
la inceput m-am strambat, neincrezatoare, apoi am inceput sa ma minunez de performantele yahoo. de care pana atunci nu credeam ca poate sa duca atat.
n-am indraznit sa descarc atasamentul. daca nu incape in laptopul meu? care are si ele limitele lui; e, vai, destul de finit. cu spatiul liber la minim. daca se ataseaza de mine si n-o pot duce? daca e doar un atasament banal iar cel care a raspandit-o, nepricepandu-se, i-a pus numele de iubire?
sa risc? mai bine nu :)

dragul meu drag, grabit-inflorit...

2011-01-26T16:12:00.000+02:00

in graba nebuna de a fugi in (de) lume :))

2011-01-21T09:21:00.003+02:00

cand fugi in lume sau de lume in miez de noapte ce oare iti mai iei cu tine?

cu siguranta ca nu capul, caci gandurile sunt cele care torc si tzes lumea care iti devine de nesuportat.

dar se pare ca nici alte maruntisuri cum ar fi pantalonii nu mai sunt importante... ii poti lasa jertfa lupoaicei flamande care voia sa te muste de fund...

de veghe langa ceainic

2011-01-15T18:43:00.002+02:00

exista ceaiuri a caror aroma nu poate sa fie descrisa. pentru ca nu e o aroma unica, ci o gama intreaga de senzaţii complexe: din momentul in care ghemul de iarba si floare uscata a fost scufundat in apa fierbinte si pana cand ultima picatura a trecut de pe buzele cestii pe buzele tale, in fiecare clipa e un alt parfum, un alt gust, o alta caldura, un alt mister.

iarba si floarea se deschid treptat, eliberand cu zgarcenie esenta lor pretioasa.

cescuta e mica, pentru saruturi repetate: unele pure, altele indulcite cu zahar sau miere, unele fierbinti, altele abia aburinde.

si incerci cu fiecare gura sa afli secretul... cand esti foarte aproape, ceaiul s-a terminat.

iarba uda si floarea de pe fundul ceainicului au obosit tot spunandu-ti...

...si mai ales reintoarcerile...

2011-01-14T22:40:00.001+02:00

dantela gri

2011-01-09T17:28:00.002+02:00

lumina de pe drum

2011-01-07T20:57:00.004+02:00

printre urarile de sarbatori, o prietena mi-a dorit un drum luminos ca sufletul meu...

nu mi-l simteam prea luminos si ma gandeam ca... dar am inteles.

cum ii e sufletul omului, asa ii e si drumul. de luminos, de intunecat, de larg, de drept sau incalcit, de limpede sau de pustiu.

drumul se parcurge cu sufletul, acolo unde te duce sufletul. drumul se construieste cu sufletul. drumul pentru fiecare e creatia nostra, asa dupa cum Creatia e dupa chipul si asemanarea Lui. drumul e doar jocul sufletului pana se intregeste pe sine, pe Sine.

si Doamne, cat e de frumos!

de-ale noului an

2011-01-04T10:31:00.003+02:00

implicaţii ale teoriei triunghiulare a iubirii a lui Sterneberg in toate domeniile vietii.
de gasit echilibrul intre intimitate, pasiune si implcare in orice zic si fac. de sporit ce lipseste. si de impacat cu celelalte.
later edit:
ca si azi. soarele, luna si pamantul, in sfarsit intalnite.
asta e partea buna, faza e ca se umbresc unul pe altul si dau eclipse. sau poate ca nu se poate altfel cand dupa atata goana pe cer se intalnesc? chiar si dupa 12 ani?

metalimbaj

2011-01-02T22:19:00.002+02:00

un metalimbaj in care cuvintele, frazele sa ia rolul literelor, totul rasucit intr-o realitate de nivel superior in care fiecare idee poate fi infinit modulata, interpretata, inteleasa, iar in cele din urma, revelatia: sinteza tuturor frazelor, cuvintelor - sunetul primordial, sclipitor, raspandindu-se in intreg universul.

si invers. tot ceea ce ai spune intr-un an, intr-o viata, de dat mai departe printr-o singura rasuflare. toata gandirea intr-un cuvant. tot sufletul intr-un sarut. si de la inceput, noua lume.

despre cum fuse si se duse anul asta, ca sa nu uit

2010-12-30T17:59:00.005+02:00

vi s-a intamplat pana acum ca, atunci cand povestiti o intamplare sau o vacanta, concediu, ceva sa vi se para mai grozava decat atunci cand ati trait-o?

asa patesc eu acum, scriind si rememorand 2010 sa ma gandesc ,,uau, ce an misto a fost" dupa ce tot anul am zis ca dimpotriva...

mi-am luat postarile anului la revazut, asa, transversal ca sa imi amintesc ce si cum, si am ramas uimita: da, anul a fost plin cu clipe minunate! faptul ca eu am perceput anul ca fiind greu si cam uratel s-a datorat faptului ca partile frumoase au durat cate o ora, o seara, o zi, sau cel mult trei una dupa alta. iar dupa aceea au venit gramada clipele cele cenusii si stramte in care nu parea sa incapa nici corpul, nici emotiile, nici gandurile. drept care si ele ramaneau pe dinafara, si timpul se ducea degeaba, plin doar cu hartii.

cele mai bune parti ale anului, si cele care imi vin cel mai usor in minte, au fost bucatile de cate trei zile: workshopul de dans oriental, cel de umbre si cel de recuperare a sufletului...

la workshopul de dans am mers cu o oarecare retinere; desi mergeam de un an la cursuri, inca nu mi se parea ca am inceput sa dansez, iar aceste trei zile aveau sa fie hotaratoare; la final aveam sa hotarasc daca voi continua sau nu. ei bine, da, am continuat...

workshopul de lucrul cu umbrele a fost ceva mai aparte... initial nu stiam de ce merg. credeam ca o fac doar pentru a vorbi aceeasi limba cu ele si a le mai scutura un pic... dar am gasit mult mai mult si m-am prins de firul asta pentru a impleti si umbrele si luminile la un loc... intr-o calatorie care abia incepe... ghidata de o fiinta cu totul speciala, cum n-am mai intalnit de multa, multa vreme... poate niciodata in viata asta...

la finalul anului trecut imi propusesem pentru anul acesta sa calatoresc. asa, pur si simplu, fara o destinatie speciala. si da, am facut-o, fara a ma ridica de pe scaun... de aia mi se pare interesant sa nu pui in cerere prea multe detalii, uneori primesti ce nici n-ai fi gandit, desi e ceea ce ai cerut... calatoriile de care am avut parte anul acesta au fost calatorii interioare, spre cele mai ascunse colturi ale mele. cateva din ele...

si da, si workshopul de lucrul cu umbrele si cel de recuperare a sufletului m-au invatat sa calatoresc, singura sau in grup, cu treaba sau fara, pentru mine sau pentru altul. si fiecare calatorie e o calatorie fantastica in zone cu comori din care ma intorc de fiecare data bogata. chiar cand nu-mi convine prea tare ceea ce vad sau gasesc acolo :) si abia astept sa ma reintorc.

o alta parte mai aparte a anului a fost luna octombrie si un pic din noiembrie in care am trait doua vieti paralele. ziua aveam foarte mult de lucru, aproape trecusem pe pilot automat, munti de hartii si mari de documente electronice la care ma raportam doar cu o parte a mintii mele. in plus, cursuri aproape in fiecare weekend.

seara, o viata complet diferita: cursurile de dans, de povesti, de modelaj in lut, de facut podoabe, intalniri de grup sau seri speciale cu sora-mea, unde uitam tot ceea ce facusem peste zi si intram in aceasta lume a artei (chiar si pentru amatori), a feminitatii (chestiile astea mi se parea normal sa le faca o femeie, nu proiecte si rapoarte), a dulcetii.

era ca si cum as fi devenit constienta in vis, o parte din mine se desfasura intr-un mod in care nu mai reusise pana atunci sa se exprime. umbrele erau din ce in ce mai colorate, imaginatia inflorea :). dimpotriva, viata obisnuita devenise un fel de vis din acela pe care abia ti-l mai amintesti la trezire. din pacate n-am rezistat mai mult, ar fi fost interesant... mi-ar placea sa repet experienta...

tot dintre castigurile anului acesta ar fi si alimentatia raw, dupa modelul asta; deocamdata la nivel de aspiratie si experiement. sper de la anul sa devina un mod de viata.

pentru la anul mi-am propus eu mai multe. mancat sanatos, trait sanatos din mai multe puncte de vedere, calatoriile cu Roata, cartile, workshopurile, podoabele...

dar pana la anul mai e ceva.

si mai e si pana la anul un pic de treaba: de completat cateva hartii, de scris altele, de impodobit un tort si-o bluza.

la multi ani si sa va iasa bilantul bine!

cine si-a propus sa scrie o carte in anul care vine?

2010-12-28T13:01:00.003+02:00

printre obiectivele pe anul urmator ar fi si acesta.

de scris o carte.

si la voi, nu-i asa? nu mai indoiam...

cine scrie bucatele de viata sau vis nu se poate sa nu si le fi imaginat lipite in vre-un fel sau altul...

cu cateva minute in urma am vorbit la telefon cu o fosta colega. ne-am promis sa ne sustinem reciproc in obiectivul asta.

am mai auzit si altii. am citit si pe la altii. si fiinte dragi mie vor face asta. au zis cu gurile lor :)

intru aici si dau peste postarea Klarei. semn bun...

e adevarat ca o carte se poate coace mai intai in minte si inima, indelung, iar abia apoi, pe deplin coapta sa fie trecuta in semne vizibile, negre pe hartie alba sau ecran alb. sau de orice culori.

da e adevarat ca daca se coace prea mult devine prea greu de cules. si o mananca doar pasarile, acolo, pe crengile subtiri de sus, unde nu prea se ajunge usor.

sau cade, grea, si ramane a pamantului.

e drept, ca semintele in pamant e bine sa ajunga. dar fructele, fructele in sine isi pierd sensul, culoarea si parfumul daca raman doar vehicule pentru inaltare sau cadere.

asa ca, oameni buni, haideti sa le scriem!

nu ne punem in clipa asta problema citirii si publicarii. credeti-ma, avem timp sa ne gandim la asta. important acum, in inceputul de an ce se apropie, in acele clipe-zile cand simtim clar, energetic, fizic un suflu de nou, sa incepem scrisul.

iar pana atunci sa ne conturam un plan :)

ei, ce ziceti? cine vine alaturi de mine?

sursa imagine

multumesc, sefule!

2010-12-27T22:08:00.003+02:00

seara trecuta, plimbandu-ma prin mall, prin geamul unei cafenele il vad pe seful meu. si chiar m-am bucurat ca l-am vazut, seful asta al meu e un tip special, poate multe. aproape ca Mos Craciun. in gluma, il intreb: ,,da niste zapada nu dai?"

s-a uitat la ceas, si-a facut rapid niste calcule si mi-a promis ca se aranjeaza. dupa care ne-am urat toate cele ale momentului si ne-am vazut fiecare de treburile noastre.

azi dimineata am gasit zapada... si continua sa vina...

si i-am trimis omului un mail de multumire :)

CALENDARE - INTELIGENTA EMOTIONALA 2011

2010-12-27T10:05:00.004+02:00

calendar, cale in dar...

masura a drumului posibil...

un calendar care mi-a fost unul din cele mai utile instrumente de dezvoltare personala in 2008 a fost un calendar de inteligenta emotionala, reeditat acum.

in fiecare saptamana, o emotie de aprofundat. printre miile de emotii care vin si trec, unele prea repede pentru a fi macar numite, una constientizata prinde tare bine...

asa ca a aparut blogul asta, metEMOrfoze, pentru a ma ajuta sa tin un fel de jurnal public.

pe atunci nu stiam ca un blog poate folosi la altceva decat ca jurnal :))

in fiecare saptamana puneam o postare despre emotia din calendar si modul cum am ales sa o experimentez sau sa o observ in viata mea, in lumea mea...

si mi-a prins bine. sincronicitatile erau la inceput amuzante, apoi de-a dreptul surprinzatoare. mintea mea (ma rog, nu toata, ci doar armata de pitici din ea) construia in mod uimitor cea mai potrivita experienta pentru ca emotia saptamanii sa se manifeste si sa ma invete.

pentru emotiile dorite, uneori imi construiam in mod constient experientele pe care le consideram potrivite.

pentur celelalte... nu stiu cum se facea, dar, de exemplu, saptamana notata in calendar cu ,,stress" a fost saptamana in care am dat licenta... iar o alta care spunea ceva de genul ,,dificultati" mi-a schimbat viata intr-un mod in care nici acum (din fericire) nu s-a incheiat :)

bine, au fost si celelalte, mult mai numeroase emotii placute... pe care le-am trait din plin.

anul acesta, desi nu mai are atata putere asupra mea, calendarul imi va servi doar ca verificare... adica il voi consulta la finalul saptamanii. sa vad, cum m-a mai gasit emotia respectiva? presupunere falsa, pentru ca va fi greu sa ma uit doar la emotia saptamanii proaspat trecute, fara sa arunc un ochi la urmatoarea. dar, de ce nu? un exercitiu de vointa e mai util (mie, acum)decat unul de constientizare :))

va invit si pe voi sa folositi jucaria, in ce mod va inspira :)

(daca nu vedeti imaginile, eu am rezolvat cu FoxitReader43_enu, cautati-l).

pentru colindatorii mei dragi

2010-12-24T09:27:00.006+02:00

sursa imagine si reteta

de fapt, reteta, aici.

dragilor dragi,

daca azi, intre cele treburi si pregatiri de sarbatoare vi se intampla sa frecati netul, evident, tot cu intentii sarbatoresti, va poftesc la o bucata de cozonac (in stare virtuala e de post, real nu) si un pahar cu vin.

sub fiecare imagine, sunt si retetele, daca cineva mai are nevoie de asa ceva :)

voiam sa astern intai o masa mai mare, dar toate mesele gasite aveau pe ele si sacrificii cu care eu nu sunt de acord, asa ca m-am rezumat la atat.

va urez sa va faceti o Sarbatoare minunata, prin puterea mainilor, mintii si sufletului vostru. ,,Sarbatoarea e incununarea pregatirilor de sarbatoare", zice Saint-Exupery, cuvinte dragi mie.

doar asa apar bucuriile si darurile.

iar secretul e ca pregatirea de sarbatoare nu inseamna nicidecum munca grea. dimpotriva. doar spatiu pentru bucurii, loc in suflet pentru intalnit oamenii dragi, spalat ochii pentru a-i vedea in toata minunatia lor.

si poate, da, si un pic de cozonac si vin fiert :)

luna, inainte si dupa un pahar cu vin fiert

2010-12-18T21:41:00.003+02:00

emotii albe...

2010-12-16T19:27:00.006+02:00

sursa imagine

azi de dimineata am incercat sa fac zapada. ma rog, nu de cea mai buna calitate, ci niste imitatii din hartie, inspirata de un articol pus de Ada (multumesc, Ada pentru albele inspiratii!)

am decupat doi fulgi si i-am lasat la o parte. mi-am vazut de alte treburi.

iar dupa-amiaza a inceput sa ninga pe bune!

m-am bucurat, sigur ca da. se confirma inca o data faptul ca daca vrei ceva foarte mult, si daca treci la actiune, pana la urma...

cum? de ce am emotii? pentru ca dupa ce am terminat de decupat cei doi fulgi de zapada-hartie am mai decupat si un inger...

m-am inscris la gradinitaaaaa!

2010-12-14T14:12:00.002+02:00

da, asta e gradinita!

si ce bine eeee...

cu muulta, multa vreme in urma, cand am fost prima data la gradinita, nu mi-a placut.

trebuia sa fac tot ce mi se spunea, in ciuda faptului ca ma credeam mai desteapta decat restul, sau poate tocmai de aceea. n-am nici o amintire frumoasa din perioada 5-6 ani.

din fericire, pe atunci un an de gradinita era suficient. acum se fac 4, in care nu prea mai e de joaca, ma mir ca nu se da si examen dupa, un fel de bacalaureat sau licenta.

ca am prins minunea unei a doua sanse si m-am inscris.

sunt incantata. toti colegii mei de grupa sunt frumosi si destepti! si stiu sa se joace frumos, si au idei nastrusnice, spun povesti meseriase (ba ii invata si pe altii :))), fac poze minunate...

pe blogul gazdei e cald si bine si miroase a sarbatori. si se simt trecand pisici.

cum azi am scutire de la nenea doctorul o sa renunt la treburile de adult stau sa-i citesc pe omuletii astia minunati, colegii mei de grupa :)

coaching cu eroul

2010-12-13T22:40:00.002+02:00

cateva citate din ,,Scurt elogiu al eroului din noi", Yves Richez, Spandugino Publishing House.
,,caracteristica fundamentala a maestrului e ca a fost el insusi discipol"
,,eroul nu isi depaseste maestrul, ci il continua. ideea continuarii e de preferat ideii de depasire, pentru ca maestrul insusi este o miscare continua"
,,calauza se alatura eroului pentru a merge acolo unde merge si el, in acelasi timp si in acelasi ritm cu el"
,,una din etapele mari ale (devenirii) eroului consta in parasirea lumii lui ce cred despre mine pentru a deveni ce stiu despre mine, si cum folosesc aceasta pentru a-mi realiza cautarea "

nu sunt amintiri...

2010-12-08T23:05:00.003+02:00

nicicand in trecut n-am mai fost acolo.

nu sunt nici presimtiri. o foarte mica parte din viitorurile posibile ar arata asa. prea mica probabilitatea. prea diferit.

poate chemari dintr-un univers paralel in care o varianta a mea sa se fi apropiat cu ochii si palmele de membrana subtire dintre lumi?

nici o afinitate, si totusi o atractie puternica.

poate o mana maaaaare de undeva de deasupra care se opreste o clipa deasupra mea inainte de a constientiza mutarea urmatoare? iar eu ma las indrumata de vantul fierbinte izvorat din varful degetelor divine? dansez pe drumul in ceatza fara sa stiu daca e mai aproape de soare sau de luna... e lumina oricum...

apus de soare pe fereastra biroului :)

2010-12-07T17:03:00.001+02:00

l- am prins. momentul ala anume.

pentru ghetele voastre, cu drag :)

2010-12-06T00:44:00.002+02:00

cand nu e timp de pregatire...

2010-12-02T21:32:00.002+02:00

diferit?

2010-12-02T10:00:00.004+02:00

iubirea pura, neconditionata (vad fatza cuiva care se infurie cand aude acest pleonasm:)) se moduleaza atunci cand trece prin noi si ajunge la destinatar in forme simplificate si personalizate de propriul egoism.

cand iubesti un om, altul decat tine, poti ajunge la final, trecand prin toate focurile, sa-l lasi sa plece, binecuvantandu-i libertatea.

cand ajungi sa te iubesti cu adevarat pe tine insuti, iti accepti cu drag toate imperfectiunile care te fac sa fii tu insuti.

dar daca iti iubesti tara? o lasi sa plece? sau, in varianta specifica, o lasi si pleci tu? o accepti asa cum e?

nu am pic de patriotism in mine, n-am sarbatorit in nici un fel ziua nationala. doar am citit declaratiile de dragoste ale oamenilor ei. sincere si fara perspectiva unei iubiri implinite.

cum vezi realitatea

2010-11-28T23:11:00.003+02:00

prin ochii sarpelui realitatea vibreaza surd, aluneca si se desprinde in fasii.

prin ochii jaguarului realitatea pulseaza in salturi si dispare doar ca sa reapara improspatata.

prin ochii pasarii colibri realitatea straluceste ca un buchet inflorit de pietre pretioase, vizibile de la distanta, de pe insula comorilor.

prin ochii vulturului realitatea se curbează pentru a aduce fiecare detaliu in centru si pentru a-l reduce la punct.

prin ochii mei realitatea palpaie lasand sa se intrevada lumi in care popsesc din ce in ce mai des si raman din ce in ce mai mult, pana cand calatoria se va incheia pentru o lunga clipa, deschizand toate portalurile.

prin ochii tai... ?

margelele din viata mea si alte chestii asemanatoare

2010-11-28T21:04:00.003+02:00

de la o vreme, cam de o luna-doua, aspiratorul meu primeste, pe langa obisnuitele-i mese (cam rare, din lipsa de timp si chef) de praf cosmic innobilat de trcerea prin casa si de fire de par care s-au plictisit de capul meu, un supliment copios si rafinat: margele.

da, de diverse culori si marimi, margele care se rostogolesc discret si pe care mai calc uneori...

totul a inceput cu un workshop... apoi mi-am amintit de margelele care stateau degeaba prin cutii si le-am promis sa le unesc intre ele pentru o misiune comuna, aceea de a impodobi pasii pe calea frumusetii... apoi au inceput cumparaturile, vizitele pe site-urile si blogurile cu specific hand-made, serile in care ma jucam cu cercei, coliere si alte asemenea chestii...

unele au aparut in joaca, din ratiuni pur estetice. confectionarea altora insa, s-a transformat in adevarate acte magice pe care le dedicam unor situatii de viata pe care voiam sa le transform.

imi place din ce in ce mai mult.

promit o expozitie virtuala si o tombola de Craciun.

tipatul paunului

2010-11-22T19:23:00.003+02:00

poza de aici,
de ascultat aici.
pana nu de mult, cand ma gandeam la paun, vedeam doar penele lui. si nu era interesant. prea decorativ.
intre timp l-am auzit. apoi, am cautat sa inteleg ce se spune despre el. dincolo de pene. se spune ca are un tipat urat si picioare urate. picioarele sunt normale pentru o pasare. doar contrastul cu frumusetea penajului le face sa para urate.
l-am ascultat. e adevarat, e tipat, nu e cantec. dar e ceea ce ramane din cantec dupa ce a fost dezbracat de ritm si melodie. dupa ce a spus tot ceea ce doreau ceilalti sa auda. e sunet primar, de renastere sau de moarte. de rana care nu se vede din cauza luciului albastru-verde-brun.
am sa il mai ascult. pana cand strigatele sale ma vor duce dintr-o emotie intr-un sens. si dincolo.

vara de noiembrie

2010-11-15T16:55:00.003+02:00

prea mult. prea cald. prea luminos. prea intens.
mugurii cresc, aproape sa se deschida.
seva fierbinte sub soarele verii tarzii.

ma grabesc sa protestez...

2010-11-11T19:14:00.003+02:00

tema de casa cu noduri

2010-11-08T22:58:00.004+02:00

la ultima scufundare am primit tema de casa de la shamanul care a facut pentru mine calatoria de recuperare, sa tricotez ceva. lucrul fusese despre nodurile din mine, despre firele incalcite pe care le tot rasuceam de fiecare data cand aveam ocazia sa-mi tricotez o poveste noua.

asa ca azi, editie aniversara, am ,,tricotat" o inima cu aparente noduri, dar si cu aripi, inspirata de poemul lui Fedaykinn. pe muzica de zburat, cu oftatul la locul lui, dar fara a-l lasa sa dea mai mult decat avantul pentru decolare.

am facut o gramada de bucle si rasuciri, dar nici un nod. se poate si fara.

n-am avut rabdare sa o pozez mai artisitc; oricum, intra in albumul de acte magice, care se va sterge cu timpul.

in oglinda sabiei

2010-11-08T18:51:00.002+02:00

sursa imagine: wikipedia

de trei ori am vrut sa-l privesc de aproape, si mi-a pus sabia in fata. mi-am ferit ochii, luciul ei era prea puternic. oarba, am incercat sa ii ating mana si m-am taiat singura. n-a fost nevoie de nici un gest din parte-i, oricum era tot ascuns in umbra sabiei sale.

dupa ce m-am indepartat, am vazut ca, de fapt, sabia era intoarsa, in spatele ei nu era el, ci eu, ascunzandu-mi propria lasitate.

ma rog acum, cu ranile vindecate, si focul aprins in fierarie pentru propriul meu curaj si pentru puterea de a tine sabia dreapta. si de a ma vedea in oglinda asa cum sunt.

uau, ce bine am mancat :)

2010-11-06T22:13:00.002+02:00

am mancat in dupa-amiaza asta niste bunatati cu totul speciale, ,,gatite" (o sa intelegeti ghilimelele daca ii cititi blogul) de Una CuLuna si ai sai, cu pricepere si drag.
daca sunteti tentati sa invatati sa preparati cateva feluri raw cu maxima viteza si deliciu, are de gand sa repete experieta saptamana viitoare.
.
pofta buna!
.
si saru'mana pentru masa, Una!

negru sub unghii. 4 si gata

2010-11-04T22:42:00.004+02:00

ok, am terminat modulul de modelat in lut din perioada nebun-intensiv-artistica actuala. vasul-peste a fost nr. 3 si bufnita-masca-suport de lumanare nr. 4.

deci am mai recuperat din cele nefacute sau neterminate din perioada gradinitei.
a fost bine, mi-a fost drag sa simt lutul intarindu-mi-se in palme si luand forme mai mult sau mai putin congruente cu cele din mintea mea. am avut, in cea mai mare parte a timpului bunul simt sa nu ma astept la mari realizari si proastele maniere sa refuz ajutorul profesoarei (v-am mai spus oare ca sunt teribil de nesuferita ca si cursant?).

m-a suportat cu rabdare in cele patru sedinte si uneori chiar m-a convins sa o las sa contribuie la solidificarea capodoperelor mele, cat sa nu se faca bucati pana la cuptor.

acum i le-am lasat in grija, sa le usuce si sa le coaca. pamantul are ritmul lui, caldura si uscaciunea il cuprind treptat. doar ca atunci cand vor fi coapte, din viata din ele pe care o simteam intre palme nu va mai ramane mare lucru...

geografie onirica

2010-11-03T00:03:00.003+02:00

dintre spatiile deschise, naturale, cel mai des vizitez in visele mele dealuri, de o anume forma si cu un anume desen al potecilor de urcat si tarmuri de mare cu faleze abrupte.

si o varianta aparte a Gradinii Botanice, diferita de cea prin care ma plimb aproape zilnic, dar constanta in reprezentarile ei nocturne.

din spatiile inchise, cel mai des ma regasesc in biblioteci, anticariate, sali de conferinte si magazine de bijuterii.

voi pe unde bantuiti noaptea in vis?

later edit: in imagine, gradina de la Verde Cafe, seara. eu, oarecum treaza, dar in drum spre povesti.

light cat

2010-11-01T04:16:00.003+02:00

s-a ratacit printre vrajitoare, maturi, lilieci si dovleci si s-a adapostit la mine. e un pic diferita de alta pisici de vrajitoare, pare o fiinta diurna. inca nu i-am dibuit puterile, mai are nevoie de un pic de timp sa se adune toata. pe urma o sa-mi spuna cum sa le chem alaturi pe cele ca ea si cum sa le transform in aliati pentru cele care vor dori sa le poarte ca podoabe.

negru sub unghii 3. acte magice

2010-10-28T23:02:00.004+03:00

am terminat mai devreme tema de azi (nu pun poza cu ce-am lucrat, nu e relevant) si am mai ramas o vreme sa framant lutul intre palme. marea placere, motivul real si un pic pervers pentru care m-am inscris la curs.

am observat la ceilalti ca incep framantatul doar dupa ce ideea a capatat forma in mintea lor, iar framantatul aduce ideea in maini. eu incep framantatul cu mintea goala. imaginea a ceea ce as putea lucra apare doar daca am lutul in mana. e aproape ca scrisul. ideile nu ies din cap, ci intra prin degete.

dupa impotriviri minunate, lutul dintre palmele mele capata forma lor. cu finele detalii ale unor nervuri ca de frunze, in care unii ar mi-ar putea citi simboluri ale destinului.

presez bulgarele de pamant framantat de lemnul mesei. puternic, pana cand il simt cu fiecare linie.

ridic palma si mi-o privesc, apoi privesc amprenta filigranata in lut. iau cutitul si intervin, corectand cateva detalii. unesc doua linii mari, independente. imi lipesc apoi din nou palma de ele. frisonul care ma strabate poate fi semnul ca liniile palmei mele stangi au citit noul mesaj, au semnat noul contract.

noul meu prieten

2010-10-25T00:22:00.002+03:00

ieri, pe Facebook, cine credeti voi ca mi-a cerut prietenia?

chiar Mos Craciun!

in prima clipa m-am simtit amuzata si am acceptat. apoi, am intrat sa il cunosc mai bine.

am citit mesajele pe care le primea si cu care nu prea stia ce sa faca (deh, are si el mica lui afacere, si de fapt ar vrea si el, ca tot omu, sa vanda ceva)...

ar trebui ca pentru a deveni Mos Craciun, aspirantii sa aiba o pregatire mai serioasa. sa isi inteleaga rolul pana la identificare. altfel, barba dezlipita arata urat...

negru sub unghii. partea a doua

2010-10-22T00:50:00.002+03:00

ploua rotund

2010-10-19T01:10:00.004+03:00

prajitura de cuvinte

2010-10-18T08:40:00.002+03:00

cand trec cu privirea peste lista de articole noi pe care le gasesc dimineata, scrise de oamenii dragi pe care ii citesc imi place sa derulez lent si sa ma bucur intai de titlu. de cele mai multe ori ghicesc autorul dupa titlu. pentru ca deja fiecare din dragii mei are un stil personal inconfundabil. sau si pentru ca, citindu-i aproape zilnic, am incepu sa simt pulsul fiecaruia dupa cuvintele puse in fruntea declaratiei de iubire pe care o zic lumii in acea zi. chiar daca textul e necajit sau furios, frustrat sau neutru, chiar daca vorbeste doar despre vreme, chiar daca suna a strigat de ajutor, tot declaratie de iubire este.

negru sub unghii

2010-10-15T11:06:00.003+03:00

nu, nu e ciocolata. e lut, desi modelul s-ar fi pretat mai bine la lucrul in ciocolata. doar ca ciocolata nu mi-ar fi oferit nici placerea de a o framanta intre palme, nici tristetea de a o fi oprit-o intr-o forma. si nici pretextul de a umbla o luna cu unghiile murdare.

transFORMAre

2010-10-12T11:12:00.003+03:00

ma rog, nu-i chiar asa de simplu sa treci dintr-un corp in altul, nici macar atunci cand te cheama mormoloc sau omida, cu atat mai mult cand ti se pare ca trebuie sa lasi in urma un corp intreg, matur, fixat in obisnuintele supravietuirii de la acel nivel.

doar ca, ajuns la marginea nivelului nu prea ai de ales; cale de intoarcere nu exista.

abia ma obisnuisem cu otrava de pe propria-mi limba bifurcata, pe care mi-o muscam ca sa nu-i musc pe ceilalti, ca de sub pielea solzoasa, din ce in ce mai uscata, mi se rasucesc alti muschi care imi fac saltul diferit. acum ma hranesc cu otrava la un alt nivel, dar e un nivel superior de la care imi cresc perceptii noi. apare gustul, auzul se rafineaza, ochii, desi tot gabeni reflecta diferit realitatea vazuta de deasupra frunzelor. lumea capata incet-incet a treia dimensiune spatiala si temporala, iar rasucirii i se adauga saltul.

voi trece si peste asta... prin asta... si in urma mea vor ramane si aceste umbre si masti.

noul isi va pierde valoarea de nou prin permanentizare, transformandu-se in innoire continua.

jungla, desi veche e permanent noua, iar acum, animalul pe care-l reprezint, din varful lantului trofic, din varful marilor arbori si al celui mai inalt si adanc dintre ei, propriul arbore genealogic, are grija ca metabolismul timpului, spatiului sa se mentina accelerat.

semintele focului sacru

2010-10-10T23:03:00.003+03:00

sursa imagine

focul nu trebuie sa fie mare.

flacarile, fie ele cat niste seminte, sunt suficiente sa ne aduca in lumina. sa ne adune la un loc, sa ne invete sa inmultim binele si sa impartim bucuriile.

semanam impreuna aceste seminte, dandu-le din mana in mana. si mana in mana, cantam cantece de leagan, de trezire, si cantece ale recoltei.

in fiecare samanta sunt multe ganduri si emotii si proiecte, si sperante, si asteptari, si dureri, si impliniri sau neimpliniri. semntele arzande le primesc pe toate sa le transforme in lumina.

flacarile se vad gemene reflectate in ceara lichida. fiecare, crescand si transmutand materia in lumina, si-a gasit dublul.

si privindu-le ne gandim: cum de n-am inteles pana acum? asa cum ne gasim si aducem acasa micile bucati ale marelui intreg, lipindu-le cu lumina, de ce n-am face la fel cu marea parte care a disparut prima, atunci cand invidia zeilor a dat cu barda?

la multi ani, Mikka!

2010-10-08T09:11:00.002+03:00

doamna si vagabondul

2010-10-07T13:17:00.005+03:00

etichete, etichete, in mintile noastre umane, imbibate de prejudecati sociale...

aseara am admirat-o pe ,,doamna" care a fost o gazda perfecta la Verde Cafe, intai alintandu-ne ceaiul, apoi verificand daca salonasul e pregatit pentru cursul de povesti al Monicai, apoi prelingandu-se pe fereastra, afara, in noapte...

iar azi l-am admirat pe ,,vagabond" cu aerul sau de rege al tomberoanelor...

si cred ca sunt perfect capabili sa schimbe rolurile :)

doar intre ei. cu mine in nici un caz.

cine oare iti stie...

2010-10-04T20:07:00.002+03:00

...gustul buzelor mai bine decat propria-ti ceasca?

dincolo de aromele tuturor ceaiurilor pe care le torni fierbinti si ajung reci pana la bei (zilele astea rooibos cu vanilie si portocala) , dincolo de enervarea data de frigul care te face sa faci ceai mai des, dincolo de clipele in care o opresti undeva suspendata, in drumul de pe masa pana la gura si inapoi.

acelasi gust, cu sau fara ceremonie. doar ca ceremonia il face mai intens dorit.

aniversari cu fundita

2010-10-01T16:51:00.003+03:00

azi, ziua funditei roz. cand sanii sunt priviti si atinsi cu mai multa grija :)

flexibil...

2010-09-30T23:17:00.003+03:00

in seara asta, pentru o ora-doua, mi-am simtit sarpele.

nu ma mai gandisem la el de cand l-am simtit intrand. l-am lasat acolo, stiind ca daca isi va gasi locul am sa stiu, daca nu, insemna ca nu era inca timpul lui...

nu l-am simtit trezindu-se, nu m-a trezit nici el cu zvarcoliri sau salturi bruste.

doar ca la un moment dat, uitandu-ma in oglinda, am vazut miscari care nu erau ale mele, ci ale lui. ca si cum eu eram cea care iesea la lumina la auzul sunetelor fluierului oriental si ale tobei, cu solzii lucind in lumina de seara.

nu l-am privit drept in ochi sa nu se simta amenintat. dar mi-am deschis coastele ca sa-i fac loc mai bine in trupul meu.

nu gasesc cartea

2010-09-25T17:29:00.002+03:00

stii cum e cand citesti o carte buna si esti intrerupt? si dupa aceea abia astepti sa o reiei si sa te scufunzi fericit in ea pentru ca povestea e mult mai interesanta decat tot ceea ce se petrece acum in jurul tau?

asa e acum, cu diferenta ca nu gasesc cartea. e ca si cum as fi lasat-o din mana de curand, doar ca nu-mi amintesc unde am pus-o, cum se numea si despre ce era. cu atat mai mult sa-mi dau seama unde am ramas.

mai citesc cate unele cu povesti si peisaje tangente, fara prea mare succes. vreau inapoi, in cartea mea.

intre puzzle si mozaic

2010-09-23T16:35:00.002+03:00

nu mai vreau neaparat bucata lipsa. sau, mai bine zis, am renuntat sa mai caut acea forma perfecta care s-ar potrivi limitelor mele rupte sau taiate. un puzzle ma limiteaza, mai ales daca imi imaginez ca am ajuns la stadiul in care mai am de gasit si potrivit doar o piesa pentru ca totul sa fie perfect.

intre timp, am invatat sa primesc si sa lucrez cu bucatele rupte si cu marginile neregulate care se pot alatura folosind un element de legatura. un liant, o promisiune, o emotie de apropiere. fiecare parte se scalda in bucuria apropierii, fara teama ca ii va fi blocata apoi orice posibilitate de miscare. da, faptul ca e un ciob spart dintr-un intreg care avea candva un rost, poate sa fi fost traita si ca o eliberare, nu doar ca o separare.

da, inca imi caut partile de suflet pierdute in timp si spatiu. dar am inteles ca e absurd sa cred ca stiu cum ar trebui sa arate si unde se vor potrivi. intre timp, si locul de unde s-au rupt a crescut si a suferit modificari. s-a curatat, s-a slefuit, s-a carpit temporar. fragmentul regasit nu are cum sa se potriveasca exact. e nevoie de migala, de bunavointa, de imaginatie si de putere de convingere. sa ramana. de cantece si atingeri blande si calde.

cateva exemple de experiente reusite, aici.

vreau niste lipici

2010-09-21T16:48:00.003+03:00

lucrurile bune pe care mi le doresc sunt foaaaaarte aproape de mine. doar sa intind mana.

regasesc si o parte din cele pierdute. erau pe-aproape si ele.

doar ca nu stiu cum sa le tin langa mine, sa nu le pierd iar.

nu, nu merge sa le cos, nu pot sa bag acul in ele. si noduri sa fac, prea grosolan ar fi...

vreau niste lipici... de-ala bun, de care gusta si copiii, sa opreasca viata cate o clipa in plus pe buzele lor...

pentru ca una lipsea

2010-09-17T10:37:00.004+03:00

nu, nu putea trece mai departe, la fructe.

si nici frunzele nu si le putea da la ingalbenit.

pentru ca una din flori lipsise in aprilie, cand s-au intalnit toate celelalte.

acum, in sfarsit, vine si ea.

dupa ce si ea isi va spune cuvantul, viata poate merge mai departe.

si totusi... de ce mai departe? la ce bun?

e obligatoriu ca toata lumea sa faca fructe, seminte, sa-si arunce frunzele si sa faca altele la anul?

oare cum a putut sta pana acum cu frunzele verzi, n-o sa mearga si in continuare?

s-ar putea ca floarea de spetambrie sa fie cea care sa stie secretul, iar cuvantul ei sa fie cel asteptat.

sau poate ca nu...

later edit:

prima poza e din aprilie, a doua de acum doua zile. am trecut acum sa vad ce mai face. n-a apucat sa infloreasca, n-a apucat sa zica nimic, se uscase deja. probabil ca da, e un timp pentru toate si n-are rost sa fortezi.

ma intorc, promit!

2010-09-11T11:01:00.000+03:00

gol. de multe feluri.

2010-09-09T15:15:00.002+03:00

aparent, golul, lipsa, nu are nici forma, nici consistenta. e nimic, nu e nimic. dar se simte diferit, ca si cum ar avea toate caracteristicile formei pierdute, care-l individualizeaza.

gol proaspat rupt, usor de recunoscut dupa marginile zdrentuite ale locului in care fusese ceva. in locul acela, nimic nu se poate opri, pentru ca marginile se impotrivesc furioase.

gol vechi, lustruit, cand marginile au fost inlaturate si ele si nivelate in sparanta ca nimeni n-ar putea sa mai ghiceasca faptul ca acolo a fost ceva. inca nimic nu poate sa acopere locul, pentru ca suprafetele lucioase nu ofera stabilitate. poate doar praf, sau fum de tigara.

gol inselator, care atrage permanent forme diferite pana in apropierea marginilor sale, in speranta ca l-ar putea umple sau macar micsora. doar ca formele se dizolva si ele si fug intr-un ultim elan antigravitational.

golul ale carui margini pulseaza, negandu-l permanent.

si golul fara de margini, vidul cosmic, spatiul dintre particule, din care tasneste iluzia formelor.

cumva, serile de toamna...

2010-09-03T22:08:00.002+03:00

au in ele ceva linistitor, echilibrant.
nu cad brusc, nu se lasa greu asteptate, ci vin firesc, scurgandu-se intre corpuri si lucruri, umpland spatiile cu un mediu prietenos, prin care trec ganduri bune. final de vacanta, nu neaparat incarcat cu tristetea lucrurilor nefacute nici in vacanta asta, ci mai degraba cu linistea pregatirii pentru cele pe care nici in toamna asta nu le vom face.

da, pe acolo...

2010-08-31T22:46:00.002+03:00

pe dinauntru si pe dinafara, la fiecare pas, usi, ferestre, culoare, pesteri, scari, directii. luminoase, intunecate, in sus, in jos, de jur imprejur pana la disperare si tipat, aparente alegeri.

o infinitate de drumuri, aceeasi calatorie.

la un moment dat iti dai seama ca ti le proiectezi singur, si intreg Universul te ajuta sa ti le construiesti... cand iti dai seama s-ar putea sa fii deja departe intr-o directie sau alta... nu-i nimic, e ok oricum. te poti intoarce, poti inventa o directie noua, poti da foc vechilor carari. si o poti lua de la inceput in fiecare clipa. nu e simplu, nu e usor... dar e tare frumos...

p.s. la marile intersectii, spectacole si free hugs :)

turnir

2010-08-29T23:10:00.001+03:00

as fi pariat pe Imparatul verde, desi Roşu era favoritul multimii.
oricum, n-a miscat nici unul :)

subtiri, firele acelea...

2010-08-25T12:08:00.003+03:00

sursa imagine

cand mediul din jurul unei celule devine arid si avid de apa ei, o parte din apa o paraseste. miezul ei se strange din ce in ce mai tare si din ce in ce mai spre interior.
peretele ramane drept, si din exterior celula pare intacta.

dar membrana se desprinde din ce in ce mai mult de perete si se strange protejand miezul ei de viata pana cand apa va reveni la loc.

cand inca nu s-a ajuns la ultimul stadiu, membrana mai ramane o vreme prinsa de perete, in cateva puncte de care se leaga cu fire subtiri. sunt locurile pe unde se schimbau mesaje cu celulele din jur, zonele de contact intre partile vii. linkuri catre celulele vecine.

patrunzand mai adanc in interior, si stiind ca asa cum este sus asa este si jos, iar Universurile de diferite marimi se reflecta unele in altele, ne putem gandi ca la fel si sufletul se strange cand viata e amenintata de ariditatea mediului. corpul mai ramane o vreme drept, dar membrana subtire care separa sau uneste sufletul de trup se strange, iar partile esentializate de suflet ramase mai raspund in anumite zone. cele legate de simturi, cele prin care se afla in contact cu lumea, cu celelalte fiinte. si pe acolo circula uneori mesaje vitale care vorbesc de apa care s-ar putea intoarce, de ploaia care va veni. sunetul unei voci cunoscute sau al telefonului, o privire ochi-in ochi, o atingere cu inima pot prelungi viata si asteptarea. pana cand, intr-un sfarsit, va ploua si sufletul se poate reintregi, intoarce acasa si anima trupul. sau nu.

mai coerent, aici.

dor de duca

2010-08-18T23:09:00.002+03:00

imi fac inima ghem si o arunc spre Nord.

creierul poate sa arda in continuare, are aripi de-alea second hand, lipite cu ceara.

mari si oceane fierbinti, evaporandu-se intre intrebari si raspunsuri, asteptand ploaia de pene.

vietatile inotand cu greu in apa fierbinte ramasa, cu miscari circulare lente.

singurele punctari sesizabile au ramas ale inimii. amintiri ale frigului, cu fiori de voluptate.

zboara, inima, zboara...