marți, 30 iunie 2009

despre furie si darurile ei

sursa poza
ieri, dupa un conflict neterminat din lipsa de timp, am plecat enervata. la usa, insa, ma astepta cineva cu ochisorii plini de speranta... ups, uitasem!

bine ca a venit la timp...

imi inghit instantaneu enervarea si o iau pe cea mica la plimbare prin gradina: un timp sunt doar acceptare, incurajare, amuzament, provocare discreta... ea pleaca plina de speranta in continuare, din fericire simt ca si-a mutat asteptarile de pe mine pe ea insasi.

plec si eu in treaba mea si pe drum simt cum creste si se indreapta spre suprafata FURIA.
e o emotie rara, asa ca de cate ori apare o primesc cu respect sa vad ce imi aduce.
noroc ca am timp suficient pentru mers pe jos...

dupa ce mintea mea termina conflictul inceput (intr-un mod satisfacator pentru mine si relativ ok pentru celalta persoana) se muta fara pauza pe o discutie de acum cateva zile cu altcineva... ei, da. asta era de fapt...

atunci nu-mi permisesem sa ma simt furioasa pentru ca trebuia sa raman alerta... si sa imi mentin echilibrul...
da... reiau in liniste si discutia de atunci...

intr-un tarziu, inteleg... si iert... pe celalata persoana, pentru lectia data pe nepregatite... si ii multumesc... si pe mine, pentru ca, pentru cateva clipe i-am pasat responsabilitatea emotiilor mele nedorite...
continui plimbarea, schimbandu-mi ritmul pasilor....

transcriu in continuare o parte din revolta mea :)

SUNT FURIOASA!
- pe cei care lovesc sub mască, făcându-mă să-mi (re)descopăr vulnerabilităţile
- pe cei în faţa cărora îmi scot masca pentru a le primi loviturile îndreptăţite sau nu
- pe cei care vor să mă schimbe, să mă îmbunătăţească, să mă ajute să trec strada atunci când eu nu vreau
- pe cei care îmi arată (indiferent dacă au sau nu dreptate) că nu mi-am depăşit obstacolul, ci doar l-am scos din raza mea vizuală
- pe cei care mă reduc la nereuşitele şi la neâmplinirile mele
- pe cei cărora le permit intrarea pe teritoriul meu fără să fiu sigură că vor respecta limitele, legile, regulile, cerinţele şi nevoile mele
- pe cei care, cu bună credinţă, îmi doresc binele, făcând abstracţie de faptul că binele lor nu e neapărat şi al meu
- pe cei care îmi readuc în faţă umilinţa, iarăşi şi iarăşi
- pe cei care mă fac să privesc în jos atunci când nu m-am stabilizat pe treapta de sus (treaptă pe care ei stau sau nu)
- pe cei a căror reacţie de respingere e mult mai mare decât dorinţa mea de apropiere
- pe cei care îmi readuc starea de nesiguranţă şi neîncredere
- pe cei cărora nu sunt în stare să le transmit clar mesajele mele
- pe cei pe care îi iubesc fără să îi fi întrebat dacă au sau nu nevoie de dragostea mea
- pe cei de deasupra mea, de sub mine, de la distanţă, sau din oricare alt loc în afară de cel de alături de mine (sau metha)
- pe cei care par că au tot ceea ce îmi doresc eu şi de care îmi e greu să mă apropii
- pe cei care mă înţeleg şi mă apreciază, dar nu au timp de mine
- pe cei care îmi adaugă responsabilităţi
- pe cei care mă folosesc drept suport pentru furia lor sau pentru orice alte proiecţii
- pe mine însămi, pe defectele mele – inerţie, comoditate, compelxe de inferioritate, fuga de răspundere
- pe mine atunci când las ca furia să depăşească limitele sale sănătoase şi să mă facă să uit toate lucrurile bune pe care le-am trăit înainte de momentul declanşării ei
- pe furia însăşi, pe potenţialul ei energetic, care, în loc să pornească hidrocentrala, dărâmă barajul
- pe barajul ăla prost construit, pe constructorii şi proiectanţii lui
- pe degeaba.

luni, 29 iunie 2009

„Câtz!!!"

asa se cheama expozitia.
am privit afisul oarecum nedumerita, dar in momentul in care am inteles si am izbucnit in ras, pe strada, a trebuit sa intru... macar pana mi s-a mai potolit rasul... lasand doar un zambet larg. de la o ureche la alta. care mi-a stat pe fatza tot timpul in care m-am plimbat printre tablouri...
pentru ca modelele care au pozat imi sunt dragi catz se poate...

duminică, 28 iunie 2009

fascinatia fata de agenda ascunsa

unul dintre oamenii a caror scriere ma fascineaza in mod special este Irvin Yalom.
psihiatru, psihoterapeut si scriitor.
am invatat din romanele si cartile lui mult mai mult decat din manuale. nu lectii, ci pastile, trucuri, scurtaturi, picaturi de experienta condensata.
iar in prima carte a sa pe care am citit-o, am vazut cum pot fi vazuta... eu, identificandu-ma cu una din eroine... asta da revelatie!
de obicei, un terapeut lasa sa se vada destul de putin din emotiile si sentimentele pe care i le trezeste un client/pacient si/sau problema acestuia.
dar cand acesta intra in pielea scriitorului si povesteste cazul in acelasi timp obiectiv si subiectiv... uau, ce deliciu mental... senzatia de sinceritate...
transcriu un pic, e vorba de finalul ultimei sedinte cu pacienta cu care eu ma identificasem:
,,Spune-mi ceva, ... din moment de stiai - vedeai ca nu ma uit deloc la tine sau ca nu ma simt in largul meu in prezenta ta - de ce ai mai ramas? de ce n-ai renuntat la terapia cu mine, de ce n-ai cautat pe altcineva? ca doar e plin de psihiatri, ai de unde alege!
(nimic mai eficient decat o intrebare, ca sa scapi tu insuti de un raspuns incomod!)"
si am gasit si un blog dedicat cartilor lui... mmm...

cum se face literatura

se ia fiecare inimioara de pe ramura ei - singura sau in buchet... se arunca frunzele, se despica in doua dintr-o singura miscare si apoi i se smulge samburele... si i se arunca...
mainile celui care a facut asta, inca patate de le prima crima sfasie fiecare bob stralucitor...
apoi sunt aruncate sa zaca o vreme unele peste altele, cu zahar pe rani... sangerand impreuna...
apoi, se scurg si sunt puse pe foc... pana cand din fiecare ramane, transparenta, esenta parfumata, legata in picuri intr-o poveste comuna...
fugi de langa foc?
nu-ti place sa le vezi cum fierb? ti-e cald?
te gandesti doar la momentul in care vei patrunde in muzeul-borcan in care le-ai legat si iti vei strecura lingurita printre buze?
nici una din ele nu va mai putea atunci sa-ti spuna cat de mult te iubeste...
dar tu stii.
si tot ce ai facut si tu, ai facut din dragoste, cu dragostea alaturi.
p.s. nu mancati de aici! daca vreti dulceata, va dau din alta parte... :)
asta e facuta dupa o noapte bantuita de fantome :))
pentru pofticiosi, later edit:
am cautat prin blogosfera o dulceata de visine normala.
ca asta masochista s-a mancat deja :)))

subiectivitate

sentimentele noastre devin transparente sau opace in functie de partea pe care ne asezam pentru a le privi: ne e usor sa recunoastem sentimentele pozitive pe care le avem fata de o fiinta si mai greu sa admitem ca dispretuim sau uram pe cineva.
de cealalta parte, insa, ne e mai usor sa simtim cand cineva ne uraste sau ne dispretuieste decat daca ne iubeste sau ne admira. si nu e de conceput ca ii suntem indiferenti :))
sau poate ca asta tine de calitatea armurii noastre protectoare, de permeabilitatea ei diferita la bine sau la rau.

sâmbătă, 27 iunie 2009

despre ritualuri

sursa foto: fotocommunity
daca in prima clipa a vietii noastre deschidem ochii pe o anumita persoana, aceea devine cea mai importanta persoana din viata noastra. se intampla dupa nastere si dupa fiecare re-nastere, atunci cand emotiile noastre sunt din nou ale unui copil si cauta o prima forma pentru a se lasa modelate. si ne atasam de mama, de obiectul primei iubiri, de fiinta aleasa ca maestru spiritual.
daca in momentul de maxim al unei emotii intense apare ceva care i se asociaza, acel ceva devine o ancora. cum ar fi o melodie care devine melodia preferata pentru ca am auzit-o atunci cand....
si cand tragem de ancora, ies la suprafata emotiile prinse de ea, cu aceeasi intensitate.
daca asociem in mod repetat un gest sau o imagine unei actiuni, vom realiza actiunea in mod reflex de cate ori gestul sau imaginea se repeta. e un reflex conditionat. cu timpul, conditionarea nici nu mai e importanta, actiunea a devenit parte integranta a obieciurilor noastre.
daca in mod constient hotaram ca aceste lucruri se petrec pentru ca mintea noastra sau o Forta de dincolo de ea le incarca cu energie si le investeste cu semnificatie, daca ne pregatim pentru asta si asteptam cu infrigurare momentul stabilit sau ales, e deja un ritual.
repetitia ofera certitudine si sapa drumuri pe care ne deplasam in siguranta, fie ca e vorba de drumuri sapate printre neuronii nostri sau printre stele. si de fiecare data, energia sporeste si semnificatia devine mai acuta.
nu conteaza ca pentru ceilalati nu are valoare. pentru noi e o garantie a reusitei si integrarii actiunilor noastre in armonia universala. a faptului ca suntem importanti, ca am depasit o etapa si ca dorintelor noastre li se raspunde afirmativ.

vineri, 26 iunie 2009

amintiri dintr-o viata virtuala anterioara

sursa poza
un click pe ,,send"si ai ajuns in spatele ecranului.
un intuneric rosietic, gemete si chicoteli, urlete indepartate, usor iz de parfum si circuite arse.
valuri de fum de tigara virtuala care estompeaza imaginile.
recunosti multe fetze, din fericire treci pe langa ele fara sa te recunoasca.
ocolesti cu grija o baltoaca de sange si te indrepti spre profiluri. la o fereastra sta Emy, sprijinita in coate, privind pierduta in zare si asteptand barbatul ideal care sa se indragosteasca de sufletul ei frumos, dezlantuit in realitatea virtuala unde nu mai are nevoie de camuflajul unui trup pe care sa nu-l doreasca nimeni. dar tu stii ca in realitate e doar o baba urata si grasa si treci mai departe.
zona de granita dintre privat si public e strabatuta in goana de catre m1 si X, el fugarind-o pe ea sau invers. la un moment dat o prinde, o tranteste la pamant si cu un gest triumfator ii scoate bentita. ridica trofeul in fatza tuturor (aplauze pe Forum) iar apoi, cand priveste in jos la presupusa victima, ii aude doar rasul de departe, cu obisnuitul timbru de ,,du-te-colo, vino-ncoace, lasa-ma si nu-mi da pace :))"
un personaj cu doua fetze se plimba incet, aratand spre public cand una, cand alta dintre ele. din fiecare se scutura praf si sar scantei.
treci in fuga si pe langa mine, te recunosc, desi nu-ti vad chipul. ma recunosti, te opresti o clipa si-mi spui: ,,excelenta, postare, ... , dar, daca nu te superi, frazele sunt cam lungi."
ma hotarasc sa te urmaresc si te gasesc sarutand o femeie frumoasa. saruti pasional si in acelasi timp didactic, impunand si demonstrand in acelasi timp. scaunul sub mine se face moale si fierbinte, dar inainte de a hotara miscarea urmatoare, apare o eroare de conexiune si ma intorc in lumea reala.

vise virtuale

in ultima vreme nu prea imi mai amintesc ce am visat...
in ciuda urarilor pe care le primesc, de a visa frumos...
am avut o perioada in care imi aminteam visele in mod detaliat pentru ca dimineata mi le notam si le exploram un pic...
aseara m-am hotarat sa fac cumva ca dimineata (adica acum) sa-mi amintesc ce visez in noaptea asta... primul pas era sa ma asigur ca am sa visez intens. cum sa fac? o varianta ar fi fost sa imi mentalizez visul dorit inainte de a adormi (varianta obositoare si cu procente mici de reusita)... mai aveam la dispozitie un film erotic si niste carti cu povesti inca necitite...
am ales o carte aproape tehnica, despre explorarea viselor lucide... si am adormit dupa o pagina. rusine... :))
am visat ca citeam articole din doua bloguri pe care inca nu le cunosc (urmeaza sa le caut in week-end, dupa indiciile din vis). articolele aveau legatura cu cele doua locuri speciale descoperite in ultima saptamana: Verde Cafe si ceainaria La Metoc.
o fi vre-un semn ? cred ca da. e un semn ca petrec cam mult timp pe aici :)))
dar acum trebuie sa gasesc cele doua bloguri... asa ca am un motiv insemnat sa insist... :)))

joi, 25 iunie 2009

marunta si trecatoare emotie de iunie....


mi-am pierdut un cercel. nu din cei din urechi. am pierdut si din aceia destui, fara ca asta sa ma deranjeze cumva.
asta era agatat de inima, in dreptul atriului stang, acolo unde vine cel mai proaspat sange. si statea bine, fusese prins cu un carlig pescaresc, nici nu se clatina cand inima batea ceva mai tare.
cei din jur rasufla usurati: ce bine... nu era tocmai ok ca purtam cercelul acela. in primul rand ca cerceii se poarta pereche, iar perechea acestuia nu era tot aici. eu asa il prinsesem, unul. si apoi, nu era ok pentru mine sa fiu vazuta cu asa ceva. si recunoscuta...
eu ma gandesc ca oricum trebuia sa il scot, ca e foarte bine ca ploua, sa curete locul, ca o sa se inchida in cateva zile...
ca o sa-mi pun dupa aceea, daca chiar vreau, unii normali...
doar ca acum ii simt lipsa. un mic gol, un flux de sange prea direct si monoton, fara nici o pietricica de care sa se impiedice. nimic sa ma faca sa rad prosteste... mi-e dor de mine o idee mai proasta decat acum :)

secretul din spatele ,,Secretului"

sursa imagine
celei care stie si actioneaza, cu drag

probabil toti ati vazut ,,The secret".
si ati experimentat una-alta.
si a mers sau nu.
si apoi, ati gasit tot felul de adaugiri si explicatii.

pun si eu aici, rezumatul unei conferinte despre legea atractiei, conferinta care m-a convins mai mult decat orice altceva pe tema... si totusi, am uitat detaliile pana de curand cand am vazut o persoana draga care actioneaza exact asa...

pentru mine si pentru voi, transcriu.

in ,,The secret", ordinea actiunilor este:
1. cere
2. crede
3. primeste

cateva intrebari legate de cele trei actiuni:

1. ce anume ceri? ce ai nevoie? ce iti doresti? ce te fascineaza?
daca spatiul mintii tale e populat cu nevoi si dorinte, pasiunile nu mai au loc sa se manifeste.
ori, pasiunile sunt expresia Sinelui nostru care vrea sa se manifeste.
si...cu ce intentie ceri?
sa ai altceva? sa faci altceva? sa fii altceva? sa contribui la ceva?

2. ce crezi despre ceea ce ceri?
meriti sa primesti? chiar vrei? chiar poti accepta?

3. cum te simti cand ceri?
ESTI PREGATIT SA ACCEPTI TRANSFORMAREA PE CARE O IMPLICA CEEA CE CERI?

secretul din spatele secretului este inversarea ordinii actiunilor:
1. accepta transformarea, cu toate consecintele sale
2. convinge-te ca meriti, ca poti si vrei sa te transformi
3. cere sa fii transformat

si... aminteste-ti:
ca cat mai multa emotie sta la baza cererii, atractia va fi mai puternica.
adauga forta si imaginatie cererii tale...
imagineaza-te din exterior, observa-te ca pe un ecran facand lucrul respectiv...

si, supremul secret:
ACTIONEAZA SI CONTRIBUIE ZILNIC LA MANIFESTAREA CELOR CERUTE!

marți, 23 iunie 2009

sarbatoare

cel mai tanar prieten al meu a implinit un an.
anul trecut, cand l-am vazut pentru prima data, avea cateva zile.
l-am privit pentru inceput dormind. nu avea nimic din aerul de bebelus pe care ma asteptam sa-l gasesc. cu ochii inchisi si pumnii stransi, dormea ca un luptator, constient pana si in somn de misiunea asumata in clipa in care a ales sa coboare in aceasta lume.
apoi, de-a lungul anului, se pare ca a uitat. misiunea nu mai pare urgenta. acum e constient de puterea sa de seductie si de faptul ca un tipat sau un zambet al sau valoreaza cat toate vorbele si actiunile neimportante din jur si ii transforma pe adulti in satelitii sai fideli.
in ochii sai cu gene luuuungi, lungi, se oglindesc multe iubiri trecute, prezente si viitoare.
si clipeste de parca ar spune: asa e...

luni, 22 iunie 2009

sa-ti bagi picioarele...

sursa poza
lu' Mikka

ieri, prima zi de vara...
teii de deasupra cu floarea abia uscata... mai miroseau totusi, usor si cald. mai mult a miere decat a floare... caldura, aer de vacanta.
pe marginea trotuarului, strat gros de pulbere aurie de la floarea scuturata.
nu ne-am gandit mult; ne-am descaltat si am mers asa cativa pasi, cu talpile rasfatate de dulceata galbena.
azi mai uit pe fereastra. stratul de pulbere aurie de la teii de sub fereastra mea a fost inmuiat de ploaie. m-as putea plimba prin ceai de tei...
care au fost cele mai frumoase locuri/chestii in care v-ati bagat picioarele ?

febra valsului :)

a inceput vara.
daca primavara a fost timpul vorbelor noi, vara e timpul faptelor :)
in jurul meu, lumea a dansat in noaptea asta.
m-am trezit ametita si vrajita, nici eu nu stiam bine de ce... da dupa un tur prin blogosfera, m-am prins...
si pentru ca inca mai pot fi prinsa un pic, asa ametita cum sunt, inca un vals si aici... :)

duminică, 21 iunie 2009

stiu...

stiu ca ma iubesti.
si ca alaturi de tine nu-mi va fi niciodata sete.
pentru ca mainile tale sunt pentru mine izvor.
pentru ca din mainile tale, limba mea culege siguranta si tandrete.
mirosi a om bun.
ii miros pe ceilalti, si daca mirosul seamana cu al tau, botul meu le atinge cu incredere mainile.
iti spun si eu, la randul meu, cat te iubesc.
fara cuvinte.
doar tremur, din varful mustatilor pana in varful cozii.

sâmbătă, 20 iunie 2009

metamorfoza completa

nu, n-o sa ghiciti...
acesta este un cocon de printesa.
sa va explic: in lumea vie, metamorfoza completa inseamna ca o fiinta, de cand apare ca ou si pana cand ajunge in stadiul de adult trebuie sa treaca prin mai multe faze distincte, asa cum fluturele trece prin stadiul de omida.
aparent, omul de cand se naste si pana ajunge la maturitate nu isi schimba fundamental aspectul. cu toatea astea, lucrurile nu sunt chiar asa simple.
aflasem eu mai de mult, dar aseara am vazut cu ochii mei, ca o fetita, inainte de a deveni adolescenta si apoi femeie trebuie sa treaca mai intai prin stadiul de printesa.
transformarea este catalizata si confirmata de catre privirile tatalui si ale prietenilor de joaca. fetitei trebuie sa i se spuna ca e speciala, minunata, cea mai importanta. sa simta ca e iubita, dorita, aleasa. unica. indiferent cate altele sunt in jurul ei - surori sau prietene de joaca.
doar asa adolescenta si apoi femeia de mai tarziu va straluci in proprii ochi, si implicit in ochii celor din jur.
aseara am privit cu mult drag un joc simplu: in fundul gradinii, in spatele visinului care le separa un pic de ochii parintilor, fetitele stateau in hamac, la inceput ascunse, si baietii le descopereau... iar ele in acel moment infloreau razand... si tot asa, inca o data, si inca o data...
daca mami imi permite, voi dezvalui mai tarziu identitatea printesei si voi mai adauga o poza-doua.
unde am vazut asta? la Verde Cafe, la prima intalnire oficiala a Mafiei Mamicilor. ce am cautat eu acolo? ei, asta e alta poveste, nici eu nu stiu prea bine... :)
multumesc, Ada!

joi, 18 iunie 2009

uite, pentru tine...

pentru ca poti.
pentru ca meriti.
pentru ca e cald.
sau fara nici un motiv.
asa...

oameni transparenti - in afara concursului



am ales aceste imagini pe tema ,,omul transparent", tema concursului (incheiat) de pe blogul lui Calin, pentru ca se leaga de o tema cu care m-am jucat su eu de curand - apa si focul :)
in imaginea de sus, cu oamenii de foc, oamenii transparenti se joaca cu traditia, la Focul Sfantului Dumitru, anul trecut. in principal, jocul a constat in trecerea unei sticle de tzuica de la unul la altul... :)
in cea de jos, omul de apa este reflexia fricii mele, pe care am pierdut-o in rau... :)
in momentul in care am invatat o tehnica de lucru cu fobiile, pentru mine am ales teama de a trece peste o apa, pasind pe o punte ingusta. am verificat efectele pe o punte alunecoasa si instabila care ma inspaimanta in copilarie. trecand acum pe acea punte mi-am cautat vechea frica si mi-am dat seama ca o pierdusem in rau... :) si am pozat-o repede, inainte sa o ia apa... :)

miercuri, 17 iunie 2009

despre dedicatii

sursa poza
cand nu e ok sa-i strigam omului in fatza sentimentele sau resentimentele noastre, uneori recurgem la dedicatii. florale, muzicale sau de orice alt gen.
atunci cand scriem pentru noi, pentru nimeni sau pentru lumea intreaga, de multe ori exista cate cineva anume care intelege mai profund mesajul si stie instinctiv ca ii este dedicat, desi nu iti poate spune ca a ghicit iar tu n-ai recunoaste asta nici fatza de tine insuti.
alteori, desi dedicatia a fost bine tintita, mai apare cate cineva caruia (absolut din intamplare, ca si cum ar exista intamplare) in momentul acela i se potriveste foarte bine.... fara ca eu sa stiu ceva despre...
dedic acest text prietenului despre care stiu ca citeste, chiar daca nu recunoaste sau interpreteaza literal mesajele metaforice (sau invers, dupa cum ii convine).
si imi este usor sa ii transmit asta, stiind ca nu va recunoaste ca a citit, si sperand ca ma va suna la nevoie... sau dorinta... :)

imi asum riscul ca ceilalti sa incerce sa ghiceasca. nu, nu e el... :)

marți, 16 iunie 2009

clipa exacta

trecerea de la un nivel la altul, de la o stare la alta e un proces indelungat.
si cu toate astea, e o clipa hotaratoare care marcheaza trecerea.
asa cum e miezul noptii, de Anul Nou. cu o clipa inainte era inca decembrie, apoi brusc si insesizabil e ianuarie si o iei de a inceput.
picatura care umple paharul.
pana in clipa aceea, nu iti dai seama. ti se pare ca poti oricand sa te intorci la starea de dinainte. ca nu ti se intampla de fapt nimic. rareori ai posibilitatea sa treci prin toate astea in mod discret. cei din jurul tau observa si comenteaza cu mult inainte ca tu sa...
eu imi amintesc o anumita clipa. el statea sprijinit de un zid, obosit, zambind, vorbind cu cineva. eu il priveam. la un moment dat, a intors capul astfel incat ochii lui sa reflecte lumina in mod diferit. o clipa. dar de atunci l-am privit altfel, l-am vazut altfel... m-am simtit altfel, privindu-l.
tu iti amintesti clipa?

luni, 15 iunie 2009

lungimea ideala


sursa poza
Einstein: ,,orice lucru trebuie explicat cat mai simplu cu putinta, dar nu mai simplu de atat"

principiul lui Pareto: 80% din consecinte sunt rezultatul a 20% din cauze (cu multiple variante).

briciul lui Occam: minimum de ipoteze trebuie sa explice maximum de fapte.


un discurs bun (valabil si pentru articole) trebuie sa fie ca o fusta mini: suficient de lungi cat sa acopere problema, dar suficient de scurte cat sa mentina interesul.


postare inspirata de ideea de PA.

sâmbătă, 13 iunie 2009

hemoragie

dupa ce spui ,,la revedere" sau ,,te mai sun eu"

Cand pleci tu, e foarte simplu si frumos. Te retragi dintr-un univers pe care il crezi functionand dupa aceleasi reguli si in acelesi mod indiferent de prezenta sau absenta ta. Stii ca , la o eventuala reintoarcere vei gasi totul asa cum a ramas in momentul plecarii tale (sau cel putin asa iti imaginezi).
Daca erai important pentru universul din care ai plecat, el se va stradui sa revina permanent la acelasi domeniu de frecvente care te-a atras, neintelegand ca tu ai evoluat in timp sau poate macar te-ai schimbat intr-un fel sau altul.
Cand celalalt pleaca, iar tu esti lumea ramasa incompleta dupa plecarea lui, diferenta e mare, ca de la cer la pamant (tu fiind in acel moment la pamant). Cel care a plecat are inca in jurul marginilor sale o bucata importanta din tine, pe care a sfasiat-o in incercarea lui de a se desprinde, de a se rupe de ceea ce il tinea fixat.
In cazul cel mai fericit (pentru el), o vreme continua incet sa se hraneasca din tine, iar tu simti scurgandu-ti -se energia prin marginile tale rupte, ca sangele dintr-o rana.
Nu trebuie sa te complaci in aceasta hemoragie. E pe moment o stare de usurare, dar care te secatuieste vreme indelungata. Si nu te consola nici cu falsa idee ca energia ta e absolut indispensabila celui care a plecat. A plecat pentru ca nu mai avea nevoie de ea, iar tu pur si simplu te risipesti.
later edit: am gasit ceva care...

clipe de vara


rosii, lucioase, cu pielea subtire si picaturi de apa care stralucesc.
in transparenta, vezi adevarata putere a rosului concentrat.
intai le gusti cu ochii, pana la umezire si nod in gat.
apoi le apropii de buze, inca nestiind daca sa musti sau nu.
in cele din urma iei una si o strivesti intre limba si cerul gurii, simtind fiecare picatura.
o picatura ramane pe buze, patandu-le.
vine un deget razand, care vrea sa stearga pata. si cum nu reuseste, de ciuda, o acopera cu alte buze.

vineri, 12 iunie 2009

amintiri de pe o alta planeta

tot iunie, pe venus, cu marte alaturi.
miros de sare si nisip si gust de ciocolata cu ardei iute.
,,hai sa mancam ciocolata asta in alta parte", zise venus. sau poate, marte.
venus voia in apa marii, iar marte n-a vrut sa-si stinga focul, asa ca a ars nisipul.
explozii solare si luna plina.
,,luna plina" strigau alarmate sirenele. fugi, fugi cat se mai poate!
venus a ridicat din umeri nepasatoare.
,,luna plina o sa mai fie", zise ea, facandu-se ca nu intelege.
,,dar ciocnirea dintre venus si marte e inevitabila".
asa ca s-au deschis vulcanii, si au aruncat cu cuvinte, pana cand venus s-a acoperit cu o pulbere de litere sfaramate, iar marte a adormit, fierbinte inca. ambele planete fusesera, pe moment salvate.
in caz de pericol, mai trebuie cumparata o ciocolata.

de ploaie

sursa foto: fotocommunity
de cate ori ploua, blogosfera se umple de picaturi stralucitoare. fiecare traieste ploaia in felul sau: danseaza, iubeste, se ascunde, alearga, inchide geamurile...

aseara zambeam gandindu-ma cat de frumos a plouat peste toti poetii de aici si de oriunde... si cate articole superbe despre ploaie voi citi in dimineata asta... :)

am citit cateva si m-am minunat: chiar asa de tare a plouat?

eu personal din ploaia de aseara, despre care unii zic ca a fost de-adevaratelea imi amintesc doar cativa stropi, si apoi, brusc, o creanga de copac cazand cu zgomot. si atat.


dedic fiintei minunate cu care am impartit ploaia de aseara cateva versuri ale lui Alden Nowlan, despre Dragoste...

,,M-am intors din plimbarea facuta cu tine
Si-am fost intrebat
Daca ploua afara sau e bine.

N-am bagat de seama daca ploua sau nu
Dar trebue sa le dau
Raspunsul cel bun,
Altfel ma vor crede nebun..."

joi, 11 iunie 2009

casa acasa

sursa poza
zilele astea memoria mea s-a luptat cu refacerea unei poezii care imi placuse mult de tot cand am citit-o, cu ani in urma... nu mai stiu unde... in vre-un almanah...
mi-am reamintit-o partial cand cineva m-a intrebat ce inseamna pentru mine acasa. inainte de orice raspuns mi-au venit cateva versuri.
restul poeziei a ramas ascuns in minte pana azi, cand printr-o alta conjunctura, mi-a revenit intreaga. sau cel putin asa cred.

stiu ca autorul se numea Marius Robescu. titlul exact nu il mai stiu. e posibil sa fie ,,desen de copil", dar nu sunt sigura.

o transcriu aici, in varianta aproximativa data de memoria actuala... care e posibil sa se suprapun peste cea reala, sa sa fie diferita. daca difera, diferentele sunt importante, probabil pentru alte sapaturi in memorie.
mi-ar placea sa o recitesc, daca cineva o are sau o stie, il/o rog sa mi-o trimita.

copilul deseneaza o casa
o construieste singur pe dinauntru si pe dinafara
inauntru pune o masa

afara alipeste o scara

inauntru sunt eu, tu, el
eu, tu, el stau la masa
linga scara, afara, se mai poate vedea un catel

pe nimeni sa intre nu lasa

eu, tu, el sunt facuti pasamite

din patru membre, un cap si un trunchi

patru linii cum ar veni ascutite,
un cerc si-un triunghi

casa se afla pe-o strada, se pare

strada intr-un frumos cartier,

cartierul intr-un oras nu prea mare
orasul in cer


casa are un numar - cine nu-l stie

strada are un nume - strada Umbroasa

cine vrea, pe adresa asta ne scrie,

cine nu, nu ne pasa!

miercuri, 10 iunie 2009

LA CERŞIT

sursa poza: fotocommunity

Sufletul meu bate la poarta trupului tău
Sufletul tău priveşte din spatele ochilor şi trage repede pleoapele.
Ascult clopotul‚ toaca – murmur repede al inimii – şi nu mai ştiu: inima, sufletul, trupul…
Sufletul meu sărac şi flămând cere lumină. Cere cuvinte, paşi, gesturi.

Zidurile trupului tău se clatină, clopotul bate,
Zidurile mele au dispărut de mult...
Sufletul meu vine în întâmpinarea sufletului tău


Şi trece pe lângă el, nerecunoscându-l, căutându-l prin pulberea trupului.

later edit:

am ridicat spre ochii Tai privirea
si s-a facut lumina
si-am vazut!

luni, 8 iunie 2009

in sfarsit...

sursa poza: fotocommunity

dupa arsita, apasarea. norii jos, aerul dens, sufocant, refuzand sa intre in plamani. strangand dureros pielea si carnea.

pe sub piele, milioane de furnici, abia tarandu-se.

din cand in cand, cate un tunet intinde nervii si ii zguduie. in momentul de vibratie maxima pune degetul pe ei si ii opreste. vibratia intrerupta se imprastie in spasme.

doar cateva picaturi, abia umed, facand si pamantul si aerul mai fierbinti, lungind in mod sadic agonia.

rugaminte muta: hai, da-i drumul o data... te rooog...

inca un tunet. apoi tacere, si din nou cateva picaturi. plans mut, uscat, intrerupt din cand in cand de cate un spasm.

si la un moment dat, cand realitatea abia mai tremura, a inceput sa ploua. indelung si intens.

prea tarziu, totusi.

duminică, 7 iunie 2009

secretul

,,Deborah stia foarte bine ca nu va putea sa o intrebe niciodata pe domnisoara Coral de ce aruncase patul sau cum se facuse ca bratul doamnei Forbes s-a nimerit in calea lui. Bataia, furtul, injuratul, blasfemia si excentricitatea sexuala nu erau pacate in sectia D. (...) provocau mai degraba o simpla iritare trecatoare decat groaza, dar sa intrebi cum sau de ce era de neiertat; iar sa impiedici vreun alt pacient sa faca ce voia era in cel mai bun caz un semn de cruzime si in cel mai rau un fel de agresiune - o incercare de a da peste cap barierele care erau protectoarele de nepretuit ale vietii."
Hannah Green / ,,Nu ti-am promis niciodata o gradina de trandafiri"
Intreaga nebunie a oricui, atunci cand nu are cauze organice, e un fantastic sistem de aparare, format din mecanisme delicate si puternice care, cu toatele, apara un secret. Un secret la dezvaluirea caruia lumea ar ridica umerii cu nedumerire. Asta era?
E fascinant procesul de invaluire si dezvaluire a secretelor. Mai fascinant decat secretul insusi...
Ma gandesc la secrete si la puterea lor asupra noastra, indiferent de structura sau continutul lor. Si la importanta pe care o capata in viata noastra oamenii care le afla. Si la secretele altora, pe care, daca le aflu fara sa vreau, ma simt datoare sa le protejez.
Si la modul in care inlantuie...

sâmbătă, 6 iunie 2009

sinucideri virtuale

din cand in cand, cate un blog este sters.
cineva se hotaraste sa se stabilizeze definitiv in lumea reala.
asa, fara nici o veste.
alteori, cate cineva isi ia cate o pauza, pana la un echilibru sau pana la o alta etapa.
si se intoarce schimbat.
stiu ca in realitate e ok, atat de ok cat poate fi realitatea, si cu toate astea cand dau de anuntul ca blogul a fost sters sentimentul de pierdere e cat se poate de real.

vineri, 5 iunie 2009

amintiri din copilarie si nu numai

leapsa pe care am preluat-o de la Mugur, iar el de mai departe, si asa mai departe...
intrucat amintirile nu ma ajuta exact, mi-am luat libertatea de a interpreta intrebarile cum im convine...

Tell me about your first...

CAR -n-am avut niciodata o masina, si cred ca nici o masinuta de jucarie... cel putin nu-mi amintesc de vre-una... sa pomenesc de tricicleta? stiu ca am avut, da nu mai stiu decat ca era albastra...
primul ,,vehicul" care imi vine in minte, daca-l pot numi asa, a fost unul virtual... in pod, impreuna cu Valentin, primul meu prieten (eu aveam 4 ani si el 5 cand ne-am cunoscut) construiseram sau mai mult imaginaseram o nava cosmica... cred ca aveam vre-o 8-9 ani... fereastra de la pod era rotunda ca un hublou si prin ea se vedea doar cerul. Valentin era capitanul pentru ca era baiat si era mai mare... atunci m se parea foarte firesc sa fie asa... :)
nu-mi aduc aminte exact cum ne jucam, dar stiu ca petreceam destul vreme acolo...

TRIP WITHIN BORDERS - iarasi nu pot sa identific una anume... stiu ca am mers in vacante la tara iar in timpul scolii in excursii, dar nu m-au impresionat...
dar daca ma refer la alte granite, alte margini, imi aduc aminte de o expeditie in propria mea minte dupa ce am fost intrebata insistent: ,,dar ce e in capul ala al tau?!!!"
am stat o vreme sa ma gandesc la interior, fara mari revelatii...

TRIP ABROAD - daca ma refer la aceleasi granite, in adolescenta eram fascinata de ideea de dedublare, proiecti iastrale si alte asemenea chestii si ma antrenam destul de serios... la un moment dat mi s-a parut ca am reusit sa ies din propriul meu corp, si, in loc sa ma bucur ca eforturile mele au fost incununate de succes, m-am speriat si am intrat repede inapoi... si mi-am incheiat experimentele de acest gen :))

PET - imi doream foarte mult sa am animale, dar ma resemnasem dupa cateva incercari nereusite de a strecura in casa cate un pisoi...
am avut pesti in acvariu, pui de gaina, dar nu am amintiri despre ei...
imi amintesc de Chitzu, un hamster alb care a aparut mai tarziu in viata mea. a fost iubit de intraga familie si a petrecut vre-o doi ani cu noi. mi-amintesc cum ne minunam toti de modul in care reusea sa iasa de oriunde ar fi fost inchis, sa se strecoare, sa faca salturi inimaginabile pentru dimensiunile lui de minge de ping-pong imblanita...

CRUSH - colegul de banca din clasa a doua... la inceput nu-mi placea de el, dar m-am indragostit intr-o clipa... nu mai stiu ce injectie sau vaccin ne facusera la scoala si am lesinat in bratele lui... iar cand m-am trezit i-am vazut ochii aia mari care ma priveau uimiti... suficient cat sa am la ce ma gandi multa vreme de atunci incolo...

DISCOVERY - ei, aici e mai greu... sa fie aurul si diamantele pe care le gaseam in rau? amestecurile, potiunile si elixirul sintetizate in baie combinand tot ce gaseam in sticle? si care m-au orientat apoi catre chimie ?
ba da, cred ca stiu. pe la patru ani invatasem sa recunosc literele, dar nu stiam inca sa le combin ca sa inteleg cuvinte. fiind stangace, avem tendinta de a le citi invers si normal ca nu intelegeam nimic. in momentul in care am inteles cum trebuie citite corect avut o mare revelatie...

JOB -prin anul patru de facultate tricotam pulovere de lana groasa. mergeam sambata la atelier, imi luam materialele, tricotam toata saptamana si sambata urmatoare predam puloverul si luam banii si lana pentru urmatorul. imi placea sa tricotez, aveam mana libera in alegerea modelului si culorilor, imi placeau creatiile mele dar imi amintesc cum imi dorem o munca intelectuala :))
ia eu nici macar nu puteam sa port asa ceva, nu suportam senzatiile produse de lana pe piele...

IDOL - inainte de a incepe sa admir adultii din jurul meu, idolul meu a fost un personaj de roman: contele de Monte-Cristo... personalitatea lui mi se parea puternica si fascinanta si ma straduiam sa gandesc si sa actionez asemenea lui...

CREATION - nici asta nu-mi amintesc, pentru ca imi placea destul de mult tot ce tinea de lucrul manual si faceam o gramada de maruntisuri... mi-aduc aminte de poezioare stupide cu flori indragostite... de o fusta mov pentru o papusa... de modul in care desenam...

imi dau seama scriind toate astea ca perioada copilariei nu a fost marcata de prea multe pietre de hotar (cu exceptia indragostirii bruste :)) ... lucrurile s-au petrecut lent si firesc... fara crize de crestere...
iar momentele de ,,prima data" am inceput sa le socotesc mult mai tarziu...


joi, 4 iunie 2009

tu primul

,,Terorismul dorintei ca celalalt sa-si doreasca nu lasa loc minunii unei dorinte adresate celuilalt."
Jacques Salome

miez

sursa foto : fotocommunity

miezul e bine protejat de rezistente. de obicei, o coaja groasa, lemnoasa, poate si niste tepi. miezul e de obicei cutat, mototolit, strans in el insusi in asa fel incat sa incapa intr-o coaja mult mai stramta.
se coace greu, tarziu, iar gustul e cel real doar daca ai ajuns la el in clipa potrivita. si e suficient de mic pentru ca atunci cand in final l-ai inghitit, dupa clipa de satisfactie sa urmaze fie frustrarea, fie uitarea.

marți, 2 iunie 2009

meditatie

frigul ce te inconjoara nu mai e
ai trecut de-un pas, de-o scara, de-un ,,de ce"
ti-au alunecat pe fatza ganduri mici
ai vazut ca-i inutil sa le ridici

ti-ai fixat privirea intr-o stea
a cazut spre tine, tu spre ea
si-n caderea ce, o clipa, te-a durut
s-au topit sfarsit si inceput

si-n tacerea-n care ai intrat
liniste de cantec necantat
drumurile-n cerc s-au adunat
si in cheie tu te-ai transformat

luni, 1 iunie 2009

cred c-am mai crescut

De ce te-ntreb? Nu ştiu nici cine sunt
Ştiu doar că bântuie prin mine…ce?
Mă doare vag ceva, simt parcă vânt
Venind, trecând, prea repede

Dar cred c-am mai crescut puţin
Şi iar te-ntreb dacă-i aşa
Mă-ndrept spre clipele ce vin
Pe următoarea o primesc din mâna ta

Mai lasă mâna încă lângă mine
Aşa voi şti că într-acolo-i sus
Spune-mi încet, cuvinte, cât mai bine
Apoi repetă tot ce-ai spus

Să-ţi spun acum să taci? Mai bine nu…
Am şi-nvăţat cuvintele mai crude
Şi le-am strigat uşor când tu

Ai rupt din mine două frunze ude.